Folosim cookie-uri pentru îmbunătățirea experienței pe acest website. Prin continuarea navigării pe www.librariespirituala.ro confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie.
Mai multe detalii: Politica de confidențialitate și Termene și condiții
Comenzi telefonice de luni până vineri între orele 9:30-16 la nr. 0741.602.356
Pentru comenzi mai mari de 200 lei, transportul prin Poșta Română este GRATUIT!

Vindecare Spirituală - Am murit și m-am descoperit pe mine însămi - Anita Moorjani

-10% Reducere de pret Am murit și m-am descoperit pe mine însămi - Anita Moorjani

Detalii din cartea „Am murit și m-am descoperit pe mine însămi - Anita Moorjani

În această biografie profund inspirată, Anita Moorjani povestește cum, după ce a suferit de cancer timp de patru ani, organele ei aproape că și-au încetat activitatea, copleșite de celulele maligne care se răspândiseră în întregul ei corp. Odată intrată în comă, ea a trăit o experiență în apropierea morții cu totul extraordinară, în timpul căreia a înțeles măreția spirituală a ființei sale... dar și cauzele reale ale bolii sale. După ce și-a revenit din comă, starea ei de sănătate s-a îmbunătățit atât de rapid încât a fost externată din spital după numai câteva săptămâni, fără să mai aibă vreo urmă de cancer în corp.

În paginile acestei cărți, Anita își povestește copilăria trăită la Hong Kong, conflictele prin care a trecut în timpul procesului de alegere a unei cariere și de descoperire a sufletului ei pereche, dar și boala care a făcut-o să ajungă în spital, unde a sfidat toate cunoștințele medicale.

Făcând parte dintr-o familie hindusă ce trăia în mijlocul unei comunități chineze și britanice, Anita a crescut într-un mediu cultural conflictual, în care obiceiurile culturale și religioase se băteau cap în cap. După ani de încercări de a-și găsi propria cale în timp ce încerca să facă față inclusiv așteptărilor celor din jurul ei, ea a trăit marea revelație – în urma unei experiențe în apropierea morții – că puterea de a se vindeca singură se află în interiorul ei... și că în acest Univers există miracole pe care nu și le-ar fi imaginat niciodată până atunci.

Cartea de față dovedește dincolo de orice îndoială că noi suntem ființe spirituale care trăiesc o experiență umană... și că suntem cu toții UNA.

Cuprinsul cărții „Am murit și m-am descoperit pe mine însămi - Anita Moorjani”

  • Cuvânt înainte de dr. Wayne W. Dyer ... 9
  • Introducere ... 15

Partea I: Căutarea Căii corecte

  • Prolog. Ziua în care „am murit” ... 21
  • Capitolul 1. O educație diferită ... 27
  • Capitolul 2. Multe religii, multe căi ... 39
  • Capitolul 3. Pași greșiți care m-au condus în direcția corectă ... 47
  • Capitolul 4. Marea mea iubire ... 57
  • Capitolul 5. îngrozitorul diagnostic ... 69
  • Capitolul 6. In căutarea mântuirii ... 79

Partea a II-a: Călătoria mea către moarte... și înapoi

  • Capitolul 7. Părăsirea acestei lumi ... 91
  • Capitolul 8. O realitate infinită, dar absolut fantastică ... 107
  • Capitolul 9. Realizarea miracolului ... 115
  • Capitolul 10. Dovada vindecării ... 125
  • Capitolul 11. „Doamnă, oricum aș privi lucrurile, ar trebui să fii moartă!” ... 133
  • Capitolul 12. Viața privită prin alți ochi ... 147
  • Capitolul 13. Găsirea Căii mele ... 155
  • Capitolul 14. Vindecarea este doar începutul ... 167

Partea a III-a: Ce am înțeles în urma acestei experiențe

  • Capitolul 15: De ce m-am îmbolnăvit... și de ce m-am vindecat ... 183
  • Capitolul 16. Sinele infinit și energia universală ... 199
  • Capitolul 17. Permisiunea de a fi tu însuți ... 215
  • Capitolul 18. întrebări și răspunsuri ... 229
  • Cuvânt de încheiere ... 257
  • Mulțumiri ... 259
  • Despre autoare ... 263

Fragmente din cartea „Am murit și m-am descoperit pe mine însămi - Anita Moorjani”

Introducere

Principalul motiv pentru care doresc să îmi împărtășesc povestea este de a-i ajuta pe alți oameni să nu treacă prin ce am trecut eu.

Nu stă în obiceiul meu să le spun altora cum să își trăiască viața sau ce schimbări să introducă în aceasta, chiar dacă îmi cer ei înșiși sfatul. Prefer să îi îndrum prin exemplul meu personal și să creez un mediu sigur în care aceștia să intre în contact cu propriul lor adevăr interior.

M-am gândit de multe ori la acest lucru după evenimentele din iarna și primăvara anului 2006, când am trăit o experiență în apropierea morții, în urma căreia m-am vindecat de un cancer pe care l-am avut în ultimii patru ani. în timpul experienței în apropierea morții am avut acces la anumite aspecte din viața mea viitoare și am înțeles că unul din motivele pentru care m-am întors înapoi la viața mea terestră a fost acela că experiența și mesajul meu îi vor impresiona pe mulți oameni, care își vor schimba viața în urma lor.

în acea stare dintre lumi, am înțeles că eram predestinată să inspir mii de oameni, poate chiar zeci de mii, dar nu mi-a fost clar cum urma să fac acest lucru. Tot ce știam era că voi ajuta foarte mulți oameni, într-un fel sau altul. Am trăit atunci sentimentul limpede că aceste lucruri se vor întâmpla de la sine, fără ca eu să fac ceva anume. Tot ce trebuia să fac era să fiu eu însămi și să mă bucur de viață, devenind un canal pentru o forță mai presus decât mine.

Chiar așa s-au petrecut lucrurile: am ajuns să vorbesc și să scriu despre experiențele mele în urma solicitărilor unor profesioniști din domeniul medical și din cel al științei, dar și ale unor oameni aflați în căutarea unor răspunsuri referitoare la natura lumii și a propriei lor vieți. Așa a ajuns să vadă lumina tiparului această carte (detaliile în această direcție vor fi prezentate în capitolul 14), în care mi-am propus să descriu ce am învățat în urma cancerului de care am suferit și a experienței mele în apropierea morții. îmi face o mare plăcere să îmi descriu experiența și noua înțelegere care a derivat din ea, cu atât mai mult cu cât sunt conștientă că ceilalți oameni pot beneficia de pe urma acesteia.

Povestea mea începe în partea întâi a cărții, unde povestesc cum am crescut într-o regiune în care se încrucișează mai multe culturi cu convingeri distincte și adeseori contradictorii. Voi explica aici cum m-a modelat această educație și cum m-a condus ea la temerile care s-au manifestat mai târziu sub forma bolii. Te voi călăuzi astfel de-a lungul călătoriei mele către stadiul de adult și al coborârii mele în închisoarea cancerului.

în partea a doua voi explora experiența în apropierea morții pe care am trăit-o. Voi descrie aici ce am experimentat și ce am înțeles în timpul acesteia, dar și ceea ce s-a întâmplat în continuare. Vindecarea de cancer și căutarea unei maniere noi în care să mă integrez în această lume a fost o călătorie plină de surprize și de provocări, dar și de satisfacții uluitoare pentru mine!

Capitolul 16
Sinele infinit și energia universală

în timpul experienței mele în apropierea morții m-am simțit conectată cu întregul Univers și cu tot ceea ce conține acesta. Am înțeles atunci că întregul cosmos este viu, dinamic și conștient. De aceea, fiecare gând, fiecare emoție și fiecare acțiune a mea cât timp mă manifest în corpul meu fizic influențează această Totalitate. în acea lume a Unității, întregul Univers mi s-a părut a fi o simplă extensie a mea. Această realizare mi-a schimbat dramatic perspectiva asupra vieții. Cu această ocazie, am înțeles că noi ne cocreăm lumea și viața prin emoțiile, gândurile și acțiunile noastre.

Limbajul uman nu este adecvat pentru a descrie o realitate care nu poate fi experimentată cu ajutorul celor cinci simțuri fizice. De aceea, îmi vine greu să găsesc cuvintele cele mai potrivite pentru a descrie tot ce am înțeles în timpul acelei experiențe. Voi încerca totuși să fac acest lucru în cadrul capitolului de față, împărtășindu-ți cât de clar pot ce cred eu despre această lume, despre rolul nostru în ea și despre cum poate fi schimbată ea în bine.

Mai întâi de toate, este important să înțelegi că experiența mea în apropierea morții nu poate fi comparată cu niciun alt eveniment pe care l-am trăit vreodată. Spre exemplu, ea nu a avut un început și un sfârșit ferm delimitate. A fost mai degrabă o ușă care odată deschisă, nu s-a mai închis niciodată, declanșând un proces continuu de dilatare a înțelegerii mele și noi posibilități care nu se epuizează niciodată.

Așa cum spuneam, cuvintele nu pot descrie corect această experiență. De aceea, scopul capitolului de față este mai degrabă de a trezi în tine anumite emoții. Chiar și după ce voi termina de scris acest capitol, înțelegerea mea va continua să se amplifice și să se dilate, conducându-mă spre noi profunzimi. De aceea, cuvintele mele nu trebuie luate la modul literal și nu trebuie considerate un adevăr suprem, căci această atitudine nu conduce decât la stagnare și la cramponarea de vechile ideologii. La ora actuală, eu știu că toate lucrurile de care am nevoie se află deja în interiorul meu, fiindu-mi complet accesibile atâta vreme cât mă deschid în fața adevărului meu lăuntric. Același lucru este valabil și pentru tine.

înainte de experiența în apropierea morții credeam, probabil datorită culturii în care am crescut, că scopul suprem al vieții este atingerea stării de nirvana, adică evoluția spirituală până la ieșirea din ciclul renașterii și al morții, astfel încât să nu mai fim nevoiți să ne încarnăm în dimensiunea fizică. Probabil că dacă aș fi crescut în cultura occidentală, aș fi crezut că scopul suprem al vieții este să ajung în rai. De altfel, acesta este un scop destul de comun în toate culturile: acela de a trăi în așa fel încât să îți asiguri o viață cât mai perfectă în lumea de dincolo.

Î: Una dintre afirmațiile cele mai uimitoare pe care le-ai făcut ca urmare a înțelegerii la care ai ajuns în urma experienței tale are implicații profunde și cu bătaie foarte lungă. Mă refer la afirmația că noi ne putem modifica efectiv trecutul prin alegerile noastre prezente, pe măsură ce viața noastră avansează către viitor. Am înțeles corect această afirmație?

R: Ai interpretat foarte corect ceea ce doresc să spun. Eu cred că momentul prezent este singurul punct temporal în care ne putem crea realitatea. Te rog să observi că eu nu spun (în mod intenționat) „prin care ne putem crea viitorul”, în timpul experienței mele trecutul și viitorul mi s-au părut fluide, nu fixe. De aceea am putut modifica rezultatele testelor medicale în funcție de decizia mea de a mă întoarce sau nu în planul fizic.

Eu cred că această afirmație este importantă, datorită implicațiilor sale. In cazul meu, decizia pe care am luat-o atunci continuă să îmi influențeze conștiința și experiența de viață, care au devenit mai mari decât experiența în sine în preajma morții.

Î: Atunci când ne-ai povestit despre experiența în preajma morții pe care ai trăit-o, ai spus: „Orice boală începe mai întâi de toate la nivel energetic, și abia apoi se manifestă la nivel corporal.” Ştii cumva cum se petrece acest proces și ce anume determină apariția bolii?

R: în timpul experienței mele în apropierea morții m-am simțit ca și cum corpul meu în forma sa solidă nu exista deloc. Practic, eram energie pură. Poate că la acest lucru se referă oamenii care vorbesc despre suflet sau despre spirit. Acea energie cu care mă identificam era infinit mai mare decât corpul meu, motiv pentru care folosesc atât de frecvent cuvântul măreție, pentru că exact asta am simțit în timpul acelei experiențe. Gândul că aveam inclusiv un corp fizic părea iluzoriu, adevăratul meu eu fiind această masă infinită de energie. Dintr-o altă perspectivă, corpul meu nu era decât un barometru care indica în ce măsură am manifestat această forță a vieții cât timp am trăit pe pământ. în acea stare de conștiință, lumea tridimensională mi se părea a fi „lumea de dincolo”, iar adevăratul meu eu părea a fi acea masă de energie pură.

Caracteristicile cărții „Am murit și m-am descoperit pe mine însămi - Anita Moorjani”

A apărut în: 2012-06

Spune-ți opinia

Notă: Codul HTML este citit ca și text!
    Rău           Bun

  • 39,00 LEI
  • 35,00 LEI

Etichete: Vindecare, Spirituală, Vindecare Spirituală, murit, și, m-am, descoperit, mine, însămi, Anita, Moorjani, Am murit și m-am descoperit pe mine însămi - Anita Moorjani

Viață Sănătoasă