Folosim cookie-uri pentru îmbunătățirea experienței pe acest website.
Prin continuarea navigării pe www.librariespirituala.ro confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe detalii: Politica de confidențialitate și Termene și condiții
Sunt psihoterapeut & speaker de inteligență emoțională, iar pacienții mei îmi spun că ”am mână bună” în terapia atacurilor de panică.Am ajuns aici pe un drum lung, nu totdeauna ușor și care a trecut prin propriile mele trăiri. Am fost un copil emotiv, sensibil. Mult timp am crezut că sunt un ”alien” pentru că mă interesau emoțiile, de care nimeni nu avea timp, care erau ”doar nimicuri”. Experiențele din copilărie și din viața adultă m-au făcut să mă întreb: ”De ce apar emoțiile negative și ce e de făcut când le ai că să nu le lași să preia controlul asupra ta și să îți distrugă echilibrul interior, relațiile sau chiar viața?Căutările mele m-au condus către a învăța o multitudine de procedee de vindecare emoțională, ale căror beneficii și limite le-am testat ”pe pielea mea”: de la formările post-universitare în Psihoterapie Experiențială, Cognitiv-Comportamentală și Transpersonală, la specializare în sănătatea emoțională a copiilor, Psychological Profiling, până la acreditarea ca practician și prezentator în România al metodei de vindecare emoțională ”Călătoria”, concepută de Brandon Bays.
Ce rost au emoțiile?Cum să fac să nu mai am emoții? Mă puteți ajuta să scap de ele pentru totdeauna?Aceasta a fost întrebarea a unui tânăr de 19 ani, cu care tocmai începusem prima ședință de consiliere psihologică acum mai bine de 4 ani.Pentru câteva secunde, mi-am imaginat efectele asupra vieții lui dacă i-aș fi răspuns că da, pot să îl fac să nu mai aibă emoții niciodată: l-aș fi „ajutat” să devină un robot, exclusiv rațional, fără vreo vibrație interioară. L-aș fi „ajutat” să își anuleze tot atâtea resurse importante pentru adaptare, evoluție, împlinire sufletească și creativitate. L-aș fi..