Folosim cookie-uri pentru îmbunătățirea experienței pe acest website. Prin continuarea navigării pe www.librariespirituala.ro confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie.
Mai multe detalii: Politica de confidențialitate și Termene și condiții
Comenzi telefonice de luni până vineri între orele 9:30-16 la nr. 0741.602.356
Pentru comenzi mai mari de 200 lei, transportul prin Poșta Română este GRATUIT!

Lumea Îngerilor - Îngerii abundenței

-11% Reducere de pret Îngerii abundenței

Detalii din cartea Îngerii abundenței

În peregrinările lor prin lume, Doreen Virtue și fiul ei Grant (autorii bestsellerului Cuvinte îngerești) au întâlnit mii de oameni care visează să devină terapeuți, maeștri spirituali sau autori, ori să își deschidă centre sau școli de vindecare. Ei aspiră de asemenea să își poată permite alimente organice, suplimente cu vitamine, cursuri și excursii în locuri spirituale, precum și să aibă o casă frumoasă. Mulți dintre ei nu reușesc să își transpună în fapt aceste vise pentru simplul motiv că nu înțeleg cum pot atrage resursele financiare necesare și în ce constau legile după care operează această lume fizică.

Doreen și Grant au scris această carte pentru a-ți demonstra că puterile celeste te pot sprijini în plan material și emoțional pentru a-ți îndeplini menirea în viață și pentru a manifesta tot ceea ce îți dorești. Fiecare din cele 11 capitole ale cărții prezintă un mesaj primit de la Îngerii abundenței – acei îngeri care au grijă ca misiunea pe care ai primit-o de la Dumnezeu să nu fie stânjenită de lipsuri. Indiferent dacă îți dorești mai mulți bani, mai mult timp, mai multe idei sau oportunități, Îngerii abundenței te țin de mână și te ajută să treci de obstacolele care te-au împiedicat până acum să îți îndeplinești visele!

Îngerii abundenței

Cuprinsul cărții Îngerii abundenței

  • Introducere la „Îngerii abundenței“ ... ix
  • Mesajul 1: Cere ajutor ... 1
  • Mesajul 2: Cum vei primi ajutorul depinde numai de Dumnezeu ... 23
  • Mesajul 3: Cultivă puterea magică de manifestare a convingerii că meriți ... 31
  • Mesajul 4: Dezvoltă-ți o minte orientată asupra abundenței ... 43
  • Mesajul 5: Energie de înaltă vibrație = Manifestare rapidă ... 59
  • Mesajul 6: Fă-ți temele! ... 75
  • Mesajul 7: Vizualizează succesul ... 81
  • Mesajul 8: Repetă mereu afirmații pozitive ... 95
  • Mesajul 9: Menține-ți focalizarea ... 121
  • Mesajul 10: Dă-ți voie să primești ... 133
  • Mesajul 11: Îndeplinește-ți partea care îți revine din contractul divin ... 141
  • Cuvânt de încheiere ... 151
  • Anexă
  • Povești adevărate de manifestare a abundenței ... 157
  • Meditații pe tema abundenței ... 167
  • Despre autori ... 177

Fragmente din cartea „Îngerii abundenței”

Mesajul 1. CERE AJUTOR

Prima lecție pe care am primit-o de la Îngerii abunden­ței este: „Cere ajutor.” Poate părea evident, dar acesta este unul din motivele pentru care foarte mulți oameni suferă inutil, întrucât ignoră acest sfat. Dacă nu ceri ceea ce îți dorești, nimeni nu te poate ajuta, nici măcar Dumnezeu. Datorită Legii Liberului Arbitru, care îți res­pectă dreptul de a-ți alege singur calea pe care dorești să pășești, Dumnezeu și îngerii Lui nu intervin niciodată în viața ta fără permisiunea ta expresă. Cu alte cuvinte, tu trebuie să ceri ceea ce îți dorești.

Indiferent de ce ai nevoie, Dumnezeu și îngerii Lui îți pot oferi. Nicio solicitare nu este prea mare sau prea mică pentru ei. Ei te iubesc și te pot sprijini, dar trebuie să ape­lezi la ei cerându-le ajutor.

Mulți oameni ne întreabă de ce ar trebui să ape­leze la îngeri, și nu direct la Dumnezeu. Răspunsul este că Dumnezeu și îngerii Lui sunt una. Între ei nu există nicio separație. Cuvântul îngeri înseamnă „mesagerii lui Dumnezeu”. Gândește-te la îngeri ca la niște gân­duri-formă emise de Dumnezeu. Ori de câte ori încerci să comunici cu Dumnezeu, tu interacționezi practic cu îngerii. Fiind totul în toate, Dumnezeu este una cu tine, cu Iisus, cu sfinții și cu orice alt aspect al creației.

Invocarea ajutorului îngerilor poate lua multe forme diferite, în funcție de tine și de convingerile tale. Îngerii nu au nimic de-a face cu convingerile religioase, fiind niște expresii nelimitate și necondiționate ale iubirii. Ei sunt mediatorii și mesagerii lui Dumnezeu, propovă­duind dorința de pace a Acestuia. Îngerii pot modifica legile fizicii pentru a-i ajuta pe cei care îi invocă.

Atunci când (eu, Doreen) am scris cărțile Miracolele Arhanghelului Mihail și Minunile vindecătoare ale arhanghelului Rafael, am fost extrem de impresionată de poveștile adevărate pe care mi le-au trimis diferiți oameni pentru a fi publicate. Fiecare poveste s-a referit la o persoană aflată în dificultate care a avut prezența de spirit să îi invoce pe îngeri în momentul respectiv. Indiferent dacă se temeau de o boală, de un accident, de un atac sau de o altă nenorocire, acești oameni s-au oprit pentru o clipă și s-au rugat să primească ajutor.

Personal, îi admir foarte mult pe acești oameni, căci ar fi fost mult mai ușor să țipe sau să înjure în timpul acestor situații teribile, în loc să se roage. Ei nu au reacționat însă pe baza fricii lor, ci au avut înțelepciunea de a invoca (în gând sau cu voce tare) intervenția divină. Iar aceasta le-a fost acordată, căci au cerut ajutor.

Unii oameni se tem să ceară ajutor, considerând că nu îl merită. Ei cred că trebuie să fie perfecți ca sfinții pentru a primi ajutor de la puterile celeste. Dacă acest lucru ar fi adevărat, nimeni nu ar mai primi vreodată un astfel de ajutor! Ajutorul nu este o răsplată, ci un efect. Legea cauzei și efectului afirmă că dacă faci ceva (în cazul de față ceri ajutor), efectul se produce automat (primești aju­torul cerut).

Nu contează cum ceri ajutor de sus, ci doar să o faci. Îi poți invoca pe Dumnezeu, pe Iisus, pe sfinți, pe maeș­trii înălțați și pe îngeri printr-o rugăciune tradițională, prin meditație, afirmații, vizualizări, muzică, în scris sau printr-o altă activitate creatoare, ori printr-o simplă con­versație de la inimă la inimă cu Cerul, mărturisind ceea ce simți.

Iată o rugăciune simplă pe care o poți rosti:

„Dragă Doamne și preaiubiții mei îngeri, am nevoie de ajutor pentru [explică situația în care te afli]. Mă simt [explică ce simți] și vă rog să mă ajutați pe mine și pe toți cei implicați în această situație. Vă mulțumesc. Amin.”

Dumnezeu știe deja de ce ai nevoie, cum te simți și pentru ce ceri ajutor. Scopul rugăciunii este să te puri­fici și să te eliberezi. Atunci când îți exprimi sentimen­tele, tu reduci automat energia stresului, eliberând o parte din ea. Este ca și cum ai elibera o parte din aer dintr-un balon pe punctul de a plesni. Discuția despre ceea ce simți te ajută să înțelegi mai bine motivele supărării tale și te poate ajuta să găsești soluții.

Un alt motiv pentru care trebuie să te rogi este Legea Liberului Arbitru, care face să nu poți primi ajutor dacă nu îl ceri. Aceasta este una din legile universale, pe care nimeni nu o poate evita. Nouă ni s-a dat un liber arbi­tru pentru a putea lua decizii, învățând și continuându-ne astfel creșterea personală.

Rugăciunea poate fi formală și tradițională, sau liberă, așa cum curge ea din sufletul tău. O poți rosti cu voce tare sau în sinea ta (căci puterile celeste îți pot auzi gândurile). Dacă preferi, o poți redacta în scris, ca pe o scrisoare adre­sată lui Dumnezeu și îngerilor Lui. O poți cânta, iar dacă te simți frustrat la maxim, poți chiar țipa, cerând ajutor.

Intențiile clare

De multe ori, rugăciunile rostite în momentele de furie primesc un răspuns instantaneu. Adevărul este că frustrarea te ajută să te focalizezi mai bine asupra lucru­rilor pe care ți le dorești. Îngerii abundenței ne-au învă­țat importanța „intențiilor clare”. Acestea presupun să știi exact ce îți dorești.

Dacă îți schimbi tot timpul opinia, tu nu poți mani­festa ceea ce îți dorești. Uneori nu ești sigur ce anume te-ar putea face fericit, sau consideri că nu meriți să te bucuri de ceva ce îți dorești. Unii oameni suferă de neîn­credere. Pur și simplu ei nu cred că ceea ce își doresc se poate îndeplini.

Haide să vedem cum poți elimina aceste obstacole:

Nesiguranța legată de ceea ce îți dorești

Dacă nu știi exact ce să ceri, nu-ți face probleme. Definește cel puțin ceea ce dorești să simți. Spre exem­plu, poți cere să te simți în siguranță din punct de vedere financiar și fizic, să fii respectat, să te simți împlinit și așa mai departe. În înțelepciunea Lui infinită, Dumnezeu te va călăuzi către situații care te vor ajuta să experimentezi aceste stări, așa că nu trebuie să îți bați capul cu detaliile.

Teama că ai putea cere ceva „greșit”

Un remediu la această teamă constă în a adăuga urmă­toarea frază la rugăciunea ta:

„Doamne, cer acest lucru, sau ceva mai bun.”

Această rugăciune pornește de la premisa că voința lui Dumnezeu are standarde mai înalte pentru tine decât ți-ai stabilit tu însuți. Tu te-ai putea mulțumi cu ceva mai puțin important, dar Dumnezeu – care este Părintele tău plin de iubire, care dispune de resurse nelimitate – își dorește ca tu să te simți complet împăcat.

De aceea, cere ceea ce îți dorești, dar lasă loc pentru ceva mai bun. Noi am trăit experiențe minunate inclusiv atunci când am cerut să fim călăuziți, astfel încât să știm ce să cerem. La fel și tu, poți cere orice lucru de care ai nevoie, inclusiv ajutor pentru a ști ce să ceri.

Teama că nu „meriți” să primești ajutor de sus

Uneori, această teamă are la bază învățăturile reli­giilor organizate care promovează teama și vinovăția. Dacă ai fost învățat de mic că numai oamenii speciali sau sfinții primesc „favoruri” de la Dumnezeu, adresea­ză-te direct Acestuia în rugăciunile tale. Conexiunea directă cu Dumnezeu este dreptul nostru din naștere. Fiind sută la sută iubire, Dumnezeu te iubește necondi­ționat. Nu trebuie să îi câștigi iubirea și ajutorul, căci El le acordă liber tuturor oamenilor, fără să ceară nimic în schimb.

Unii oameni se minimalizează singuri, căci nu se prețuiesc pe ei înșiși. Ei își fac griji, căci nu doresc să deranjeze pe nimeni cu problemele lor, nici măcar pe Dumnezeu. De aceea, preferă să sufere în tăcere. Nu este reconfortant să știi că Dumnezeu este omnipre­zent (adică este pretutindeni în același timp) și că îl poți „deranja” oricând cu cererile tale, căci înțelepciunea Lui infinită este omniscientă (adică știe tot)?

Teama că dai dovadă de „egoism”

Dacă ai fost învățat de mic să nu ceri niciodată nimic pentru tine, este foarte posibil să fii reticent în a cere aju­torul puterilor celeste. În acest caz, reamintește-ți cât de mulți oameni, câte animale și câte situații ar avea de câș­tigat dacă te-ai bucura de abundență. Cu cât primești mai mult, cu atât mai mult poți oferi altora.

Ceea ce primești nu este luat de la gura altcuiva. În lumina adevărului spiritual, există o abundență infinită, de care toată lumea poate beneficia. Cine știe? Poate că meni­rea ta este să redistribui în mod echitabil această bogăție!

Neîncrederea

Dacă nu crezi că ți se va răspunde la rugăciune, este destul de probabil că nu te vei ruga deloc. Poate că ai simțit cândva o dezamăgire, căci nu ți s-a răspuns la o rugăciune. De aceea, anticipezi o dezamăgire viitoare și preferi să nu te rogi deloc.

Această tendință poate fi vindecată prin focalizarea asupra tuturor momentelor în care ți s-a răspuns la rugă­ciuni. Gândește-te la o situație în care ai fost plăcut sur­prins când ai primit ce ai cerut. Nu lăsa marile dezamăgiri să te facă să uiți de micile miracole care ți-au ieșit în cale de-a lungul vieții tale.

Credința este singurul lucru care ne ajută să trecem peste dezamăgirile vieții. De aceea, este foarte important să o cultivăm, chiar dacă nu pare să ne ofere garanții.

Optimismul este o energie pozitivă ce atrage abun­dență și tot ce este bun în viață. Fără credință și fără opti­mism, este posibil să ratezi răspunsul la rugăciunea ta! De aceea, amplifică-ți credința rugându-l pe arhanghelul Mihail, îngerul curajului și al tăriei de caracter, să îți apară în vise. În timpul somnului, egoul este adormit, așa că nu mai poate deturna călăuzirea divină.

Înainte de culcare, spune cu voce tare sau în sinea ta:

„Dragă Doamne și preaiubit arhanghel Mihail, vă rog să pătrundeți în visele mele în această noapte și să alungați temerile care mi-au blocat credința în trecut. Vă rog să îmi reînnoiți și să îmi regenerați credința, astfel încât să am încredere în voi și în călăuzirea mea interioară. Amin.”

Cum îți poți clarifica ceea ce îți dorești

Poate că te temi să nu ceri ceva inadecvat, sau poate că îți schimbi tot timpul părerea despre ceea ce îți dorești.

Nu uita că Dumnezeu știe deja ce îți dorești, inclu­siv ce este „cel mai bine” pentru tine. Conform Legii Liberului Arbitru, tu trebuie însă să ceri să primești ajutor înainte de a-l primi.

Solicitarea ajutorului de sus poate fi comparată cu comanda dată într-un restaurant. Dacă ceri un sendviș cu avocado, exact asta vei primi. Dacă nu ești foarte sigur ce îți dorești, îl poți întreba pe ospătar: „Ce îmi recomanzi?”

În mod similar, tu poți închide ochii, poți inspira pro­fund și poți spune cu voce tare sau în sinea ta:

„Dragă Doamne, îți mulțumesc pentru că îmi împlinești toate nevoile mele fizice. Te rog să continui să mă călăuzești către toate lucrurile de care am nevoie pentru a-mi împlini menirea și pentru a mă bucura de sănătate și de siguranță, eu și toți cei dragi. Amin.”

După ce ai rostit această rugăciune, observă ce gân­duri și imagini îți trec prin minte, respectiv ce simți… chiar dacă aceste impresii sunt foarte subtile. Ele repre­zintă răspunsurile la rugăciunea ta, care te călăuzesc către ceea ce ai nevoie. Acestea sunt sfaturile pe care ți le reco­mandă îngerii și ghizii tăi spirituali.

Dacă nu observi nicio impresie, acestea îți vor apărea cu siguranță dacă te vei relaxa, de pildă în timpul unei meditații, al unei plimbări prin natură, al unui masaj, îna­inte de a adormi sau imediat după ce te trezești. Cerul răspunde la orice solicitare, chiar dacă uneori ai nevoie de timp pentru a-i traduce mesajul.

Cât de des trebuie să ceri?

De regulă, este suficient să ceri ceva o singură dată, la fel cum într-un restaurant nu te duci după ospătar în bucătărie pentru a-i repeta la infinit că îți dorești un

sendviș cu avocado. În mod similar, o singură solicitare este suficientă pentru a activa Legea Liberului Arbitru.

Pe de altă parte, nu este nicio problemă dacă ceri ceva de mai multe ori. Poți face acest lucru ori de câte ori dorești. Ceea ce dorim noi să spunem este că nu este necesar să ceri ceva de mai multe ori.

Un lucru foarte important însă: dacă simți că aluneci într-o stare de teamă, de îndoială, de nesiguranță și de pesimism legată de împlinirea rugăciunii tale, cere neapă­rat reînnoirea credinței tale.

Cultivă-ți credința!

Credința este absolut esențială pentru a nu-ți bloca singur capacitatea de a primi ceea ce ceri. În caz contrar, este posibil să pleci din restaurant înainte de a-ți primi sendvișul cu avocado!

„Te rog, Doamne, ajută-mă să am credință, încredere, speranță și optimism.”

În acest scop, îl poți ruga pe arhanghelul Mihail să vină la tine în visele tale. Acest înger nu are nimic de-a face cu religia, ci este o ființă omniprezentă și plină de iubire necondiționată, care te poate ajuta să te eliberezi de teama ta.

Înainte de a adormi, spune cu voce tare sau în sinea ta:

 „Preaiubite arhanghel Mihail, te rog să vii în această noapte în visele mele și să elimini orice factor de rezistență care mă împiedică să mă bucur de o credință absolută.”

În timpul somnului, egoul nu mai respinge călăuzirea divină, la fel ca în timpul stării de veghe.

Dacă îl vei invita pe arhanghelul Mihail în visele tale, acesta va interveni imediat, plin de iubire, acționând la fel ca un aspirator care va extrage toate gândurile și emo­țiile nocive din conștiința ta. Este posibil chiar să te tre­zești în timpul acestui proces, devenind conștient de ceea ce se petrece.

Dimineața te vei simți altfel, poate puțin obosit în urma procesului, dar având credința și speranța reînno­ite. Iar credința poate muta munții din loc!

„Îți mulțumesc, Doamne, pentru…”

Așa cum am mai spus, nu contează cum ceri ajutor de sus, ci doar să o faci. Studiile științifice arată că rugăciu­nile din toate religiile au efecte pozitive măsurabile. Ele au exclus „efectul placebo” al gândirii pozitive, demonstrând că rugăciunea are un efect semnificativ asupra plantelor, bebelușilor și animalelor.

Studiile (și propriile noastre cercetări) au indicat însă că „rugăciunile afirmative” au un ușor avantaj asupra celor „de implorare”. Iată ce reprezintă fiecare dintre acestea:

— O rugăciune de implorare este aceea în care soli­ciți ajutor. Te rogi, implori și ceri ajutorul Cerului. Uneori, astfel de rugăciuni sunt rostite într-o stare de calm, iar alteori cu destul de multă intensitate emoțio­nală. Această formă de rugăciune este cu deosebire efi­cientă atunci când te simți la capătul puterilor și îți este foarte clar ce anume îți dorești. În astfel de cazuri, chiar și simpla rostire a cuvântului „Ajutor!” este suficientă pentru a genera rezultate.

— O rugăciune afirmativă este aceea în care îi mul­țumești lui Dumnezeu pentru că te-a ajutat sau ți-a oferit ce i-ai cerut. Ea confirmă credința deplină pe care o ai că rugăciunea ta va primi un răspuns, ba chiar l-a primit deja. Într-o astfel de rugăciune trebuie să spui: „Îți mulțu­mesc, Doamne, pentru [completează spațiul gol cu ceea ce îți dorești să se împlinească].

Puterea rugăciunii

Toate tipurile de rugăciune le produc bucurie înge­rilor. Fiind mesagerii devotați și plini de iubire ai lui Dumnezeu, ei se bucură de orice încercare din partea noastră de a ne apropia de Creator.

Dacă nu te simți confortabil atunci când te rogi, din cauza unor experiențe din trecut sau a altor asocieri, îngerii te încurajează să reîncepi chiar acum această con­versație cu Dumnezeu. O astfel de discuție liberă poate

Pag. 1 – 12

Spune-ți opinia

Notă: Codul HTML este citit ca și text!
    Rău           Bun

  • 37,00 LEI
  • 33,00 LEI

Etichete: Lumea, Îngerilor, Lumea Îngerilor, Îngerii, abundenței, Îngerii abundenței

Viață Sănătoasă