Hrană pentru suflet - Maestrul meu - esența iubirii pure

Descrierea cărții „Maestrul meu”

Cuvânt înainte

În postscript-ul edițiilor precedente, am relatat o experiență care, în 1974, a condus la scrierea acestei cărți. A fost rezultatul a ceea ce cred că reprezenta o comandă interioară, din lăuntrul meu, venită din partea Maestrului. Voi încerca acum să relatez întâmplările anterioare acelui moment, ceea ce ar putea explica de ce chemarea Maestrului mi-a fost încredințată mie. Maestrul meu a fost grav bolnav în prima parte a anului 1974 și, în cele din urmă, a trebuit internat în spitalul din Lucknow, unde, aproape o lună, s-a aflat într-o stare de comă profundă. Datorită vârstei sale înaintate - avea 75 de ani - existau temeri adânci, chiar dacă neexprimate, că sfârșitul îi era aproape. Faptul că și-a redobândit cunoștința și, mai apoi, că avea să-și recapete sănătatea a constituit un adevărat miracol pentru cei mai mulți dintre noi. A fost un privilegiu pentru mine să fiu cu el o parte din timpul în care a fost internat. De asemenea, după ce a fost externat din spitalul din Lucknow, l-am însoțit la Shahjahanpur și am stat multe zile cu el până când starea sănătății lui s-a îmbunătățit, după calvarul de o lună.

Acela a fost contextul în care mi-a mărturisit că mă alesese reprezentantul său spiritual, pentru ca, la momentul cuvenit, să-i succed la președinția Misiunii. Acelea au fost, pentru mine, zile pline de emoție, în care am lăcrimat adeseori. Acelea au fost zilele binecuvântate, când iubirea lui blândă și atotcuprinzătoare se revărsa asupra mea ca o ploaie măruntă de primăvară sub un soare strălucitor. Totodată, au fost și zile de cea mai mare intimitate între noi, când părea că nu aveam nimic altceva decât cele două identități ale noastre. Era ca și cum el ar fi înlăturat toate barierele ce ne separau și eram împreună într-o preafericită comuniune, care probabil că ar fi fost greu de retrăit ulterior.

A fost un timp de nemărginita fericire pentru mine și, în mod surprinzător, o perioadă de maximă tristețe, pentru că de pe atunci m-am confruntat cu certitudinea că, într-o zi, mult iubitul meu Maestru mă va părăsi pentru a trece pe tărâmul cel luminos. Această certitudine aproape că îmi frângea inima. El intui acest lucru în mod firesc dintr-o singură privire, dojenindu-mă blând pentru asemenea gânduri și spunându-mi "Voi fi cu tine mulți ani de aici înainte. Nu-ți face griji pentru asta acum. Doamna Davis mi-a spus că voi trăi până în 2006 sau 2007 și alții mi-au spus același lucru. Așa că nu plânge. Voi mai fi cu tine mult timp. Cu toții trebuie să plecăm într-o bună zi. Dar, îți repet, ziua aceea este încă foarte departe." În felul acesta mă dojenea și, deopotrivă, mă liniștea. Cu toate acestea, nu puteam să îndur gândul că va veni timpul când nu va mai fi cu mine și, astfel, am început să trăiesc acea durere ascunsă din inima mea, care nu m-a mai părăsit și care, în 1983, a devenit o realitate crudă și devastatoare pentru tot restul vieții mele.

Această conștientizare m-a determinat să reflectez la ce aveam de făcut pentru a mă strădui să-i arăt iubirea mea și pentru a-mi exprima gratitudinea față de El, pentru că darurile iubirii Lui nu erau daruri mărunte! Meditam tot timpul asupra a ceea ce aveam de făcut, așa încât în inima mea a apărut o necesitate stringentă, ca o obsesie. Aceasta era starea mea de spirit, starea mea interioară în timpul șederii mele în Madurai - și tot acolo s-a întâmplat miracolul acelui ordin interior, venit de la El, care a rezultat în scrierea acestei cărți. Este convingerea mea că o asemenea necesitate interioară stringentă trebuie să se clădească prin propria noastră strădanie și că atunci ajutorul Său se cristalizează înlăuntrul nostru, făcând totul posibil. Iubirea noastră pentru El, ea singură, poate face orice posibil.

8 martie 1989 Bangalore
P. Rajagopalachari

Cuprinsul cărții „Maestrul meu”

• Cuvânt înainte ........................... 7
• Partea I - Maestrul
• I Prima întâlnire ............................ 13
• II Mediul ........................................ 27
• III Toleranța ......... 37
• IV Datoria ........ 53
• V Iubirea .................................. 77
• Partea a II-a - Învățătura și munca sa
• VI Calea Spiritului ....................... 95
• VII Abordarea realității .................. 119
• VIII Rolul Maestrului .......... 139
• IX Experiențe spirituale ........ 167
• X Darul eliberării ............. 177
• Postscript ............. 197
• Glosar ............. 199

Fragmente din cartea „Maestrul meu”

Experiențe spirituale

Maestrul meu ne învață că puține experiențe spirituale au o semnificație reală și, prin urmare, nu trebuie să le acordăm prea multă atenție, pentru că pot să ne distragă de la țelul nostru. Persoanele care dau prea multă importanță experiențelor riscă să se piardă în detalii. În lucrările tradiționale, având ca subiect religia, yoga și misticismul, s-a acordat o prea mare importanță viselor, viziunilor, vocilor și altor manifestări de acest fel. Aceasta i-a făcut pe aspiranți să tragă unele concluzii eronate și anume, că atunci când nu se ajunge la astfel de experiențe înseamnă că ceva nu este în regulă în practica lor. Maestrul meu afirmă însă cu emfază că experiențele ca atare nu au nicio valoare, pentru că ceea ce ar trebui să ne preocupe este atingerea Țelului și nu experiențele pe care le întâlnim pe cale. Le putem observa la fel cum percepem succesiunea peisajului în timpul unei călătorii. Nu trebuie să le atribuim nicio semnificație deosebită. În orice caz, nu este o atitudine corectă, aceea de a dori sau de a încerca, cu orice preț, să ai experiențe, iar dacă ea există, ar trebui schimbată cât mai repede.

Într-o zi, Maestrul se afla la Hyderabad, în mijlocul unor persoane entuziaste, care îi puneau diverse întrebări. Un tânăr îl întrebă care este valoarea experiențelor spirituale. Maestrul îi răspunse, ca întotdeauna, că nu ar trebui să fim preocupați de acestea. Totuși, abhyasi-ul insistă să primească un răspuns mai amănunțit, întrebând dacă aceste experiențe nu denotă anumite stadii ale călătoriei, indicând drumul parcurs. Utilizând o analogie, el spuse: „Domnule, atunci când călătoresc cu trenul, de aici până la Bombay, stațiile se succedă într-o anumită ordine. Judecând astfel, în funcție de stația unde am ajuns, pot să apreciez cât mai este până la destinație. Desigur, experiențele spirituale au o valoare asemănătoare”. Shri Ishwar Sahai, care era de față, zâmbi și spuse și el: „Ceea ce spui este adevărat când călătorești cu trenul. Presupunând că ai călători cu avionul, cum vei ști câte etape ale călătoriei vor fi fost parcurse? Trebuie, deci, să avem încredere în comandantul de bord, care ne spune unde ne aflăm și cât mai avem până la destinație. Dar, chiar și atunci, când comandantul ne spune unde ne aflăm, informația aceasta poate să nu însemne nimic pentru tine. Acesta este răspunsul la întrebarea ta.” Tânărul zâmbi și spuse: „Înțeleg. Ne duceți cu avionul...!”

În general, experiențele pot fi împărțite în trei categorii: din prima fac parte cele create de imaginația abhyasi-ului sau care sunt rezultatul proiecțiilor lui.

Abhyasi-i, ca de altfel toate ființele umane, au tendința de a discuta între ei și de a-și împărtăși unul altuia propriile experiențe. În sadhana spirituală, acest lucru nu este indicat, deoarece, în timpul aceluiași sitting, fiecare poate avea experiențe diferite. Asta nu înseamnă că unii fac progrese mai mari și mai rapide decât alții.

Experiențele depind de mai mulți factori, cum ar fi samskaras-urile individuale, trecutul, mediul social etc. Dacă abhyasi-i își împărtășesc experiențele, unii pot avea impresia că nu obțin, în meditație, experiența corectă și pot fi descurajați. Mai rău decât atât, ei pot să proiecteze în mod inconștient aceleași lucruri, în timpul mai multor sitting-uri și pot avea experiențe care nu sunt decât propria creație.[…]