Dezvoltare Personală - Supă de pui pentru suflet - Povești adevărate de viață

Detalii din cartea „Supă de pui pentru suflet - Povești adevărate de viață care deschid inima și trezesc spiritul”

Au trecut peste două decenii de când Jack Canfield și Mark Victor Hansen, doi dintre cei mai îndrăgiți vorbitori inspiraționali din America, și-au publicat primul volum din seria Supă de pui pentru suflet. La ora actuală, această serie de cărți este una dintre cele mai iubite în lume, continuând să inspire milioane de oameni prin poveștile sale care trezesc speranța în triumful spiritului uman.

Fiecare poveste din acest volum devenit clasic a fost atent selecționată și ilustrează ceea ce putem face cu viața noastră, iluminându-ne totodată calea. Dacă dorești să îți lărgești orizonturile, să îți inspiri un prieten sau să îi predai o lecție importantă de viață unui copil, vei găsi cu siguranță povestea potrivită în această serie de cărți, Supă de pui pentru suflet, o veritabilă comoară plină de perle de înțelepciune care trezesc inima și emoționează.

Redescoperă puterea inspirației prin citirea acestor povești atemporale legate de miracolele care se produc în fiecare zi și care descriu tot ce poate fi mai frumos și mai înălțător în spiritul uman. Indiferent dacă abia ai descoperit ciclul „Supă de pui pentru suflet” sau dacă ești un fan mai vechi al acestuia, volumul de față te va inspira să devii un om mai bun, să îți atingi potențialul suprem, să îți împărtășești iubirea și să îmbrățișezi întreaga lume din jurul tău.

Cuprinsul cărții „Supă de pui pentru suflet - Povești adevărate de viață care deschid inima și trezesc spiritul”

• Mulțumiri ... xv
• Introducere ... xvii
• Împărtășește-ne părerea ta ... xix

1. DESPRE IUBIRE

• Iubirea: unica forță creatoare - Eric Butterworth ... 2
• Singurul lucru de care îmi aduc aminte - Bobbie Probstein ... 4
• Cântecul inimii - Patty Hansen ... 7
• Adevărata iubire - Barry și Joyce Vissell ... 9
• Judecătorul care obișnuia să ofere îmbrățișări - Jack Canfteld și Mark V. Hansen ... 10
• Chiar nu se poate întâmpla și aici? - Jack Canfield ... 14
• Cel care ești tu face pur și simplu o diferență - Helice Bridges ... 17
• Câte una pe rând - Jack Canfield și Mark V. Hansen ... 20
• Darul - Bennet Cerf ... 21
• Un frate ca acesta - Dan Clark ... 22
• Despre curaj - Dan Millman ... 24
• Marele Ed - Joe Batten ... 25
• Iubirea și taximetristul - Art Buchwald ... 29
• Un simplu gest - John W. Schlatter ... 32
• Zâmbetul - Hanoch McCarty ... 34
• Amy Graham - Mark V. Hansen ... 37
• Poveste de Ziua îndrăgostiților - Jo Ann Larsen ... 40
• Carpe Diem! - Alan Cohen ... 43
• Te cunosc, ești la fel ca mine! - Stan Dale ... 49
• Nevoia cea mai delicată - Fred T. Wilhelms ... 53
• Bopsy - Jack Canfield și Mark V. Hansen ... 55
• Cățeluși de vânzare - Dan Clark ... 58

2. ÎNVAȚĂ SĂ TE IUBEȘTI PE TINE ÎNSUTI

• Buddha de aur - Jack Canfield ... 62
• Începe cu tine însuți - Anonim ... 65
• Adevărul și numai adevărul! - Știrile de dimineață la televiziunea din Dallas ... 66
• Acoperirea tuturor bazelor - Sursă necunoscută ... 67
• Doamna cu căruciorul - Bobbie Probstein ... 68
• Regulile condiției umane - Cherie Carter-Scott ... 70

3. DESPRE ARTA DE A-ȚI CREȘTE COPIII

• Copiii învață ceea ce trăiesc - Dorothy L. Nolte ... 74
• De ce l-am ales pe tata să îmi fie părinte - Bettie B. Youngs ... 76
• Școala animalelor - George H. Reavis ... 85
• Atingerea - Victor Nelson ... 87
• Te iubesc, fiule - Victor B. Miller ... 90
• Ceea ce ești este la fel de important ca și ceea ce faci - Patricia Fripp ... 93
• Familia americană perfectă - Michael Murphy ... 94
• Spune-o pur și simplu! - Gene Bedley ... 98

4. DESPRE ÎNVĂȚARE

• Să-mi fac un viitor - Frank Trujillo ... 104
• Acum mă plac pe mine însumi - Everett Shostrum ... 105
• Toate lucrurile bune în viață - Helen P. Mrosla ... 106
• Tu ești o minune - Pablo Casals ... 111
• Noi învățăm făcând - John Hoit ... 112
• Mâna - Sursă necunoscută ... 113
• Băiețelul - Helen E. Buckley ... 114
• Sunt profesor - John W. Schlatter ... 119

5. TRĂIEȘTE-ȚI VISUL

• Cred că pot! - Michele Borba ... 124
• Odihnească-se în pace: înmormântarea lui „Nu pot" - Chick Moorman ... 127
• Povestea lui 333 Bob Proctor ... 132
• Cere, cere, cere - Jack Canfield și Mark V. Hansen ... 135
• S-a mișcat Pământul pentru tine? - Hanoch McCarty ... 138
• Abțibildul lui Tommy - Mark V. Hansen ... 140
• Cine nu cere, nu primește - dar cine cere, primește - Rick Gelinas ... 146
• Cererea lui Rick Little - Adaptare după Peggy Mann ... 150
• Magia credinței - Edward J. McGrath Jr. ... 155
• Albumul dorințelor Glennei - Glenna Salsbury ... 156
• O nouă bifare pe listă - John Goddard ... 159
• Fii atentă, iubito, căci eu sunt bărbatul viselor tale! - Jack Canfield ... 165
• Dorința de a plăti prețul - John McCormack ... 169
• Urmează-ți visul Jack Canfield ... 173
• Cutia - Florence Littauer ... 175
• Încurajarea - Nido Qubein ... 179
• Walt Jones - Bob Moawad ... 180
• Ești suficient de puternic pentru a face față criticilor? - Theodore Roosevelt ... 285
• Asumarea riscului - Patty Hansen ... 186
• Serviciu zâmbind - Karl Albrecht și Ron Zenke ... 187

6. DEPĂȘIREA OBSTACOLELOR

• Obstacolele - Viktor E. Fankl ... 190
• Gândește-te la următoarele exemple - Jack Canfield și Mark V. Hansen ... 191
• John Corcoran - Omul care nu putea citi - Gary Smith ... 194
• Abraham Lincoln nu s-a dat bătut - Sursă necunoscută ... 198
• Lecție de la un fiu - Danielle Kennedy ... 200
• Eșec? Nu! Doar o amânare temporară - Dottie Walters ... 203
• Ca să devin mai creativ, aștept... - David B. Campbell ... 208
• Toată lumea poate face ceva - Jack Canfield ... 212
• Da, poți - Jack Canfield și Mark V. Hansen ... 216
• Aleargă, Patti, aleargă - Mark V. Hansen ... 219
• Puterea hotărârii - Burt Dubin ... 222
• Crez - Roy Campanella ... 224
• A salvat 219 vieți - Jack Canfkld și Mark V. Hansen ... 226
• Ai de gând să mă ajuți? - Mark V. Hansen ... 230
• Încă o ultimă dată - Hanoch McCarty ... 233
• Măreția există pretutindeni în jurul tău - Folosește-te de ea - Bob Richards ... 235

7. PERLE DE ÎNȚELEPCIUNE ECLECTICĂ

• S-a făcut - Florence Littauer ... 238
• Fă o pauză ca să vezi cu adevărat - Jeffrey Michael Thomas ... 240
• Dacă aș putea să o iau de la început - Nadine Stair ... 244
• Doi călugări - Irmgard Schloegl ... 246
• Sachi - Dan Millman ... 247
• Darul delfinului - Elizabeth Gawain ... 248
• Atingerea mâinii Maestrului - Myra B. Welch ... 250

• Încă puțină supă de pui? ... 252
• Cine este Jack Canfield? ... 253
• Cine este Mark V. Hansen? ... 255

Fragmente din cartea „Supă de pui pentru suflet - Povești adevărate de viață care deschid inima și trezesc spiritul”

Cântecul inimii

A fost odată ca niciodată un bărbat măreț care s-a însurat cu femeia visurilor sale. Din iubirea lor a rezultat o fetiță încântătoare, iar mărețul bărbat o iubea foarte mult.

Când fetița era foarte mică, bărbatul o lua în brațele sale, îi îngâna o melodie la ureche și dansa cu ea prin cameră, spunându-i:
- Te iubesc, fetițo.
Pe măsură ce fetița creștea, mărețul bărbat o îmbrățișa adeseori și îi spunea:
- Te iubesc, fetițo.
Dar fetița a început să îl respingă, spunându-i:
- Nu mai sunt o fetiță.
Mărețul bărbat râdea și îi răspundea:
- Pentru mine vei rămâne întotdeauna fetița mea.

La un moment dat, fetița, care acum nu mai era mică, a plecat de acasă în lumea largă. Pe măsură ce afla mai multe lucruri legate de sine, ea înțelegea mai multe și despre bărbatul care îi era tată. Și-a dat astfel seama că acesta era cu adevărat măreț și puternic, căci acum îi putea înțelege măreția. Una din marile sale calități era capacitatea de a-și exprima iubirea față de familia sa. Oriunde s-ar fi aflat fetița, bărbatul o suna și îi spunea:
- Te iubesc, fetițo.

A venit însă o zi în care fetița care nu mai era mică a primit un telefon, dar nu de la mărețul bărbat, ci în legătură cu el. Persoana de la celălalt capăt al firului i-a spus că tatăl ei a suferit de un atac de cord în urma căruia rămăsese paralizat. Nu mai putea vorbi și medicii nu erau siguri că putea înțelege ceea ce i se spunea. Mărețul bărbat nu mai putea zâmbi, râde, merge, îmbrățișa, dansa, și nu îi mai putea spune fetiței, care nu mai era mică, că o iubea.

De aceea, fetița s-a întors acasă. Când a intrat în salonul de spital și s-a uitat la mărețul bărbat, acesta i s-a părut firav și deloc puternic. Bărbatul s-a uitat la ea și a încercat să îi spună ceva, dar nu a reușit să vorbească.

Fetița a făcut singurul lucru pe care îl putea face: s-a așezat pe pat lângă mărețul bărbat. Din ochi îi curgeau lacrimi și ea și-a trecut brațul pe după umerii lipsiți de viață ai tatălui ei.

Și-a sprijinit capul de pieptul lui, iar prin minte i-au trecut multe gânduri. Fetița și-a adus aminte de timpurile minunate petrecute alături de el și de cât de protejată și iubită s-a simțit. Inima i s-a umplut de durere la gândul că nu mai putea auzi cuvintele care îi oferiseră întotdeauna atâta mângâiere.

Atunci, ea a auzit bătaia inimii mărețului bărbat. Din această inimă se născuseră muzica și cuvintele care au reconfortat-o de atâtea ori. Inima lui continua să bată, fără să-i pese de faptul că restul corpului său era paralizat. Și în timp ce stătea astfel, s-a petrecut un miracol: fetița a auzit cuvintele pe care își dorea atât de mult să le audă.

Inima bărbatului a rostit ritmic cuvintele pe care gura lui nu mai putea să le exprime...
Te iubesc
Te iubesc
Te iubesc
Fetițo
Fetițo
Fetițo...

Și ea a simțit aceeași stare de mângâiere.

Patty Hansen

Copiii învață ceea ce trăiesc

În cazul în care copiii sunt criticați în mod constant atunci când cresc, ei vor învăța să condamne.

În cazul în care copiii sunt crescuți cu ostilitate, ei vor învăța să se bată.

În cazul în care copiii sunt crescuți cu teamă, ei vor învăța să fie precauți.

În cazul în care copiii sunt crescuți cu milă, ei vor învăța să își plângă singuri de milă.

În cazul în care copiii sunt ridiculizați în timp ce sunt crescuți, ei vor învăța să fie timizi.

În cazul în care copiii sunt crescuți cu invidie, ei vor învăța să fie la rândul lor invidioși.

În cazul în care copiii sunt făcuți de rușine în timp ce sunt crescuți, ei vor învăța să se simtă vinovați.

În cazul în care copiii sunt crescuți cu toleranță, ei vor învăța să fie răbdători.

În cazul în care copiii sunt încurajați în timp ce sunt crescuți, ei vor învăța să aibă încredere în ei înșiși.

În cazul în care copiii sunt lăudați în timp ce sunt crescuți, ei vor învăța să aprecieze.

În cazul în care copiii sunt aprobați în timp ce sunt crescuți, ei vor învăța să se placă pe ei înșiși.

În cazul în care copiii sunt crescuți într-o atmosferă de acceptare, ei vor învăța să vadă iubirea în lumea exterioară.

În cazul în care copiii sunt crescuți într-o atmosferă de recunoaștere a meritelor lor, ei vor învăța să își stabilească scopuri și obiective.

În cazul în care copiii sunt crescuți într-o atmosferă de împărtășire, ei vor învăța să fie generoși.

În cazul în care copiii sunt crescuți cu onestitate și într-o atmosferă dreaptă, ei vor învăța să creadă în adevăr și în justiție.

În cazul în care copiii sunt crescuți într-o atmosferă de securitate, ei vor învăța să creadă în ei înșiși și în cei din jurul lor.

În cazul în care copiii sunt crescuți cu prietenie, ei vor învăța că lumea este un loc minunat, în care merită să trăiești.

În cazul în care copiii sunt crescuți într-o atmosferă senină, ei vor învăța ce înseamnă pacea interioară.

Tu cum îți crești copiii?

Dorothy L. Nolte

Odihnească-se în pace: înmormântarea lui „Nu pot”

Sala de clasa a patra în care preda Donna arăta la fel ca multe altele pe care le văzusem în trecut. Elevii stăteau în pupitre aranjate în cinci rânduri a câte șase. Catedra învățătoarei se afla în față. Pe un panou alăturat erau notate temele pe care le aveau de făcut elevii. Din multe puncte de vedere era o sală de clasă tipică și tradițională. Și totuși, mi s-a părut ceva diferit atunci când am intrat pentru prima dată în ea în acea zi. Elevii păreau cuprinși de o stare de frenezie.

Donna era o învățătoare veterană din Michigan, aflată la doar doi ani de pensionare. în plus, participa voluntar la un proiect de dezvoltare a învățământului de anvergură națională, pe care îl organizasem eu. Programul de pregătire avea ca temă limbajul artistic care le-ar permite elevilor să se simtă bine în pielea lor și să preia controlul asupra propriilor lor vieți. Sarcina Donnei era să implementeze la orele ei ideile predate la cursurile de pregătire. Sarcina mea era să îi inspectez orele și să încurajez și mai mult procesul de implementare.

Am ocupat un loc gol din spatele clasei și am asistat la oră. Toți elevii lucrau la o temă, notând în caietele lor ideile și gândurile care le treceau prin minte. Eleva în vârstă de zece ani de lângă mine scria numai fraze care începeau cu „nu pot”:
„Nu pot să lovesc mingea de baseball astfel încât să treacă de a doua bază.”
„Nu pot să fac împărțiri cu mai mult de trei numerale.”
„Nu pot să o fac pe Debbie să mă simpatizeze.”
Pagina ei era pe jumătate plină, dar fata nu dădea semne că ar duce lipsă de idei, ci continua să lucreze cu perseverență și determinare.

M-am plimbat printre rânduri studiind cele scrise de elevi. Toată lumea trebuia să descrie lucruri pe care nu putea să le facă.
„Nu pot face flotări.”
„Nu pot arunca mingea dincolo de gard.”
„Nu mă pot opri după o singură prăjitură.”

Întreaga poveste îmi stârnise deja curiozitatea, așa că m-am decis să verific ce se întâmplă întrebând-o pe învățătoare. Când m-am apropiat de ea, am constatat că și ea era ocupată cu scrisul, așa că nu mi s-a părut oportun să o deranjez.
„Nu o pot determina pe mama lui John să vină la ședința cu părinții.”
„Nu o pot determina pe fiică-mea să facă plinul cu ben-zină la mașină.”
„Nu îl pot determina pe Alan să se folosească de cuvinte în locul pumnilor.”

Incapabil să stabilesc de ce era ocupată toată lumea, inclusiv învățătoarea, cu scrisul unor fraze negative, care începeau cu „nu pot", în locul celor pozitive care ar fi început cu „pot să", m-am întors la locul meu și mi-am continuat observațiile. Elevii au continuat să scrie timp de alte zece minute. Marea majoritate a reușit să își umple complet pagina. Unii chiar au început o a doua pagină.
- Terminați fraza pe care ați început-o și nu mai începeți alta, le-a spus Donna elevilor, semnalând astfel apropiata încetare a activității.

[...]

Darul delfinului

Înotam sub apă, la o adâncime de peste 10 metri. Știam că nu ar fi trebuit să merg atât de departe, dar eram o foarte bună înotătoare, așa că am riscat. Curentul nu era foarte puternic, iar apa era caldă, limpede și atrăgătoare. Când mi s-a pus un cârcel, mi-am dat seama cât de prostește am procedat. Nu mă simțeam foarte speriată, dar cârceii s-au înmulțit, îndeosebi în zona stomacului. Am încercat să îmi dau jos centura de la brâu, dar nu am reușit. Am început să mă scufund și să devin cu adevărat speriată, fapt care mi-a paralizat orice mișcări. Am privit cadranul ceasului de măsurare a aerului din rezervor și am constatat că nu mai aveam prea mult. Am încercat să îmi masez abdomenul. Nu purtam costum de scafandru, dar nici nu mă puteam îndrepta, așa că nu-mi puteam masa mușchii cuprinși de cârcei.

M-am gândit: „Nu pot muri așa! Mai am multe lucruri de făcut!” Mi se părea ridicol să mor în acest fel, fără să știe nimeni de mine. De aceea, am strigat în sinea mea: „Ajutor! Vă rog, oricine mă aude!”

Nu eram deloc pregătită pentru ceea ce s-a întâmplat în continuare. Am simțit că mă atinge ceva de la spate, chiar sub subsuoară. „O, nu, m-am gândit. Rechini!” Eram terorizată. Cineva părea să mă ridice însă la suprafața apei, ca și cum m-ar fi tras de braț. Cu privirea periferică am văzut atunci un ochi. Avea cea mai minunată privire din câte mi-aș fi putut imagina. Uitându-mă la el, am știut că sunt în siguranță.

Am continuat să mă ridic la suprafață, cu aripioara lui dorsală sub subsuoara mea și îmbrățișându-1 strâns. M-am relaxat complet și l-am îmbrățișat de-a dreptul. Simțeam că animalul îmi transmite o stare de siguranță și că mă vindecă în timp ce mă ridică la suprafață. Cârceii mei au dispărut odată cu relaxarea care m-a cuprins, așa că am rămas cu convingerea absolută că delfinul m-a vindecat.

După ce m-a scos la suprafață, a continuat să mă împingă către mal. M-a condus până la o apă atât de puțin adâncă încât am început să mă tem să nu eșueze la țărm, așa că l-am împins la rândul meu în apa mai adâncă. A rămas acolo, privindu-mă ca să vadă dacă mă simt bine.

Mi s-a părut că am primit o a doua șansă în viață. Mi-am scos centura de greutate și rezervorul de oxigen, apoi restul costumului și m-am întors în apă, complet goală, pentru a fi alături de acel delfin. Mă simțeam ușoară, liberă și vie, și nu îmi mai doream altceva decât să mă joc în apă și să mă bucur de acea libertate. Delfinul m-a dus din nou în larg și a început să facă giumbușlucuri alături de mine. Cu această ocazie, am observat că ceva mai departe se afla o întreagă colonie de delfini.

După o vreme m-a readus la țărm. Eram deja foarte obosită, pe punctul de a leșina, așa că s-a asigurat că sunt în siguranță în apa puțin adâncă de lângă mal. Apoi s-a întors în lateral, astfel încât să mă poată privi cu un ochi. Am rămas astfel foarte mult timp, într-o stare aproape de transă. Imagini din trecut îmi treceau prin minte. Apoi delfinul a scos un sunet ascuțit și s-a întors la frații lui. în scurt timp au dispărut din vedere.

Elizabeth Gawain