Dezvoltare Personală - Instrumentele - Phil Stutz și Barry Michels

Detalii din cartea „Instrumentele - transformă-ți problemele în curaj, încredere în sine și creativitate - Phil Stutz și Barry Michels”

Cartea Instrumentele oferă o soluție pentru principala critică adusă de pacienți psihoterapiei: așteptarea interminabilă de dinaintea transformării reale. Modelul psihoterapeutic tradițional este axat pe trecut, în timp ce Phil Stutz și Barry Michels folosesc un arsenal de tehnici – pe care le numesc „instrumente” – ce le permit pacienților să se folosească de problemele lor ca de niște pârghii pentru a avea acces la puterea subconștientului lor, folosind-o eficient în vederea transformării lor. Prin această abordare revoluționară, obstacolele se transformă peste noapte în oportunități, cum ar fi aceea de a-ți descoperi propriul curaj, de a te autodisciplina, de a învăța să îndrăznești să te exprimi și de a-ți dinamiza creativitatea.

Ani la rând, Stutz și Michels au predat aceste tehnici exclusiv pacienților lor. Prin publicarea cărții Instrumentele, abordarea lor ieșită din comun devine disponibilă tuturor cititorilor interesați de manifestarea plenară a potențialului lor. Scopul celor doi autori este să te ajute să duci o viață absolut excepțională, să experimentezi fericirea reală și să înțelegi mai bine puterea spiritului uman.

Cuprinsul cărții „Instrumentele - transformă-ți problemele în curaj, încredere în sine și creativitate - Phil Stutz și Barry Michels”

• Capitolul 1 - Revelarea unei Căi Noi ... 13
• Capitolul 2 - Inversarea Dorinței ... 39
• Capitolul 3 - Iubirea Activă ... 93
• Capitolul 4 - Autoritatea Interioară ... 127
• Capitolul 5 - Fluxul Recunoștinței ... 177
• Capitolul 6 - Riscul ... 223
• Capitolul 7 - Credința în forțele superioare ... 273
• Capitolul 8 - Roadele unei Noi Viziuni ... 299
• Mulțumiri ... 329

Fragmente din cartea „Instrumentele - transformă-ți problemele în curaj, încredere în sine și creativitate - Phil Stutz și Barry Michels”

Mi-am propus să urmez o singură regulă: ori de câte ori un pacient îmi cerea să îl ajut să se simtă mai bine - de pildă să nu se mai simtă rănit sufletește, demoralizat sau mai știu eu - trebuia să îl ajut pe loc să scape de starea sa proastă. Cu alte cuvinte, trebuia să găsesc o metodă care să dea rezultate pe moment. Conștient că lucrez fără o plasă de siguranță sub mine, spuneam tot ce îmi trecea prin minte, în speranța că mi-aș putea ajuta pacientul să se simtă mai bine. Am ajuns să practic astfel un fel de asociere inversă à la Freud, aplicată însă de medic, nu de pacient. Nu eram deloc convins că Freud ar fi fost de acord cu mine...

Am învățat astfel să spun tot ce îmi trece prin minte în mod spontan, fără a ști ce gânduri aveau să îmi vină în clipa următoare. Parcă aș fi fost călăuzit de o forță superioară. Așa mi s-au revelat (încetul cu încetul) instrumentele din această carte și filozofia care stă la baza lor. Singurul standard pe care îl urmăream era eficacitatea lor în momentul prezent.

De vreme ce nu îmi consideram niciodată căutarea încheiată până când nu descopeream un instrument concret pe care să i-l ofer pacientului, este foarte important să înțelegi ce doresc să spun atunci când folosesc acest cuvânt: instrument. Un instrument înseamnă mult mai mult decât o simplă „schimbare de atitudine”. Dacă schimbarea atitudinii ar fi suficientă pentru a conduce la o schimbare a vieții, probabil că nimeni nu ar avea nevoie de această carte. Adevărata schimbare presupune însă o schimbare a comportamentului, nu doar a atitudinii.

Să spunem că te simți frustrat și îți pierzi cumpătul, țipând la soția ta, la copii sau la angajați. Cineva din exterior te ajută să înțelegi că nu este normal să te comporți astfel și că această atitudine este dăunătoare pentru relațiile tale. înțelegi ce îți spune și adopți o atitudine diferită, care te face să te simți mai bine pe moment... până când un angajat (să zicem) face o nouă greșeală, in acest moment îți pierzi din nou cumpătul și începi să țipi la el, fără măcar să îți dai seama ce faci.

Simpla schimbare a atitudinii nu te va ajuta să renunți la țipete, căci nu atitudinea controlează comportamentul. Ea nu este suficient de puternică pentru a genera un astfel de efect. Dacă dorești să îți schimbi comportamentul, tu ai nevoie de o metodă specifică, ae care să o aplici într-un moment precis pentru a combate o Droblemă concretă. Asta înțeleg eu prin conceptul de instrument.

Va trebui să aștepți (fără să țipi, dacă este posibil) să ajungi la capitolul 3 pentru a învăța instrumentul care se aplică în acest caz. Până atunci, doresc să înțelegi că spre deosebire de schimbarea atitudinii, un instrument îți impune să faci ceva concret. El nu numai că presupune un efort personal, dar și repetarea acestui efort ori de câte ori te simți frustrat. Schimbarea atitudinii nu hseamnă mare lucru atât timp cât nu este urmată de o schimbare i comportamentului, iar cea mai sigură modalitate de a-ți schimba comportamentul constă în a aplica un instrument.

Mai există o diferență crucială între un instrument și o atitudine: atitudinea este pur mentală. Ea constă din gânduri care se petrec în mintea ta. Chiar dacă îți schimbi aceste gânduri, tu operezi în cadrul limitelor pe care le ai deja în plan mental.

[...]

2. Am urmat toate instrucțiunile date pentru tehnica de inversare a dorinței și nu am simțit nimic deosebit.

Aplicarea instrumentelor nu se deosebește de învățarea altor îndeletniciri. Este nevoie de timp pentru a ajunge la măiestrie. Nimeni nu poate cânta la vioară prima dată când pune mâna pe ea. In societatea noastră, noi suntem învățați să ne așteptăm la obținerea unor rezultate imediate. Dacă nu le obținem, avem tendința de a renunța la efort. Aceste momente în care dorim să renunțăm sunt cele mai importante pentru a nu abandona tehnica. Dimpotrivă, ar trebui să te obișnuiești să aplici Inversarea Dorinței ori de câte ori simți o stare de îndoială, nu pentru a-ți dovedi că tehnica funcționează, ci pentru a-ți cultiva atitudinea corectă: „Chiar dacă nu obțin rezultate pe loc, sunt ferm hotărât să aplic în continuare instrumentul." Această atitudine te va ajuta să devii un practicant autentic, ferm angajat pe calea sa. Dacă nici chiar acest angajament nu te ajută să simți o stare suplimentară de energie, atunci poți renunța într-adevăr să practici tehnica, știind că ai făcut tot ce ți-a stat în puteri, dar nu ai reușit.

3. Nu reprezintă Inversarea Dorinței o invitație care poate atrage în viața mea tot felul de lucruri neplăcute?

Aceasta este obiecția cea mai comună pe care o auzim la adresa tehnicii de inversare a dorinței. Din fericire, este și cea mai ușor de contracarat. Gândește-te puțin. Cine invită cu adevărat o situație neplăcută în viața sa: cel care aplică Inversarea Dorinței pentru a se confrunta cu durerea sau cel care nu se prezintă la o întâlnire care îi poate schimba viața?

Foarte mulți oameni se tem că dacă își cultivă dorința pentru o situație negativă, ei o pot atrage în viața lor. Eu și cu Phil numim această obiecție: „obiecția californienilor din sud”, deoarece este specifică misticismului populist al zonei în care locuim.

Așa cum am mai spus, Forța Expresiei de Sine se manifestă prin intermediul Umbrei, dar are o calitate miraculoasă: ea se manifestă prin noi într-o manieră care ne este specifică numai nouă. Cu alte cuvinte, ea ne conferă tuturor o voce distinctă, din care derivă toate celelalte voci ale noastre, căci aceasta este vocea sinelui nostru, sursa noastră supremă. De aceea, ni se pare adeseori că adevărata expresie de sine provine de altundeva, dar în același timp ne face să ne simțim noi înșine.

De-a lungul întregii sale vieți, Jennifer s-a simțit neconfortabil atunci când trebuia să vorbească, întrucât s-a temut tot timpul să nu își expună acea parte de care se simțea extrem de rușinată: Umbra ei. De această dată, situația s-a inversat: ocazia de a spune ce gândea i-a permis să se simtă mai plenar ca oricând ea însăși. După cum s-a exprimat singură:

- Cred că nu îmi voi putea descoperi vreodată șinele real atât timp cât nu mi-l voi exprima. Exact!

Anticii considerau expresia de sine o calitate fundamentală a Universului. In Geneza, Dumnezeu este prezentat ca o ființă care se exprimă pe sine prin creația sa. El spune. „Să fie lumină”, și astfel lumina este creată. El îi spune apoi pământului să se umple de flori și de plante, iar acest lucru se întâmplă.

De aceea, atunci când ne exprimăm pe noi înșine, noi ne aflăm într-o armonie absolută cu Universul și simțim că suntem una cu acesta. Când a făcut acest lucru, Jennifer nu și-a mai pus la îndoială valoarea individuală și nu s-a mai simțit un outsider inferior, fără niciun cuvânt de spus. Dimpotrivă, ea a început să se simtă integrată în comunitate. A descoperit astfel că oamenii o respectau și îi căutau sfaturile. Cea care i-a permis să descopere acest impact pe care îl avea asupra celor din jur a fost Umbra ei.

Umbra este singurul factor care permite adevăratele conexiuni interumane, căci este elementul comun pe care îl împărtășim cu toții. Fără ea, noi avem tendința de a ne exagera diferențele față de ceilalți oameni, de care ne simțim separați. Relațiile dintre indivizi, religii sau națiuni nu pot funcționa decât atunci când ne folosim de Umbra noastră pentru a crea o legătură universală. Acest proces le permite chiar și adversarilor să își recunoască reciproc umanitatea. Aceasta este singura modalitate prin care ne putem bucura de libertatea de a fi diferiți, coexistând totuși unii cu ceilalți.

Această coexistență este posibilă datorită faptului că Umbra vorbește un limbaj comun întregii umanități: limbajul inimii, care nu are nimic de-a face cu cuvintele. De vreme ce orice om are o Umbră, înseamnă că noi cunoaștem cu toții acest limbaj. Doi prieteni ne pot spune exact aceleași cuvinte de alinare, dar noi percepem o diferență uriașă între ei dacă unul ne vorbește din inimă, iar celălalt indiferent sau nerăbdător.

Biblia face o referire la acest limbaj al inimii atunci când vorbește de legenda Turnului din Babei. In această legendă se spune că în vechime a existat o umanitate care vorbea „o singură limbă”, trăind la modul unitar.

FANTEZII DE VÂNZARE

Acest dușman este „consumismul". El ne vorbește prin fiecare reclamă, slogan, afiș etc. Mesajul lui este de fiecare dată același: există ceva în lumea exterioară ce nu avem, dar trebuie neapărat să avem. Incapabili să îi rezistăm, noi ne simțim obligați să cumpărăm în permanență lucruri, dar nu ne bucurăm multă vreme de ele. De îndată ce intrăm în posesiunea lor, ne dorim imediat altceva.

În mod inevitabil, consumismul se insinuează în toate activitățile noastre, nu doar în dorința noastră de a cumpăra. Noi consumăm experiențele vieții la fel cum consumăm iPod-uri, blugi și mașini europene. Un cântec nou, un prieten sau o idee ne atrag atât timp cât ni se par noi. De îndată ce s-au „învechit”, căutăm altceva. Consumismul a devenit un mod de viață, deși este un anti-model.

Deși nu era dispus să recunoască, Vinny a căzut și el pradă acestui mod de viață. Atât timp cât a aplicat instrumentele, el și-a stabilit un scop exterior: acela de a deveni faimos. Din punctul lui de vedere, instrumentele nu erau decât o cârjă necesară până când va ajunge la destinația pe care și-o propusese, după care va putea renunța la ele.

Nici tu nu ești imun în fața consumismului mai mult decât Vinny. Probabil că te afli sub vraja lui chiar în momentul de față. Dacă nu mă crezi, gândește-te sincer la felul în care citești această carte. Dacă ești un consumator, înseamnă că o citești rapid și superficial, în speranța că vei găsi în ea un „răspuns” pe care îl cauți. Iți dorești să găsești în ea o pilulă magică, chiar dacă nu ești dispus să recunoști acest lucru. Un hap pe care să îl înghiți rapid, fără niciun efort personal din partea ta.

Într-adevăr, scopul acestei cărți este de a-ți schimba viața, dar ea nu reprezintă o pilulă magică, ci o invitație la acțiune. Dacă nu faci altceva decât să o „consumi”, poți să renunți de pe acum la lectură. Adevărata schimbare nu se petrece decât prin aplicarea consistentă a instrumentelor. Chiar dacă pe moment te simți inspirat să le folosești, acest moment de inspirație te va părăsi curând și vei înceta să mai faci acest lucru. Lucrurile se petrec la fel ca în binecunoscuta glumă: „Când simt nevoia de a lucra, mă întind pe pat până când îmi trece”, doar că situația nu este deloc amuzantă.

Consumatorii încearcă să își compenseze lenea acumulând noi informații: se uită la televizor, caută pe Internet, își consultă email-urile etc. Ei nu digeră însă pe deplin niciuna din aceste informații. La unul din seminarele mele am cunoscut o femeie care mi-a spus că numai în ultima lună a citit 75 de cărți de spiritualitate! Cu ce se putea alege în urma citirii unei cărți dacă în clipa următoare citea deja o alta? Acest gen de consumism echivalează cu cumpărarea succesivă a tot felul de sisteme GPS pentru mașina ta fără a învăța să folosești vreunul dintre ele.

Motivul este cât se poate de evident: aproape toți oamenii din societatea noastră se simt nesatisfăcuți cu ceea ce au. Nimeni nu consideră că are destul, oricât de multă bogăție sau putere ar acumula. Această atitudine îi determină pe oameni să își urmărească numai interesele personale, fără să țină cont de cele de ansamblu.

În pofida problemelor cu care ne confruntăm, noi avem foarte multe motive să ne simțim bine. Atunci, de ce există această senzație omniprezentă de insatisfacție? Şi acest răspuns este simplu: noi ne-am deconectat de unicul lucru care ne poate oferi o satisfacție durabilă. în capitolul 5 am numit acest lucru Sursa, puterea omniprezentă care ne-a creat, care ne susține și care ne permite accesul la un număr nelimitat de posibilități viitoare. Atât timp cât nu vom simți în viața noastră prezența Sursei, noi ne vom considera singuri și nesprijiniți, și vom continua să acționăm exclusiv în interesul nostru personal. Acest lucru este valabil inclusiv pentru cei care ocupă poziții de putere privilegiate și care își abandonează responsabilitatea pe care o au față de societate în ansamblul ei.

Această responsabilitate nu poate fi stipulată prin lege. Legile pot împiedica actele cele mai iresponsabile, dar nu pot pătrunde în interiorul oamenilor, dictându-le ce să simtă. De aceea, oamenii aflați în poziții de autoritate nu vor începe să își îndeplinească responsabilitatea față de societate decât atunci când se vor simți recunoscători pentru tot ce li s-a oferit până în prezent. In acest scop, ei ar trebui să recunoască faptul că nimeni nu poate ajunge vreodată într-o poziție de autoritate firă un ajutor uriaș, manifestat în oportunitățile educaționale pe care le-au avut, în libertatea fără precedent de care s-au bucurat sau în faptul că un număr foarte mare de indivizi sunt dispuși să lucreze pentru ei în poziții inferioare. In ultimă instanță, acest principiu ni se aplică tuturor: dacă vom învăța să apreciem tot ce ne-a fost oferit până în prezent, ni se va părea nefiresc să nu dăruim la rândul nostru ceva comunității în care trăim.

Aici intervine Fluxul Recunoștinței. Am explicat în capitolul 5 că recunoștința nu reprezintă o simplă emoție, ci însăși maniera de conectare cu Sursa. Dacă aplici acest instrument, tu devii automat beneficiarul generozității ei infinite, iar energia pozitivă pe care o emani îi inspiră inclusiv pe cei din jurul tău să aprecieze binecuvântările din viața lor. Singurul lucru care ne mai poate salva din ghearele egoismului care ne-a divizat atât de puternic este un val colectiv de recunoștință.