Folosim cookie-uri pentru îmbunătățirea experienței pe acest website. Prin continuarea navigării pe www.librariespirituala.ro confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie.
Mai multe detalii: Politica de confidențialitate și Termene și condiții
Pentru comenzi mai mari de 200 lei, transportul prin Poșta Română este GRATUIT!
Comenzi telefonice de luni până vineri între orele 9-17 la nr. 0357.428.176 sau 0741.602.356

Vindecare Spirituală - Vindecarea sentimentelor… din inima ta

-11% Reducere de pret Vindecarea sentimentelor… din inima ta

Vindecarea sentimentelor… din inima ta - Karol K. Truman

Detalii

Ştiai că ai o „inimă de aur”? Ce s-a întâmplat cu aceasta? Cum o poți regăsi? Pășește alături de Karol K. Truman pe calea care conduce către regăsirea adevăratelor tale sentimente, cele cu care ai venit în această lume. Această călătorie îți va revela din nou frumusețea sufletului tău, „inima ta de aur”, adică sinele tău real.

Karol K. Truman este o terapeută care și-a consacrat viața pentru a-i ajuta pe oameni să atingă starea de bunăstare spirituală și emoțională prin rezolvarea „problemelor majore” care le afectează viața și a conflictelor din interiorul lor. În prima ei carte, Sentimentele îngropate de vii nu pier niciodată… autoarea a explicat importanța rezolvării sentimentelor „îngropate” în subconștient și a prezentat conceptul de „Scenariu”. În cartea de față, Vindecarea sentimentelor… din inima ta, Karol ne împărtășește din bogăția cunoașterii pe care a acumulat-o în timpul seminarelor pe care le-a ținut pe această temă, dar și ca urmare a consilierii a mii de persoane după apariția primei sale cărți. Cartea completează cunoașterea oferită în primul ei volum și oferă noi „instrumente” cu ajutorul cărora cititorii își pot realiza potențialul plenar al ființei lor.

Karol este o pianistă realizată și profesoară de muzică. Ea a început să exploreze universul sănătății și al vindecării și a continuat acest proces timp de zeci de ani.

În scurt timp, Karol și-a dat seama că starea ei de sănătate depinde în totalitate de echilibrul și de sănătatea ei emoțională și spirituală. După ce a înțeles acest lucru, ea a început să cerceteze în profunzime sistemele energetice ale corpului uman. Karol a realizat un studiu exhaustiv al legilor cauzei și efectului și al principiilor care guvernează creșterea spirituală și vindecarea ființei prin transformarea ei. Ea și-a prezentat rezultatele studiilor sale extinse la diferite conferințe și seminare. Cercetările ei, activitatea sa de consiliere și feedbackul primit de la mii de cititori ai primei sale cărți sunt sintetizate și prezentate în lucrarea de față, Vindecarea sentimentelor… din inima ta.

Urmeaz-o pe Karol într-o călătorie care te va conduce către centrul ființei tale și către „inima ta de aur”. După cum afirmă artista care a realizat coperta cărții: „Karol m-a învățat să privesc adânc în interiorul meu și să descopăr aici nucleul de aur al ființei mele, acea parte din mine care a existat dintotdeauna, dar de care nu am fost conștientă până recent”. Fie ca lucrarea de față, Vindecarea sentimentelor… din inima ta, să te ajute să descoperi la rândul tău acest nucleu de aur al ființei tale, unicitatea pe care numai tu o poți aduce în marea Tapițerie a Vieții.

Cuprinsul cărții „Vindecarea sentimentelor… din inima ta” - Karol K. Truman

  • Mulțumiri 9
  • Prefață 11
  • Prolog 15
  • Introducere: „Scenariul” 19
  • Capitolul 1 - Ce s-a întâmplat? 29
  • Capitolul 2 - Cum s-a produs „transferul” identității noastre 37
  • Capitolul 3 - Însoțește-mă într-o călătorie 47
  • Capitolul 4 - Cine are nevoie de vindecare? 61
  • Capitolul 5 - Să începem 79
  • Capitolul 6 - Dizolvarea 89
  • Capitolul 7 - Ce trebuie să învăț? 111
  • Capitolul 8 - Ai prefera să mergi pe o altă cale? 121
  • Capitolul 9 - Eliberarea sinelui 129
  • Capitolul 10 - Cine este de vină? 139
  • Capitolul 11 - Te poți detașa? 161
  • Capitolul 12 - Povestea lui Brent 171
  • Capitolul 13 - Toată lumea are dreptul la viață 183
  • Capitolul 14 - O vizită în trecut 191
  • Capitolul 15 - Principiul suprem 199
  • Capitolul 16 - Iertarea 211
  • Capitolul 17 - Vindecarea vechilor relații 231
  • Capitolul 18 - O inimă plină de recunoștință 239
  • Capitolul 19 - Cinstește-ți propriul sine 247
  • Capitolul 20 - Care este scopul? 265

Fragmente din cartea „Vindecarea sentimentelor… din inima ta” - Karol K. Truman

Mulțumiri

Cum le-aș putea mulțumi tuturor celor care au contribuit la apariția acestei cărți, când aceștia sunt atât de mulți?

Le dedic această carte mamei și tatălui meu, care mi-au dăruit această viață și șansa de a-mi învăța lecțiile, și care m-au învățat să am curajul de a mă schimba și de a crește. Părinții mei sunt împreună acum, într-un loc mai bun.

Soțului meu, de la care învăț continuu și care aduce echilibrul în viața mea. Iubirea și sprijinul lui pentru tot ceea ce fac au fost nesfârșite, motiv pentru care îi voi fi de-a pururi recunoscătoare.

Copiilor noștri și familiilor lor, pentru susținerea și răbdarea lor! Le datorez tuturor recunoștința și iubirea mea eternă pentru toate lecțiile pe care le-am învățat de la ei.

Lui Valerieann Skinner, a cărei răbdare o depășește pe cea a lui Iov. Fără ea, această carte nu ar fi existat niciodată. Ea m-a ajutat să aleg titlul cărții și să mă decid între cele trei propuneri de copertă, dovedind o flexibilitate infinită. Aprecierea mea pentru eforturile ei nu poate fi exprimată în cuvinte.

Lui Anne Surowski și lui Frank X. Harris, care m-au ajutat să privesc lumea prin ochii celor abuzați, fără să fi trecut eu însămi printr-o asemenea experiență. Curajul și tenacitatea de care au dat dovadă în încercarea de a-și vindeca rănile merită o recompensă pe măsură. Aprecierea mea pentru tot ce m-au învățat este nelimitată.

Lui Randall și Marla Vaughan, care au fost de acord să citească prima formă a manuscrisului și care mi-au oferit sugestii neprețuite. Apreciez foarte mult sprijinul, încurajarea și afecțiunea lor.

Lui Joyce Davis, care a fost întotdeauna alături de mine prin sfaturile sale, chiar înainte de a scrie Sentimentele îngropate de vii nu pier niciodată...Contribuția lui Joyce este genială și permanentă. De aceea, îi datorez o recunoștință profundă.

Lui Nancy Peterson, pentru marea ei contribuție. Apreciez foarte mult viziunea, înțelegerea și sprijinul ei.

Nenumăraților mei prieteni pe care nu îi voi menționa personal, pentru tot ce m-au învățat, pentru sfaturile lor, pentru sprijinul pe care mi l-au acordat și pentru afecțiunea lor. Consider contribuția lor neprețuită și mă simt onorată să îi am în viața mea.

Lui Annette Gomm, pentru că m-a ajutat să republic această carte. Îi mulțumesc pe această cale pentru sprijinul ei neprețuit.

Nenumăraților oameni cu care am lucrat, precum și cititorilor cărții mele, Sentimentele îngropate de vii nu pier niciodată..., care mi-au relatat în scrisorile lor, la telefon, prin fax sau prin email, istoriile lor. Am avut foarte multe de învățat de la ei, iar viața mea a fost în acest fel binecuvântată. De la voi am învățat cât de puternic este spiritul uman!

Mai presus de orice, îi mulțumesc Creatorului nostru, al tuturor… pentru iubirea și răbdarea Lui nesfârșite; pentru că ne permite să ne continuăm călătoria spirituală fără a interfera cu liberul nostru arbitru; și pentru sprijinul invizibil pe care ni-l acordă atunci când nu reușim să ne descurcăm singuri. Îi datorez Lui recunoștința mea profundă, pentru toți prietenii, cunoștințele și străinii care ne ajută să facem față provocărilor vieții, acționând astfel ca niște îngeri deghizați. Cât de mare ești Tu, Doamne!

Prefață

Acum câțiva ani, mai multe persoane mi-au sugerat să scriu o nouă carte. Prima mea reacție a fost: „O, nu spuneți asta! Două cărți îmi sunt de ajuns!” Am respins pe loc sugestia lor, sperând să nu se adeverească. Mi-a luat trei ani să scriu ultima mea carte, Sentimentele îngropate de vii nu pier niciodată..., și vă asigur că au fost niște ani foarte intenși. După ce am terminat cartea, m-am bucurat sincer de perioada care a urmat și în care nu mai trebuia să-mi fac griji pentru terminarea cărții. Era extrem de relaxant să nu mai trebuiască să stau în fața computerului, sub presiunea necesității de a termina cartea.

În anul 1996, am înregistrat din nou o ediție revizuită a „Călătoriei Sentimentelor”, un set de șase casete audio care însoțesc cartea Sentimentele îngropate de vii nu pier niciodată... Exact când înregistram caseta numărul 4, s-a întâmplat ceva neașteptat. În timp ce rosteam textul dialogului interior, am auzit o voce care îmi spunea: „Aceasta este baza următoarei tale cărți”. Deși vorbeam cu voce tare, îmi era imposibil să contest vocea pe care am auzit-o și care a fost cât se poate de puternică. De data aceasta, reacția mea a fost: „O, dar asta va fi ușor. Pot face cu ușurință acest lucru”, întrucât eram convinsă că cea mai mare parte a muncii pe care o aveam de făcut era deja terminată. Dat fiind că mi se părea atât de simplu, am presupus că scrierea noii cărți nu îmi va lua foarte mult timp. Cât de tare mă înșelam! Așa cum aveam să descopăr mai târziu, materialul pe care l-am înregistrat atunci pe banda audio nu era decât scheletul noii mele cărți. Ceea ce credeam atunci că îmi va lua câteva luni mi-a luat în realitate câțiva ani.

Scrierea unei cărți este la fel ca o slujbă full-time, la care prestezi inclusiv foarte multe ore suplimentare! Dacă mai ai și alte lucruri de făcut (zi de zi), ai tendința să amâni tot timpul lucrul la carte. La un moment dat, fiica mea m-a întrebat: „Mamă, ai de gând să termini vreodată această carte?” Îmi amintesc că i-am răspuns: „Scumpo, dacă aș putea lucra două săptămâni la ea fără să mă întrerupă nimeni, aș putea-o termina!” Ei bine, cele două săptămâni nu s-au materializat niciodată în viața mea, dar în cele din urmă am reușit să termin cartea. Se pare că aceasta a trebuit să fie terminată atunci când a decis Dumnezeu, nu Karol. Sinceră să fiu, dacă aș fi terminat cartea atunci când mi-am dorit, foarte multe informații care apar acum în ea nu ar fi putut fi introduse niciodată.

Acum, după ce am reușit să adaug la scheletul inițial (materialul de pe caseta audio) mușchii, tendoanele, sângele și carnea, trebuie să recunosc că Vindecarea sentimentelor… din inima tadescrie perfect tot ce am înțeles eu de-a lungul călătoriei mele prin această viață, toate conflictele prin care am trecut și pe care am reușit să le soluționez. Faptul că am putut împărtăși cititorilor mei aceste experiențe și principiile care au stat la baza lor, pe care le-am înțeles treptat, îmi oferă o mare satisfacție. Foarte mulți oameni au aplicat deja aceste principii, bucurându-se de beneficiile lor și ușurându-și astfel povara.

Principala premisă de la care am pornit a fost următoarea: noi nu suntem singuri în această experiență a vieții. Cu toții suntem copiii lui Dumnezeu, care caută aceleași răspunsuri. Cu toții suntem la fel de prețioși în ochii lui Dumnezeu. Dumnezeu m-a învățat cu mult timp în urmă să îi privesc pe toți copiii Lui prin ochii Lui, nu prin ai mei. Ce-i drept, acest lucru nu se dovedește întotdeauna ușor, dar ori de câte ori mă rătăcesc de pe această cale, El găsește mijloacele cele mai potrivite pentru a mă readuce înapoi.

Dacă ai descoperit și alte răspunsuri pe care ai dori să mi le împărtășești, aș fi fericită să le primesc. Sper de asemenea că vei găsi multe răspunsuri prețioase în paginile acestei cărți și că vei avea de câștigat citind-o, întrucât asemănările dintre mine și tine sunt mai mari decât ceea ce ne separă. Indiferent unde te afli de-a lungul călătoriei tale, este în regulă. Speranța mea este că aceste pagini vor trezi în tine o rezonanță și că te vor ajuta să înțelegi într-o mai mare măsură valoarea descoperirii de sine, a adevărului propriei tale ființe.

Scopul acestei cărți este de a-ți împărtăși o anumită cunoaștere, și eventual de a-ți stimula propria gândire. Așa cum spuneam, oriunde te-ai afla pe cale, este perfect. Dacă dorești să îți îmbunătățești circumstanțele vieții, acest lucru este întru totul posibil, și este de asemenea perfect.

Prolog

Ai suferit vreodată din punct de vedere emoțional? Ţi s-a întâmplat vreodată să experimentezi o durere sufletească, fără să poți preciza exact ce anume stă la baza ei? Cum ai descrie această durere? A fost vorba de un sentiment de singurătate, sau de un gol interior? A fost vorba de un sentiment de abandonare, ca și cum nu ai fi avut pe nimeni alături? Poate că ai simțit un gol interior profund, pe care nu l-ai putut umple cu nimic, oricât de mult ai încercat. Sau poate te-ai simțit nedemn. Poate că ai simțit o stare de tristețe profundă, ori chiar de disperare. Îți trezesc toate aceste sentimente vreo amintire?

Ai simțit vreodată că nu contezi, că ești complet nesemnificativ și că nimeni nu ți-ar simți lipsa dacă ai dispărea peste noapte? Ai avut vreodată sentimentul că viața este lipsită de speranță, că nu există răspunsuri pentru întrebările care te preocupă, nici vreo speranță că ai putea schimba vreodată această situație? Ţi s-a întâmplat vreodată să crezi că sentimentele tale nu contează pentru nimeni și că nimănui nu-i pasă de tine? Te-ai simțit atunci complet neajutorat și incapabil să îți vindeci această durere interioară, fie ea mai mare sau mai mică?

Dacă nu te-ai identificat deloc cu sentimentele descrise mai sus, nu cumva există posibilitatea să-ți fi blocat complet sentimentele? Poate că ai ajuns la concluzia că este prea dureros să mai simți ceva, așa că ai preferat să îți blochezi complet aceste sentimente, trecând pe modul de supraviețuire. Sau poate că te-ai de-conectat de sinele tău real, de teama de a nu simți ceea ce simți cu adevărat…

Ţi s-a întâmplat vreodată să te interiorizezi pentru a deveni conștient de sentimentele tale reale, care îți guvernează existența și care așteaptă să fie recunoscute și identificate, pentru a te conduce astfel către cunoașterea propriului tău sine?

Cu siguranță, există cititori care duc o viață ordonată, controlând planul material cu ajutorul minții lor. Dacă ceva trebuie reformat în viața lor, ei își stabilesc această intenție și reușesc să schimbe aspectele indezirabile. Cred însă că majoritatea cititorilor se identifică perfect cu sentimentele descrise mai sus. Ei le-au trăit și au suferit din cauza lor. Mulți dintre ei ar dori să le înțeleagă mai bine, pentru a nu mai trece vreodată prin astfel de situații.

Dacă te afli în căutarea unor răspunsuri care să te ajute – pe tine sau pe o persoană apropiată – să îți alini durerea interioară, această carte te-ar putea ajuta în această direcție, oferindu-ți soluții pentru deschiderea porții către Vindecarea sentimentelor… din inima ta.

Hrană pentru minte

Tu nu iei cu tine decât ceea ce se află în inima ta.

Care este sediul sentimentelor noastre? Capul sau inima? Noi gândim cu capul, dar simțim cu inima.

Noi folosim frecvent expresii precum: „Mă doare inima”, „Am crezut că o să-mi explodeze inima”, Mi-a ieșit inima din piept”, „Ascultă-ți inima”, „Mi-a rupt inima”, „Am pus la inimă”, „Îmi plânge inima pentru…”, „N-am inima să…”, etc., etc. Este interesant cât de multe expresii asociate cu inima folosim!

Atunci când te simți umilit sau jignit, ce simți că te doare: capul sau inima? Dar atunci când cineva te acuză pe nedrept, când părinții te dezaprobă sau când te simți neiubit și lipsit de valoare? Unde sunt înregistrate aceste sentimente?

Ce simți că te doare atunci când îți moare cineva apropiat: capul sau inima? Unde simți iubirea profundă față de o altă persoană: în cap sau în inimă? Unde se înregistrează sentimentele tale atunci când auzi o poveste care te impresionează până la lacrimi sau o tragedie care s-a petrecut în cadrul unei alte familii?

Așa este: noi percepem întotdeauna durerea, fie că ne aparține personal, fie că îi aparține unei alte persoane, la nivelul inimii.

În aceste condiții, este normal să îți pui întrebarea: care este centrul tău de greutate, capul sau inima? Dar al celorlalți oameni pe care îi cunoști?

Notă: în text apar numeroase cuvinte scrise cu linioară de despărțire, deși în mod normal nu sunt scrise astfel. Am marcat în mod intenționat aceste cuvinte pentru a atrage atenția asupra contextului în care apar ele. Spre exemplu, am folosit cuvântul a re-clama pentru a insista asupra faptului că trebuie să ceri din nou ceva care ți-a aparținut cândva, dar pe care l-ai pierdut pe parcurs. La fel, a re-conecta, pentru a indica faptul că ai fost cândva conectat. Speranța mea este că, citind aceste cuvinte, le vei „privi” cu alți ochi, percepându-le într-un context diferit.

Introducere

„SCENARIUL”

Tot ceea ce există în acest univers fascinant, magnific, electromagnetic, are o frecvență de vibrație unică. Practic, tot ceea ce există se manifestă ca o vibrație energetică, inclusiv sentimentele și gândurile noastre.

Fizicienii afirmă la ora actuală că gândurile noastre au o forță independentă proprie și că pot produce efecte sub forma unui câmp de forță. În mod similar, energia sentimentelor noastre generează și ea un astfel de câmp de forță. La fel ca orice altă realitate, aceste câmpuri energetice au o anumită frecvență de vibrație, care poate fi schimbată. În consecință, vibrația sentimentelor și gândurilor noastre negative poate fi schimbată într-o vibrație pozitivă.

Deși esența noastră profundă este iubirea cea mai pură, atât timp cât trăim pe pământ, ea este acoperită și influențată de celelalte energii care ne înconjoară. Ori de câte ori experimentăm un aspect negativ (inclusiv un gând sau un sentiment negativ), această experiență distorsionează adevărul propriei noastre ființe. Cu cât negativitatea se acumulează mai mult în ființa noastră, cu atât mai distorsionată devine amintirea propriei noastre perfecțiuni, înregistrată la nivelul ADN-ului nostru. Mai devreme sau mai târziu, această negativitate dă naștere unui ego fals, care ne maschează adevăratul nostru sine, adică Iubirea pură care reprezintă esența noastră.

În cartea de față, Vindecarea sentimentelor… din inima ta, vom studia doar energiile sentimentelor, gândurilor, cuvintelor și comportamentelor noastre (din imensa varietate de energii care ne înconjoară), impactul pe care îl au acestea asupra stării noastre de spirit și felul în care putem recunoaște, prelucra și transforma efectele lor negative.

Unul din „instrumentele” prin care ne putem rezolva aceste sentimente negative este „Scenariul”. De aceea, cartea de față conține numeroase referințe la acest „Scenariu”. Cei care au citit Sentimentele îngropate de vii nu pier niciodată... sunt deja familiarizați cu acest „Scenariu”. Termenul a fost conceput chiar de cititorii cărții și de participanții la seminariile mele care l-au folosit. Pentru cei care nu au auzit niciodată de acest termen (în accepțiunea dată aici), doresc să îi fac o scurtă prezentare, astfel încât să se poată familiariza la rândul lor cu el.

Există în interiorul fiecăruia dintre nou un aspect care își amintește și care știe totul în legătură cu noi. El nu uită niciodată nimic. Unii oameni îl numesc Inteligență; alții Sinele Superior, Supraconștiință, Subconștient sau Spirit. Personal, îl numesc Spirit, cu mențiunea că prin acest concept înțeleg exclusiv Spiritul meu, nu al unui alt individ, nici Spiritul Divin sau cel colectiv. În mod similar, dacă vei folosi conceptul de Spirit, adică dacă te vei raporta la acea parte a sufletului tău care își amintește tot ce este legat de tine, atunci tu te vei referi la Spiritul tău. Așadar, orice om care folosește „Scenariul” intră în contact cu propriul lui Spirit.

Sufletul nostru (sau ființa noastră) este alcătuit din spiritul și din corpul nostru. Fiind educată de simțurile noastre încă de la naștere, natura noastră umană ascultă de nevoile și de dorințele corpului nostru. De aceea, dorințele acestuia par să se bucure în mod natural de cea mai mare atenție, guvernând astfel acțiunile și existența noastră. Datorită acestui mecanism, spiritul nostru este adeseori neglijat, fapt care nu este benefic nici pentru el însuși, dar nici pentru corp. Dacă dorim să funcționăm armonios, ca o ființă integrală, în care spiritul și corpul nostru să fie la unison și să se înțeleagă perfect unul cu celălalt, corpul nostru nu se poate bucura de supremație sau de o prevalență asupra spiritului nostru. Pentru a trăi în armonie, cele două principii trebuie să fie echilibrate.

Cei mai mulți dintre oameni îi permit corpului lor să le controleze întreaga viață, motiv pentru care experimentează diverse conflicte și frustrări. Eu însămi i-am permis multă vreme corpului meu să îmi controleze viața, descoperind că aceasta nu-mi oferă starea de pace interioară și de bucurie pe care știam că o pot atinge. Mi-a dorit întotdeauna să corectez această situație. De aceea, atunci când am aflat despre „Scenariu”, am realizat imediat că am descoperit o comoară fabuloasă, care m-ar putea ajuta să scap de toate conflictele mele interioare. Mai întâi trebuia să devin însă conștientă de toate sentimentele, gândurile și cuvintele mele, astfel încât să pot corecta toate conflictele și toate dizarmoniile dintre corpul și spiritul meu care îmi făceau sufletul să se simtă fragmentat.

Ori de câte ori recunoșteam un gând sau un sentiment care mă făcea să simt o stare de dizarmonie interioară, aplicam „Scenariul”, nominalizând gândul sau sentimentul respectiv. Îi ofeream astfel spiritului meu instrucțiunile necesare pentru a corecta programarea eronată care îmi provoca acest disconfort lăuntric. Rezultatele obținute au fost cu totul remarcabile!

Într-una din cărțile sale, dr. Deepak Chopra afirmă că memoria celulară a perfecțiunii conținută în ADN nu se poate pierde niciodată. Ea poate fi însă ascunsă sub alte amintiri, sub impactul cărora devine distorsionată. Astfel, ea este distorsionată de percepțiile noastre incorecte și de programarea noastră greșită, care modifică acest tipar al perfecțiunii și distorsionează buna funcționare a celulelor. Aplicarea „Scenariului” inversează această programare eronată.

Ori de câte ori mă adresez spiritului meu prin intermediul „Scenariului”, eu îi adresez instrucțiuni sinelui meu superior, adică inteligenței mele. Spiritul meu descoperă imediat sentimentul care a acoperit amintirea perfecțiunii din ADN-ul meu, îi bate la ușă, iar când acesta îi răspunde, îi spune că organismul meu i-a cerut să facă anumite corecții, să curețe casa și să scoată astfel din nou la iveală amintirea perfecțiunii conținută în tiparul primordial al celulei. În acest fel, el dorește să elimine distorsiunea și să restaureze starea de sănătate perfectă a celulelor prin re-programarea lor și prin reinstaurarea echilibrului între ADN-ul și ARN-ul meu celular.

Ori de câte ori aplic acest mecanism, eu devin responsabilă pentru mine însămi, pentru tot ceea ce gândesc și ce simt. Îmi facilitez astfel propria transformare, scoțând din nou la iveală amintirea perfecțiunii mele celulare în întregul meu organism. Astfel, celulele mele pot reîncepe să funcționeze așa cum au fost programate de către Creatorul lor. Ele se pot realinia și repune la unison cu legile universale, adică cu legile lui Dumnezeu. Notă: dacă preferi să înlocuiești cuvântul Spirit cu Inteligență Divină, Supraconștient sau Sine Superior atunci când te adresezi aspectului atotștiutor al ființei tale, poți face fără probleme acest lucru. „Scenariul” va funcționa la fel de bine, întrucât principiile care se aplică sunt aceleași. Dacă anumite cuvinte din „Scenariu” îți creează o stare de disconfort, te asigur că nu aceasta a fost intenția mea. Dimpotrivă, îți recomand să modifici orice cuvinte din „Scenariu”, astfel încât acesta să devină mai compatibil cu convingerile tale.

Prelucrarea sentimentelor cu ajutorul „Scenariului”

Dragă Spirit / Supra-conștiință /Inteligență sau Sine Superior (alege sintagma pe care o preferi), te rog să localizezi originea sentimentelor și gândurilor mele legate de ……………………………

Triază toate nivelele, straturile, zonele și aspectele ființei mele, pentru a descoperi această origine. Apoi analizează și rezolvă sentimentele și gândurile mele, astfel încât acestea să se armonizeze din nou cu adevărul lui Dumnezeu.

Triază întregul meu trecut, până la originile eternității, și vindecă toate incidentele și toate consecințele lor care s-au datorat acestei origini a gândurilor și sentimentelor mele. Fă acest lucru în acord cu voința lui Dumnezeu, până când ajungi în momentul prezent, și umple-mă cu lumina și cu adevărul divin, cu pacea și cu iubirea lui Dumnezeu, cu iertarea față de mine însumi pentru percepțiile mele incorecte, cu iertare pentru celelalte persoane, locuri, circumstanțe și evenimente care au contribuit la apariția acestui sentiment / gând.

Într-o stare de iertare și de iubire necondiționată, șterg acum vechiul meu sentiment / gând din ADN-ul meu și mă eliberez astfel de el! Mă simt …………………………. (înlocuiește sentimentul / gândul vechi cu opusul lui pozitiv).

Accept transformarea tuturor problemelor mele fizice, mentale, emoționale și spirituale, inclusiv a comportamentelor mele necorespunzătoare care s-au datorat acestor sentimente negative înregistrate în ADN-ul meu, până la dizolvarea lor completă.

(Notă: deși nu sunt absolut necesare, personal îmi place să adaug și următoarele fraze. În plus, fiind creștină, aplic întregul „Scenariu” în numele lui Iisus Christos, deși această tehnică nu reprezintă o rugăciune).

Îți mulțumesc ție, dragul meu Spirit, pentru că mi-ai venit în ajutor și pentru că m-ai ajutat să ating măsura plenară a potențialului meu. Îți mulțumesc, îți mulțumesc, îți mulțumesc! Te iubesc și mă închin în fața lui Dumnezeu, de la care vin toate binecuvântările.

Mi s-a pus frecvent următoarea întrebare: „Poate înlocui ‚Scenariul' rugăciunea?” Răspunsul este un „NU” categoric. „Scenariul” nu reprezintă în niciun caz o rugăciune. El nu este altceva decât o metodă prin care te poți adresa Sinelui tău – Spiritului, Inteligenței superioare, sau oricum altfel dorești să te adresezi principiului superior al conștiinței tale – asumându-ți astfel propriile gânduri și sentimente și transformându-le energia negativă într-o energie pozitivă, în loc să permiți gândurilor tale inconștiente să îți controleze viața. Scopul „Scenariului” este de a-ți asuma responsabilitatea pentru toate gândurile și sentimentele tale „de care nu te simți mândru”. El este un instrument prin care îți poți corecta și reprograma celulele și subconștientul, promovând astfel transformarea și vindecarea în toate domeniile vieții tale.

Această metodă diferă de rugăciune. Atunci când te rogi, tu te adresezi direct lui Dumnezeu. Altfel spus, îți direcționezi gândurile și sentimentele către Creatorul tău, nu către inteligența ta superioară. În viziunea mea, cele două metode nu pot fi comparate între ele. Unora li se pare ciudat să converseze cu Spiritul lor sau să îi dea acestuia instrucțiuni. Cei mai mulți dintre oameni nu au auzit niciodată de așa ceva, așa că li se pare o schimbare prea dramatică. Unii dintre ei nici nu vor să audă de așa ceva. Şi totuși, noi conversăm tot timpul cu noi înșine în mintea noastră, prin așa-numitul dialog interior. De cele mai multe ori, noi nu suntem atenți la acest dialog și la ceea ce spunem. De fapt, cui ne adresăm noi atunci când vorbim cu noi înșine?

Dacă te deranjează să îi dai instrucțiuni spiritului tău (așa cum s-a întâmplat și în cazul meu, la început), îți va fi ceva mai greu să accepți această carte. Privește-ți însă în față senzația de disconfort pe care o simți atunci când aplici „Scenariul”. Procesul este revelator și poate trezi în tine un nou tip de conștiință. Disconfortul este necesar pentru a te maturiza și pentru a putea trece pe un nivel superior de conștiință. Oricât de neplăcut ar fi, încearcă să ieși din zona ta de confort. În caz contrar, nu vei putea crește niciodată! Acceptă faptul că o parte din percepțiile tale ar putea fi incorecte. Propune-ți să treci pe un nivel superior. Unul din efectele secundare cele mai miraculoase ale acestui proces de transformare în bine este schimbarea celor din jur, care încep la rândul lor să își îmbunătățească viața.

Unul din cele mai minunate efecte secundare ale transformării interioare constă în faptul că cei din jurul nostru se transformă la rândul lor. Se spune că dacă ne ridicăm propriul nivel de conștiință, noi ridicăm împreună cu noi încă alte 30.000 de persoane. Chiar dacă cifra reală ar fi de zece ori mai mică, tot ar merita să facem acest efort.

Alte întrebări care mi s-au pus frecvent în legătură cu „Scenariul” sunt: „Nu este acesta o simplă cârjă?” „Cum ne-am mai putea înțelege lecțiile de viață dacă ‚Scenariul' ne transformă sentimentele și ne rezolvă problemele fără dureri?”

Căile lui Dumnezeu sunt întotdeauna extrem de simple. Același lucru îl putem afirma și în legătură cu „Scenariul”. Singurii care complică lucrurile suntem noi, oamenii. Mulți oameni consideră că viața trebuie să fie grea și că noi nu putem progresa decât dacă suferim mai întâi. Acest lucru nu este însă adevărat în sine. Mai mult, noi nu trebuie să ne scufundăm mereu în trecutul nostru, răscolind amintirile sedimentate acolo. Așa am procedat până acum, iar acest lucru nu este nici el rău în sine. Uneori, răscolirea vechilor amintiri este necesară pentru a ne regăsi pacea interioară sau pentru a afla ce anume ne blochează progresul emoțional. Procesul devine însă toxic dacă ne raportăm în permanență la trecutul nostru, acordându-i întreaga noastră energie sau putere personală, până când suntem înghițiți în totalitate de el. La un moment dat, noi trebuie să renunțăm să ne mai cramponăm de trecut.

Mai devreme sau mai târziu, la momentul cel mai potrivit pentru tine, „Scenariul” te va ajuta să descoperi automat ceea ce trebuie să știi în legătură cu viața ta. Când acest moment va sosi, vei ști cu siguranță. Până atunci, îți poți curăța într-o mare măsură subconștientul, asumându-ți responsabilitatea pentru toate sentimentele nedorite. Procesul nu exclude învățarea lecțiilor de viață. Dacă simți nevoia, poți apela oricând la un consilier sau la un psihoterapeut, care te pot ajuta să scapi dintr-o zonă în care te simți blocat. Cine știe? Poate că, mai devreme sau mai târziu, nu vei mai avea deloc nevoie de „Scenariu” sau de alte instrumente psihice, întrucât vei obține un acces instantaneu la „cunoașterea ta interioară” și îți vei da seama pe loc care este cauza oricărei dizarmonii pe care o simți. De altfel, acesta este scopul nostru suprem.

Foarte mulți cititori ai cărții Sentimentele îngropate de vii nu pier niciodată... mi-au relatat în scrisorile lor, prin fax sau la telefon, impactul pe care l-a avut în viața lor „Scenariul” și cât de mult le-a schimbat acesta sentimentele nedorite. Am asistat personal la schimbările dramatice care s-au produs în viața a mii de persoane prin aplicarea „Scenariului”. Multe dintre aceste persoane au participat la seminariile mele sau au fost consiliate de mine.

Nu pot descrie în cuvinte cât de puternic a fost impactul acestei metode asupra schimbării propriilor mele sentimente și gânduri, și implicit asupra vieții mele și a familiei mele. Una din cele mai profunde dorințe ale mele a fost dintotdeauna trăirea unei vieți la unison cu voința lui Iisus Christos, astfel încât viața Mântuitorului să nu fi fost în zadar.

Doresc de asemenea să precizez că „Scenariul” nu îmi aparține. Eu sunt autoarea unor cărți, dar nu a „Scenariului”. Acesta mi-a fost revelat prin inspirație divină, în urma foarte multor ore de rugăciune. Acest instrument (împreună cu altele, descrise în cartea de față) pentru purificarea inimii și pentru Vindecarea sentimentelor… din inima ta are capacitatea de a-ți schimba viața așa cum dorești (și dacă dorești).

Doresc să înțelegi însă că „foarte multe drumuri duc la Roma”. Eu nu afirm nicio clipă că diferitele instrumente descrise în această carte sunt singurele care pot genera astfel de schimbări. Dimpotrivă, rămân deschisă în fața oricăror principii și tehnici care pot ajuta oamenii să își continue cu succes călătoria spirituală. Personal, îi încurajez întotdeauna pe participanții la seminariile mele să citească și alte cărți și să participe inclusiv la alte cursuri, astfel încât să dobândească o înțelegere din ce în ce mai profundă a esenței lor, a Sinelui lor real și divin.

Speranța mea este ca toți oamenii să găsească, să folosească și să aplice cu succes cele mai potrivite instrumente pentru descoperirea Adevărului lor personal. Haideți să încercăm cu toții, căci numai prin experiență directă ne vom putea descoperi Sinele real. Rugăciunea mea sinceră adresată lui Dumnezeu este ca acesta să ne însoțească pe toți în această călătorie a descoperirii de sine, astfel încât să putem experimenta cu toții vindecarea sentimentelor din inimile noastre!

Spune-ți opinia

Notă: Codul HTML este citit ca și text!
    Rău           Bun

  • 28,00 LEI
  • 25,00 LEI

Etichete: Vindecare, Spirituală, Vindecare Spirituală, Vindecarea, sentimentelor…, din, inima, Vindecarea sentimentelor… din inima ta