Comenzi telefonice de luni până vineri între orele 9-17 la nr. 0357.428.176 sau 0741.602.356
Pentru comenzi mai mari de 200 lei, transportul prin Poșta Română este GRATUIT!

Vindecare Spirituală - Unitatea ființei - Carmen Harra

-7% Reducere de pret Unitatea ființei - Carmen Harra

Detalii din cartea „Unitatea ființei. Integrarea unității sacre ce poate vindeca lumea în care trăim”

„Cartea Unitatea ființei este superb scrisă și te pune pe gânduri. Carmen Harra ne reamintește cu compasiune de conexiunea noastră unii cu ceilalți și cu întreaga viață, dar și de responsabilitatea ce rezultă din această conexiune. De aceea, recomand cu toată tăria această carte!”

Colette Baron-Reid

Aflați în pragul celei mai mari schimbări din istoria umanității, care urmează să se producă în anul 2012, tot mai mulți oameni încep să realizeze că și-au axat viața pe iluzii efemere, care i-au împiedicat să își atingă potențialul real.

Psihologul clinic Carmen Harra, renumită la nivel internațional, explică în această carte de ce trebuie să integrăm în viața noastră conceptul de unitate a ființei, care include unitatea noastră cu restul umanității, cu Dumnezeu și cu Universul. Noi nu vom putea scăpa de temerile noastre și nu vom putea primi sprijinul divin în aceste timpuri cruciale decât dacă ne vom percepe simultan individualitatea și unitatea cu restul creației. În cartea de față, Harra ne explică cum putem: să ne regăsim încrederea în sine, dar și în ceilalți oameni și în lumea spiritelor; să vindecăm suferința pe care a provocat-o rasa umană de-a lungul istoriei; să ne lărgim orizonturile și să ne dilatăm conștiința, și să ne bucurăm de o stare de abundență, de generozitate și de fericire atât de intensă încât să debordăm de compasiune. Starea de unitate sacră este singurul lucru de care avem nevoie pentru a ieși din această eră întunecată și pentru a trăi o viață a împlinirii necondiționate.

Cuprinsul cărții „Unitatea ființei. Integrarea unității sacre ce poate vindeca lumea în care trăim”

  • Ce este unitatea ființei? O definiție ... 11
  • Prefață ... 13
  • Introducere ... 27
    PARTEA I: A SOSIT VREMEA VINDECĂRII
  • Capitolul 1: Nașterea unei noi experiențe umane ... 45
  • Capitolul 2: Eliberează-te de teamă și deschide-te în fața posibilităților nesfârșite ... 73
  • Capitolul 3: Slăbește chingile egoului tău ... 97
    PARTEA II: CONEXIUNILE SACRE
  • Capitolul 4: Unitatea ființei și lumea vizibilă ... 123
  • Capitolul 5: Unitatea ființei și lumea invizibilă ... 141
  • Capitolul 6: Unitatea ființei și Karma ... 161
  • Capitolul 7: Unitatea ființei și corpul, mintea și spiritul ... 187
    PARTEA III: 0 PERSPECTIVĂ NOUĂ ASUPRA LUNII
  • Capitolul 8: O perspectivă noua asupra timpului ... 225
  • Capitolul 9: O perspectivă noua asupra religiei, științei și spiritualității ... 255
    PARTEA IV: MODALITĂŢI PRACTICE DE INTEGRARE A UNITĂŢII FIINŢEI ÎN VIAŢA DE ZI CU ZI
  • Capitolul 10: Unitatea ființei și lărgirea orizontului mental ... 283
  • Capitolul 11: Unitatea ființei și relațiile cu ceilalți oameni ... 305
  • Cuvânt de încheiere: încotro ne indreptăm? ... 327
  • Mulțumiri ... 339
  • Despre autoare ... 340

Fragmente din cartea „Unitatea ființei. Integrarea unității sacre ce poate vindeca lumea în care trăim”

Poate că ești deja conștient de aceste conexiuni dintre mintea și corpul tău, dar nu trebuie să uiți că toate gândurile și sentimentele umane influențează lumea fizică pe care a creat-o conștiința. Spre exemplu, dacă îi zâmbești unui prieten, acesta poate începe la rândul lui să zâmbească. Dacă ai râs în hohote ceva mai devreme, când ți-ai amintit de ceva amuzant, poate că altcineva din cameră a chicotit la rândul lui, întrebându-te: „Ce este atât de amuzant? Spune-ne și nouă!” Tu ai influențat astfel comportamentul persoanei respective, deși efortul pe care l-ai depus a fost minor. Acesta este doar un exemplu de influențare a lumii exterioare prin modificarea frecvenței energetice a locului respectiv cu ajutorul gândurilor, emoțiilor și conștiinței. Cu cât ești mai intuitiv, cu atât mai ușor poți sesiza schimbările generate de modificarea gândurilor și emoțiilor altor oameni.

Efectul acestor schimbări interne poate fi inclusiv nelocal, nu doar local. Râsul tău poate face pe cineva aflat la mii de kilometri distanță să izbucnească în râs sau să își schimbe în bine starea de spirit. Dacă nu-ți vine să crezi, află că acest lucru este un adevăr stabilit științific, în fizica cuantică este cunoscut sub numele de „efectul fluturelui”, care spune că bătaia din aripi a unui fluture poate provoca o furtună în partea opusă a globului datorită interconexiunilor care există la nivelul realității cuantice (al particulelor subatomice și al undelor).

Dacă ești suficient de atent, tu poți observa efectul gândurilor și emoțiilor tale asupra altor oameni sau asupra corpului tău. De aceea, este foarte important să îți aduci aminte că la fel ca orice alt aspect personal, gândurile trebuie disciplinate într-o anumită măsură, asigurându-te astfel că rămân pozitive.

Dacă ți-ai alinia într-o mai mare măsură gândurile cu conceptul de unitate a ființei, tu ai simți o stare de exaltare, de speranță și de pozitivitate referitoare la posibilitățile care ți se deschid în față, indiferent de ceea ce se întâmplă în momentul de față în viața ta. Ai deveni astfel mai optimist, mai inspirat și mai conectat cu Spiritul tău, ale cărui mesaje ai începe să le recunoști mai ușor. Divinul ți-ar impregna mintea și inima cu iubire, abundență, înțelepciune și idei creatoare. Te-ai simți astfel iluminat, senin, fericit, creativ, plin de speranță, de credință și frumusețe, și nu te-ai mai considera singur, ci călăuzit în permanență.

Pe de altă parte, mintea ta este atât de obișnuită să revină la vechile ei deprinderi încât este posibil să îți pierzi răbdarea și să îți spui: „Nu am încredere în toată povestea asta. Nu cred că Dumnezeu mă călăuzește.” Și totuși, această călăuzire există în permanență, iar dacă vei persevera, vei ajunge să o simți.

Transformarea începe cu tine. Ea începe întotdeauna în interiorul tău.

Adevărul nr. 2: Atunci când îți unești forțele cu ale altor oameni, poți muta munții din loc

Atunci când oamenii se simt uniți de aceleași ambiții și își propun să vindece împreună lumea, ei pot acumula forța unui uragan de neoprit. Energia Universului pătrunde în corpurile, mințile și sufletele lor, înzestrându-le cu puterea de a genera schimbări constructive. Indivizii se încurajează reciproc și își folosesc forțele pentru a compensa slăbiciunile celor din jurul lor. Fiecare dintre ei reprezintă o sursă suplimentară de voință, care se adaugă la energia celorlalți, creînd un efect al bulgărelui de zăpadă ce va sfârși prin a transforma întreaga lume.

Există un motiv bine determinat pentru care Dumnezeu i-a înzestrat pe oameni cu talente specifice.

Egoism și narcisism

Atunci când ești controlat de ego, fiecare zi ți se pare un pretext pentru noi conflicte și lupte, din cauza fricii tale cronice. În timp, ajungi să te simți atât de copleșit încât începi să fugi de orice situație care ți-ar putea pune la încercare emoțiile. Ajungi să percepi lumea ca pe un loc teribil, care te amenință din toate direcțiile și în care numai competitorii foarte agresivi pot supraviețui. Mintea ta începe să reacționeze într-o manieră previzibilă, iar perspectiva ta asupra realității devine profund distorsionată.

Adevăratele probleme încep să apară însă numai atunci când devii obsedat de siguranță sau ajungi să crezi în mod greșit că îți poți controla mediul în care trăiești, evitând astfel suferința. În astfel de cazuri uiți complet de siguranța și de fericirea celor din jurul tău, și te îndrepți rapid către narcisism și către un comportament dominant și arogant. Oricât de dureros ar fi să recunoști, nu trebuie să uiți că egoismul și teama fac parte integrantă din natura umană.

Dacă vei privi în jur, vei vedea o sumedenie de oameni care par foarte siguri pe ei, privind cu superioritate în jur, dar care la o examinare mai atentă se dovedesc a fi speriați de moarte. Gândirea lor este dominată de ego, iar inima lor este controlată de mânie și de teamă. Cartea biblică a Apocalipsei afirmă că Satan a fost cândva un înger al lui Dumnezeu, dar egoul lui neîmblânzit l-a determinat să încerce să obțină controlul asupra creației, motiv pentru care a fost alungat din ceruri. Această metaforă arată cum am lăsat noi egoul să capete control asupra vieții noastre și să ne târască într-un iad creat de noi înșine.

Un narcisist percepe întreaga lume din jurul lui ca pe o amenințare la adresa sa sau ca pe un instrument pentru a-și clădi propria siguranță. El nu poate concepe prietenia, căci nu poate trata niciun om ca pe un egal al său. În caz contrar, ar trebui să renunțe la iluzia controlului. În unele cazuri, narcisiștii sunt atât de deconectați de șinele lor superior sau de sufletul lor nemuritor încât nu simt nicio remușcare atunci când își tratează abuziv semenii, căci mintea lor le justifică întotdeauna comportamentul. Din fericire, marea majoritate a oamenilor sunt diferiți de acest tipar, întrucât își conștientizează într-o oarecare măsură unitatea ființei. Ei înțeleg măcar parțial ideea că viața nu este un câmp de bătălie pentru supraviețuire, ci un efort de cooperare în vederea evoluției colective și pentru exprimarea forței creatoare divine. De aceea, mulți dintre ei pun la îndoială mentalitatea încă prevalentă în lumea noastră, de tip „eu contra lumii”. Dacă se întâmplă să își trateze abuziv semenii, ei se simt vinovați și au remușcări. Aceste emoții se dovedesc astfel daruri de la Dumnezeu, având darul de a-i trezi și de a-i ajuta să își conștientizeze unitatea ființei, vindecându-i astfel de teamă și de egoism.

Conștiința este vocea sufletului nemuritor. Ea te invită să îți îmbrățișezi unitatea ființei, să nu mai creezi karma negativă și să adopți un mod de viață bazat pe unitate și pe cooperare. Dumnezeu și spiritele care veghează asupra ta și care te iubesc îți transmit nenumărate mesaje în această direcție, în speranța că te vei trezi și vei redeveni conștient de conexiunile tale sacre. Spiritul Divin dorește ca tu să te întorci în Paradis și să nu mai rătăcești prin deșertul dezolant al egoului, în care nu există hrană, împlinire sau fericire.

În Biblie, Iisus spune parabola fiului risipitor. Mesajul lui este limpede: oricât de mult ne-ar îndepărta egoul de Dumnezeu, acesta continuă să ne iubească necondiționat și își dorește să ne întoarcem la starea de siguranță, de iubire, de protecție și de bucurie. El nu dorește în niciun caz să ne pedepsească.

[...]

În trecut, oamenii calculau timpul privind cerul și observând mișcările corpurilor cerești. Ei credeau că pozițiile planetelor, Lunii și Soarelui nu oferă numai informații legate de anotimpuri și diferite evenimente, ci și de energiile celeste care ne influențează. Primii care au descoperit astrologia și numerologia au fost babilonienii, cu două milenii înainte de Christos, dar și alte popoare din regiuni diferite ale lumii s-au folosit de aceste instrumente. Toate aceste sisteme au fost funcționale, dar eu mă voi referi în continuare numai asupra celor occidentale, pe care le cunosc mai bine, pentru a arăta cum ne pot ajuta acestea să înțelegem ritmurile energiei care ne influențează.

Există o corelație strânsă între numerologie și astrologie. Ambele științe au diagrame circulare care includ aceleași teme. Planetele și numerele împărtășesc în numerologie și în astrologie anumite energii particulare. Spre exemplu, Mercur este asociat cu numărul cinci. Atât numărul cât și planeta sunt asociate cu energia comunicării, a intelectului, acuității mentale și mișcării libere cu mare viteză (Mercur este planeta care se mișcă cel mai rapid în jurul Soarelui, fiind numită astfel după zeul roman al transmiterii mesajelor). În astrologie, poziția pe cer a lui Mercur în momentul nașterii stabilește stilul de comunicare al persoanei în cauză. Dacă aceasta este aventuroasă, are opinii puternice și o inteligență vie, precum și un mare talent în arta comunicării, influența lui Mercur poate fi cu siguranță găsită în astrograma sa natală.

Ambele științe oferă explicații legate de ciclurile vieții. Când planetele intră în anumite poziții asociate cu constelația care reprezintă semnul tău zodiacal, ele te influențează într-un mod foarte precis. În numerologie, dacă aduni numărul datei tale de naștere cu numărul datei curente, rezultă un alt număr, care te va influența la rândul lui. Spre exemplu, dacă planeta Mercur sau numărul cinci apar pe astrograma ta sau în calculele tale numerologice, tu comunici mai bine, iar mintea ta devine mai ascuțită, putând procesa mai rapid informațiile.

Planetele și numerele influențează în egală măsură și grupurile de persoane. Când Mercur este retrograd (se mișcă în direcția opusă celei în care se deplasează celelalte corpuri cerești), mai ales într-o zi caracterizată de energia numărului cinci, comunicarea între oamenii din întreaga lume devine lentă și problematică, computerele se strică mai ușor, informațiile sunt interpretate greșit și așa mai departe.

Atât numerologia cât și astrologia îți oferă informații legate de ciclurile tale și indicii referitoare la evenimentele cele mai semnificative din viața ta și chiar la moartea ta. Ele îți prezintă momentele cele mai favorabile pentru a progresa (în care energia Universului susține mișcarea și creșterea) și cele în care ar fi de preferat să rămâi liniștit și introspectiv. Dacă începi un proiect într-un moment în care ar trebui să încetinești ritmul și să privești în interiorul tău, te vei confrunta cu numeroase obstacole și este foarte posibil ca planurile tale să dea greș. În schimb, dacă îl începi într-un moment care favorizează creșterea (cum ar fi de pildă numărul unu, care reprezintă începutul unui ciclu), energia cosmică te va susține și ai toate șansele să te bucuri de succes pe termen lung.

[...]

Adevărul este că era întunecată a umanității se apropie de sfârșit. Din ce în ce mai mulți oameni încep să înțeleagă la ora actuală că acesta este începutul epocii de aur prezisă de mii de ani. Rasa umană a ajuns în sfârșit la maturitate, ieșind din anii dificili și tumultuoși ai adolescenței, în care s-a confruntat cu confuzia și cu agitația interioară, pe cât de dificile, pe atât de necesare pentru a-și găsi identitatea de sine. Oamenii au ajuns la apogeul creșterii lor spirituale, iar acum sunt pe punctul de a face un salt evolutiv pe un nivel superior de experiență, de o complexitate incredibilă, în scurt timp, lumea reală pe care o cunoaștem cu toții va deveni o simplă amintire din epoca întunecată a maturizării noastre. În clipa în care umanitatea va înțelege adevărul legat de unitatea ființei și a cosmosului, unindu-și forțele la nivel colectiv, viața pe Pământ se va schimba complet. Ne aflăm în pragul unei transformări planetare de necrezut, în timpul căreia vom înțelege în sfârșit cine suntem și vom căpăta acces la lumina cunoașterii.

Dacă dorești să te pregătești pentru această viață nouă, fii gata să renunți la tot ceea ce ți s-a părut până acum că știi. Pregătește-te pentru cea mai extraordinară aventură posibilă, a redescoperirii adevărului, care va depăși tot ce îți imaginezi la ora actuală. Renunță la prejudecăți, deschide-ți inima și mintea, și reprogramează-ți toate tiparele, pentru a-ți cocrea astfel viitorul. Mai presus de orice, reflectează asupra mesajului unificator al cărții de față, care este absolut esențial pentru a avea parte de o viață mai bună.

Oameni sunt pe punctul de a afla în sfârșit misterele Universului și legile materiei. De la fizica newtoniană la teoriile lui Albert Einstein, de la descoperirile fizicii cuantice la fenomenul mistic al nelocalizării, știința a ajuns la concluzia că la baza Universului stă o energie cuantică ce ne influențează pe toți. Dat fiind că suntem cu toții alcătuiți din această energie, noi suntem guvernați practic de aceleași forțe.

Secretul puterii noastre este înțelegerea faptului că suntem cu toții una și că facem parte integrantă din Divinitate. Dacă vom accepta acest lucru, noi vom putea realiza lucruri pe care până nu demult le-am considerat imposibile și vom dispune de puteri mai presus de imaginație. Există o energie unică ce ne susține pe toți, iar numele acesteia este iubirea. Respingerea ei echivalează cu negarea propriei noastre existențe.

Despre 21 decembrie 2012

În ultimele șase miliarde de ani, toate planetele și toți sateliții din sistemul nostru solar au efectuat un anumit număr de rotații, cu scopul de a atinge o aliniere perfectă. Această aliniere se va petrece pe data de 21 decembrie 2012. Acesta este momentul pe care l-au calculat cu atâta precizie mayașii, datorită căruia asistăm la acumularea unei energii atât de mari în sistemul nostru solar, din cauza căreia planetele devin din ce în ce mai calde, mai luminoase și mai ușoare. Această energie este vie și inteligentă. Ea nu afectează doar corpurile cerești, ci și propriul nostru corp, în interiorul căruia activează ADN-ul nostru latent și ne iluminează mintea, pregătindu-ne astfel pentru marele salt evolutiv. Unul din efectele ei colaterale este acumularea de tensiuni la nivelul actualelor sisteme economice, politice, religioase și sociale.

Percepția noastră devine pe zi ce trece din ce în ce mai acută, iar noi începem să înțelegem...

Spune-ți opinia

Notă: Codul HTML este citit ca și text!
    Rău           Bun

  • 28,00 LEI
  • 26,00 LEI

Etichete: Vindecare, Spirituală, Vindecare Spirituală, Unitatea, ființei, Carmen, Harra, Unitatea ființei - Carmen Harra