Folosim cookie-uri pentru îmbunătățirea experienței pe acest website. Prin continuarea navigării pe www.librariespirituala.ro confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie.
Mai multe detalii: Politica de confidențialitate și Termene și condiții
Comenzi telefonice de luni până vineri între orele 9-17 la nr. 0357.428.176 sau 0741.602.356
Pentru comenzi mai mari de 200 lei, transportul prin Poșta Română este GRATUIT!

Vindecare Spirituală - Prinsă la mijloc - Kelly Corrigan

-8% Stoc zero Reducere de pret Prinsă la mijloc - Kelly Corrigan

Descrierea cărții „Prinsă la mijloc - Kelly Corrigan”

Pentru Kelly Corrigan, familia înseamnă totul. La vârsta de 36 de ani, ea avea o căsnicie reușită, două fetițe drăgălașe și o rubrică săptămânală la ziar. Deși era o adultă realizată, Kelly încă se considera fetița carismaticului George Corrigan, un american de origine irlandeză. Ea era ancorată într-un spațiu de mijloc, „în care statutul de părinte se suprapunea cu cel de fiică”.

Își îndeplinea în egală măsură îndatoririle de adult, dar fără să uite de părinții ei. Procesul de maturizare al lui Kelly a fost accelerat dramatic atunci când și-a descoperit un nodul la sân, primind apoi diagnosticul pe care nicio femeie nu dorește să îl audă vreodată.

Când George a aflat la rândul lui că este bolnav de cancer într-o fază avansată, a fost rândul lui Kelly să se îngrijească de cel care a avut grijă de ea toată viața lui. Această dublă ipostază a ajutat-o pe Kelly să se maturizeze, așa cum nu ar fi făcut-o nimic altceva.

„Dacă participi la un club de lectură sau dacă îți place pur și simplu să citești, nu neglija această carte. Te asigur că nu o vei lăsa din mână până când nu o vei termina. În tot acest timp, vei râde, vei plânge și te vei îndrăgosti de Kelly Corrigan și de familia ei”.

- Winston-Salem Journal

„O poveste uimitoare, relatată cu o onestitate absolută. Prinsă la mijloc este o carte de memorii în forma ei ideală”.

- Darin Strauss, autoarea cărților More Than It Hurts You și The Real McCoy

Capitolul 15 din cartea „Prinsă la mijloc - Kelly Corrigan”

Luni,
13 septembrie 2004

„Mă simt bine. O să mă descurc”, i-am spus lui Edward, care trebuia să plece la muncă. „Fetele sunt la Amie până la amiază, iar eu intenționez să răsfoiesc toate cărțile acestea pe care ni le-au trimis prietenii noștri. O să fie bine”.

Lance Armstrong, nu. Cartea despre managementul durerii prin homeopatie nu. „Cum să trăiești având cancer”, nu. Rămasă singură cu capul meu chel și cu tumoarea mea, m-am privit o vreme în oglindă, după care mi-am apăsat sânul ca să simt nodulul pe care acum mi-l puteam imagina perfect, întrebându-mă în ce măsură funcționează chimioterapia.

Simțind nevoia unei încurajări, l-am sunat pe Greenie pe mobil. Mi-a răspuns robotul: „L-ai sunat pe George Corrigan. Știi ce ai de făcut. Mult noroc!” Bip.

„Bună, tată, eu sunt. Totul este în regulă, stai liniștit. Mă simt destul de bine. Sunt cheală, dar altfel nu am nimic. Cred că sunt doar puțin plictisită. Bun, vorbim mai târziu”.

Continuând să simt nevoia unei încurajări, am scris un email, cântărindu-mi atent cuvintele. Trebuia să fie suficient de optimist pentru ca oamenii să nu-și facă griji și suficient de amuzant pentru a nu le fi teamă să îmi răspundă. Nu era de colo să ai cancer la vârsta mea.

Adresat: Tuturor
Data: 13 septembrie 2004, 21:11
Subiect: Ce mai e nou

Trebuie să recunosc că chimioterapia nu este chiar atât de grea cum mă temeam. O asistentă pe care o cheamă Catherine îmi înfige un ac sub claviculă, după care aștept timp de cinci ore discutând cu Edward, răsfoind diferite reviste și privindu-le pe celelalte paciente. O bună parte din timp dormitez (acoperită cu o pătură care îmi ține de cald). După trei ani în care nu am știut altceva decât să îmi cresc fiicele, trebuie să recunosc că este o pauză binevenită, un fel de mic rai pământesc.

În ceea ce privește părul, m-am trezit din somn vineri dimineața cu perna plină de fire. De-a lungul zilei, am mai cules o mână de păr doar trecându-mi palma pe deasupra capului. De aceea, m-am ras în cap, avându-le lângă mine pe Georgia și pe Claire. Edward mă asigură că fața mea este un miracol al simetriei și al frumuseții. Oricum, m-am gândit că este de preferat să îmi pregătesc din timp fetițele.

În sfârșit, doresc să vă spun că am primit dreptul de a-mi fi administrată marijuana medicinală, așa că dacă doriți să vă aduceți aminte de anii tinereții, luați-vă albumele cu Pink Floyd și câteva lucrușoare, și faceți-mi o vizită pe adresa 455 Mountain Avenue.

Vă mulțumesc tuturor pentru pălării. Le port pe rând.
Cu multă dragoste,
Kelly

Am apăsat tasta „Trimite”, după care am așteptat, savurându-mi ceașca de ceai. După câteva răspunsuri automate primite de la cei care nu erau la birou sau care erau în vacanță, am primit email-uri de la Allison Mundth, Emily Birenbaum, Booker și Tracy Tuttle. După numai o oră, căsuța mea de email era plină de mesaje. Am obținut astfel efectul dorit.

La mijlocul listei am văzut un mesaj de la vara mea Kathy. Din câte îmi mai amintesc, ne-am cunoscut în Ocean City, pe când eu eram la grădiniță, iar ea era adolescentă. Kathy era îmbrăcată cu un costum Speedo vechi și purta o bentiță albastră pe cap, care îi lega părul. A spus o glumă într-o cameră plină de băieți, vrăjindu-i pe toți fără niciun efort. Ca și cum acest lucru nu ar fi fost de ajuns, mai târziu în decursul aceleiași zile a scos un dolar din portofelul ei din piele roz și mi-a cumpărat o înghețată de cireșe. Începând din acel moment, am adorat-o pur și simplu.

Vara trecută, fiul ei în vârstă de 20 de ani a fost ucis într-un accident de mașină. Tata a sunat acasă la noi la 7:00 dimineața, plângând.

„Vai, Lovey, mi-a spus el cu o voce nefiresc de subțire. Vai, Kel, Aaron Zentgraf a murit azi-noapte. A avut un accident de mașină”.

„O, nu”. Am început să plâng împreună cu Greenie, iar Edward a venit lângă mine și m-a sprijinit până când am închis telefonul. „Cum se va mai da jos din pat Kathy? l-am întrebat. Cine o va mai convinge să se dea jos din pat dimineața?”

Georgia nu împlinise încă doi ani, iar Claire avea doar câteva luni. Ori de câte ori le-am privit pe fete în acea zi, am plâns.

A trecut mai mult de un an de la moartea lui Aaron, și deși i-am transmis nenumărate mesaje telefonice și email-uri, Kathy nu a dat niciodată vreun semn de viață, lucru pentru care nu o pot condamna.

Și totuși, acum i-am văzut numele pe lista mea cu email-uri. În câteva rânduri fără nicio punctuație, îmi spunea că acum fac parte dintre ei, „din rândul celor care sunt conștienți de lumea de dincolo”. A adăugat că Tony, soțul ei, consideră acest curent o subcultură.

M-am trezit așadar în interiorul cercului. Ceva din tonul frazelor sale m-a făcut să mă simt norocoasă, sau poate doar mulțumită că m-am alăturat celor care au cunoscut și o altfel de existență, asemănătoare cu aceasta, dar totuși separată. Simultan, m-am simțit ca o intrusă, durerea mea neputându-se compara cu cea a lui Kathy și Tony.

Kathy scria de asemenea în email: „Oamenii cred că moartea este cel mai rău lucru care ți se poate întâmpla, dar acest lucru nu este adevărat”. Mi se părea de necrezut. I-am transmis mesajul lui Edward, adăugând mai multe semne de întrebare.

Am discutat cu Edward despre acest subiect timp de mai multe săptămâni. Ce ar putea fi mai rău ca moartea? Le-am ascultat pe fete cântând „This Old Man” pe scaunul din spate al mașinii și le-am privit cum se joacă și cum se sărută singure în fața oglinzii din hol, după care am tras amândoi concluzia: „Nimic nu poate fi mai rău ca moartea”. Am auzit apoi ce i s-a întâmplat vechiului nostru prieten Luke, a cărui fată de 20 de ani cântărea 48 de kilograme și care detesta felul în care arată, considerându-se prea grasă. Luke a rămas din nou singur după un al doilea divorț și se temea să se ducă la muncă, speriat că fiica sa s-ar putea sinucide renunțând să își bea shake-ul de proteine sau alergând excesiv. Pe de altă parte, prietena mea Josie este singură. Are 46 de ani, este născută să fie mamă, iar ovarele ei se usucă la fel ca niște stafide. Și totuși, durerea ei nu se compară nici pe departe cu cea a lui Kathy, care și-a crescut băiatul timp de 20 de ani. 20 de ani de iubire nu este deloc puțin. Este mai mult decât întreaga ei suferință.

Am primit un alt email de la o prietenă pe nume Jen Komosa, în care aceasta mi-a spus: „Ești mai puternică decât crezi. Ești suficient de puternică”.

Mama ei a murit cu șapte ani în urmă în urma unei operații la creier, care a generat complicații. După doi ani de tratamente, consultații pe la tot felul de specialiști și paralizie, Jen și-a dat seama că mama ei nu avea să se mai vindece vreodată. Era așezată pe un scaun cu rotile și nu mai vedea și nu mai auzea aproape nimic. Mama lui Jen avea în jur de 50 de ani și își văzuse mai mulți copii căsătorindu-se. Apucase să le răsfețe pe fetițele fiicelor sale și le văzuse alergând după licurici și jucându-se prin casă. Și totuși, când sora lui Jen a sunat-o la ora 3:00 dimineața și i-a spus că mama lor a murit, Jen a vomitat pe podea.

Când am sunat-o pe Jen ca să văd ce mai face, mi-a spus că oamenii se agită în jurul ei făcând ceea ce credeau ei că se cuvine în astfel de circumstanțe: aduc flori, alimente, îi trimit cărți de vizită, îi dau apeluri telefonice și îi transmit condoleanțe. A adăugat că cei mai mulți dintre ei îi spun lucruri de genul: „Mama ta a avut o viață frumoasă. S-a bucurat de foarte multă fericire. Spre sfârșitul vieții, s-a simțit tare rău, așa că acum este împăcată”. Mă rog, foarte bine în ceea ce o privește pe mamă, dar cum rămâne cu tine, cu pacea ta sufletească, cu disconfortul tău? Cine își va mai aduce aminte în ce costum te-ai îmbrăcat de Halloween când erai copil, sau numele profesoarei tale din clasa a cincea? Cine îți va mai împrumuta bani ca să îți cumperi prima ta casă și cine va mai plânge alături de tine atunci când ți se va naște primul copil?

Privește, mamă! Aceasta este poza din ziua logodnei mele! O! O să îți placă! Privește-mă în rochia mea albă, tată. Ce ziceți de asta? Edward și tata jucând golf împreună! Apoi cea din ziua în care am aflat că am rămas însărcinată. Hei, privește, tată! Edward citește revista Sports Illustrated din scoarță în scoarță, LA FEL CA TINE! Nu îți vine să-l mănânci pe pâine? Așteptați! Edward a fost promovat la serviciu. Nu plecați încă! La anul, Georgia se va duce la grădiniță! Mai așteptați puțin, până când va purta primul ei costum de baie la înot. Mai rămâneți… I-am cumpărat lui Claire niște sandale noi! Claire a învățat să cânte la muzicuță. A făcut cerere de înscriere la Yale! NU PLECAŢI! Devine din ce în ce mai frumos…

Spune-ți opinia

Notă: Codul HTML este citit ca și text!
    Rău           Bun

  • 25,00 LEI
  • 23,00 LEI

Etichete: Vindecare, Spirituală, Vindecare Spirituală, Prinsă, mijloc, Kelly, Corrigan, Prinsă la mijloc - Kelly Corrigan