Pentru comenzi mai mari de 200 lei, transportul prin Poșta Română este GRATUIT!
Comenzi telefonice de luni până vineri între orele 9-17 la nr. 0357.428.176 sau 0741.602.356

Vindecă - Studiul China - dr. T. Colin Campbell și Thomas M. Campbell II

-10% Reducere de pret Studiul China - dr. T. Colin Campbell și Thomas M. Campbell II

Detalii din cartea „Studiul China - dr. T. Colin Campbell și Thomas M. Campbell II”

În ciuda măsurilor luate, sănătatea Americii se degradează de la o zi la alta. Deși cheltuim mai mulți bani pe cap de locuitor pentru îngrijirea sănătății decât orice altă societate din lume, două treimi dintre americani sunt supraponderali, iar peste 15 milioane sunt diabetici, numărul lor crescând cu mare viteză. Bolile de inimă au o incidență la fel de mare ca acum treizeci de ani, iar războiul împotriva cancerului, declanșat în anii ‘70, s-a dovedit a fi un eșec lamentabil. Jumătate din americani au o problemă de sănătate care necesită prescrierea de medicamente în fiecare săptămână, și peste 100 de milioane de americani au valori prea mari ale colesterolului.

Pentru ca lucrurile să fie și mai rele, copiii și tinerii americani tind să se îmbolnăvească începând de la vârste din ce în ce mai fragede. O treime din copiii americani sunt supraponderali sau prezintă riscul de a deveni supraponderali. Un număr din ce în ce mai mare dintre ei cad pradă unei forme de diabet care până nu demult putea fi găsită numai la adulți, după care sunt îndopați cu medicamente.

Iar cauza tuturor acestor probleme este de fiecare dată aceeași: masa de dimineață, masa de prânz și masa de seară.

Studiul China prezintă un mesaj clar și concis de speranță, risipind multe mituri și dezinformări legate de starea de sănătate. Dacă dorești să fii sănătos, schimbă-ți dieta alimentară.


„Studiul China efectuat de Colin Campbell este o lucrare importantă și ușor de citit. Împreună cu fiul său Tom, el comentează aici diferite studii referitoare la relația dintre dietă și boală. Concluziile sale cu privire la consecințele dăunătoare ale consumului de proteine de origine animală sunt incredibile. La fel de surprinzătoare a fost și dificultatea de a prezenta rezultatele pe care le-a obținut publicului larg. Este o istorie care merită citită.”

Robert C. Richardson, doctor în științe, laureat al Premiului Nobel.

„Studiul poate fi considerat un Grand-Prix în domeniul epidemiologiei.”

New York Times

Studiul China - dr. T. Colin Campbell și Thomas M. Campbell II

Cuprinsul cărții „Studiul China - dr. T. Colin Campbell și Thomas M. Campbell II”

  • Prefață ... xvii
  • Cuvânt înainte ... xix
  • Introducere ... 1

PARTEA I: Studiul China

  • Capitolul 1 Problemele cu care ne confruntam și soluțiile de care avem nevoie ... 15
  • Capitolul 2 Un templu al proteinelor ... 35
  • Capitolul 3 Stoparea cancerului ... 57
  • Capitolul 4 Lecții din China ... 91

PARTEA A II-A: Bolile abundentei

  • Capitolul 5 Inimi frânte ... 149
  • Capitolul 6 Obezitatea ... 181
  • Capitolul 7 Diabetul ... 195
  • Capitolul 8 Tipuri de cancer frecvent întâlnite: la sân, la prostată, la intestinul gros (de colon și rectal) ... 209
  • Capitolul 9 Bolile autoimune ... 243
  • Capitolul 10 Alte efecte întâlnite pe scară largă: boli ale oaselor, rinichilor, ochilor și creierului ... 267

PARTEA A III-A: Ghidul alimentației corecte

  • Capitolul 11 Alimentația corectă: cele opt principii ale alimentației și sănătății ... 297
  • Capitolul 12 Ce trebuie să mâncăm ... 319

PARTEA A IV-A: Cum se face câ nu ai auzit până acum de această poveste?

  • Capitolul 13 Partea întunecată a științei ... 333
  • Capitolul 14 Reductionismul științific ... 357
  • Capitolul 15 „Știința” industriei ... 385
  • Capitolul 16 Guvernul: chiar este în slujba poporului? ... 407
  • Capitolul 17 Sănătatea cui este protejată de medicină? ... 427
  • Capitolul 18 Istorii care se repetă ... 455
  • ANEXA A: întrebări și răspunsuri: efectele proteinelor în studiile experimentale făcute pe cobai ... 467
  • ANEXA B: Conceptul experimental al Studiului China ... 471
  • ANEXA C: Cum operează „vitamina” D ... 481
  • Index de termeni ... 491

Fragmente din cartea „Studiul China - dr. T. Colin Campbell și Thomas M. Campbell II”

Știm o mulțime de lucruri despre relația dintre alimentație și sănătate. Însă adevărata știință a fost îngropată sub un talmeș-balmeș de informații nerelevante, ba chiar vătămătoare - știință bună de aruncat la gunoi, diete născute din capricii și propagandă pentru industria alimentară.

Eu aș dori să schimb această stare de lucruri. Aș dori să vă ofer un nou cadru pentru înțelegerea nutriției și a sănătății, un cadru care să elimine confuzia, să prevină și să trateze boala și să vă îngăduie să trăiți o viață cât mai împlinită.

În ceea ce mă privește am făcut parte „din sistem” timp de aproape cincizeci de ani, la cele mai înalte niveluri, întocmind și conducând vaste proiecte de cercetare, hotărând care studii necesită fonduri, și transpunând cantități uriașe de cercetări științifice în rapoarte naționale efectuate de experți de prim rang.

După o îndelungată carieră în cercetare și trasarea liniilor metodice în această direcție, înțeleg în acest moment de ce sunt americanii atât de confuzi. Ca plătitori de taxe care contribuie la achitarea facturii pentru cercetare și politica de sănătate în America, aveți dreptul să știți că multe din cunoștințele obișnuite despre alimentație, sănătate și boală care vi s-au transmis, sunt false:

  • Substanțele chimice sintetice din mediu și din hrana dumneavoastră, oricât de problematice ar fi, nu constituie principala cauză a cancerului.
  • Genele pe care le-ați moștenit de la părinți nu sunt cei mai importanți factori care vă determină să cădeți pradă vreuneia din primele zece boli cauzatoare de moarte.
  • Speranța că cercetările în genetică ar putea să conducă în cele din urmă la vindecarea bolilor prin medicamente ignoră soluțiile mai eficiente care pot fi folosite în zilele noastre.
  • Controlarea în exces a aportului de nutrienți, cum ar fi: glucide, grăsimi, colesterol și grăsimi omega-3, nu va conduce la o stare bună de sănătate pe termen lung.
  • Suplimentele de vitamine și nutrienți nu vă oferă protecție pe termen lung împotriva bolii.
  • Medicamentele și chirurgia nu vindecă bolile care ucid majoritatea americanilor.
  • Doctorul dumneavoastră probabil nu știe ce trebuie să faceți pentru a fi cât mai sănătos cu putință.

Propunerea mea este, nici mai mult, nici mai puțin, decât aceea de a redefini ceea ce considerăm a fi o alimentație corespunzătoare. Rezultatele provocatoare ale celor patru decenii pe care le-am petrecut efectuând cercetări biomedicale, inclusiv descoperirile de pe urma unui program de laborator timp de douăzeci și șapte de ani (finanțat de cele mai renumite agenții financiare) dovedesc că alimentându-ne corespunzător ne putem salva viața.

Nu vă voi cere să dați crezare unor concluzii care se bazează pe observațiile mele personale, așa cum fac majoritatea autorilor populari. în această carte există peste 750 de referințe, iar majoritatea dintre ele constituie surse primare de informare, inclusiv sute de publicații științifice provenind din alte cercetări efectuate care indică drumul spre reducerea cancerului, a bolilor de inimă, reducerea accidentelor vasculare și a obezității, a diabetului și a bolilor generate de un sistem imunitar deficitar, reducerea osteoporozei și a cazurilor de Alzheimer, a pietrelor la rinichi și a cazurilor de orbire.

Unele dintre aceste descoperiri, publicate în cele mai respectabile reviste științifice, arată că:

  • Schimbarea alimentației îi poate face pe diabetici să renunțe la medicație.
  • Boala de inimă poate regresa doar schimbându-se alimentația.
  • Cancerul de sân este legat de nivelurile de hormoni feminini în sânge, care sunt determinate de hrana pe care o consumăm.
  • Consumul de produse lactate poate crește riscul de cancer de prostată.
  • Antioxidanții care se găsesc în fructe și legume au legătură cu performanța mintală ridicată la vârstă înaintată.
  • Pietrele la rinichi pot fi prevenite printr-o alimentație sănătoasă.
  • Diabetul de tip 1, una din bolile cele mai năprasnice care pot lovi un copil are în mod categoric legătură cu practicile alimentare din perioada prunciei.

Aceste descoperiri demonstrează că o dietă corespunzătoare este cea mai puternică armă pe care o putem avea împotriva bolii și suferinței, înțelegerea acestei dovezi științifice nu este importantă doar pentru îmbunătățirea sănătății, ci are și profunde implicații asupra întregii societăți. Noi trebuie să știm de ce societatea noastră este dominată de dezinformare și de ce greșim atât de mult în felul în care investigăm dieta și boala, felul cum promovăm sănătatea și cum tratăm boala.

PROTEINELE ȘI INIȚIEREA

În ce fel afectează consumul de proteine începutul cancerului? Primul nostru test a fost acela de a vedea dacă ingestia de proteine afectează enzima principal responsabilă pentru metabolismul aflatoxinei, oxidaza cu funcție mixtă (OFM). Această enzimă este foarte complexă deoarece ea metabolizează și produse farmaceutice și alte substanțe chimice, prietene sau dușmane organismului. în mod paradoxal, această enzimă și detoxifică, și activează aflatoxina. E o substanță cu efecte transformatoare extraordinare.

ANTIOXIDANȚII, O FRUMOASĂ COLECȚIE

Una din caracteristicile cele mai evidente ale plantelor este marea lor varietate de culori vii. Dacă urmăriți felul cum arată alimentele, este greu să găsiți altceva mai frumos decât un platou cu fructe și legume. Culorile roșu, verde, galben, mov și portocaliu ale alimentelor vegetale sunt ispititoare și foarte sănătoase. Această legătură între alimentele de origine vegetală atât de frumos colorate și excepționalele lor beneficii pentru sănătate a fost adesea scoasă în evidență. Înseamnă că în spatele acestei legături între culoare și sănătate există o realitate frumoasă, solidă din punct de vedere științific.

Culorile fructelor și legumelor provin de la o mare varietate de compuși chimici numiți antioxidanți. Aceste substanțe chimice se găsesc aproape exclusiv în plante. În alimentele de origine animală sunt prezente doar în măsura în care animalele le consumă și le depozitează în mici cantități în țesuturile lor.

Plantele vii ilustrează frumusețea naturii, atât în ce privește culoarea, cât și chimia. Ele preiau energia de la soare și o transformă în viață prin procesul fotosintezei. În cadrul acestui proces, energia solară este mai întâi transformată în glucide simple, iar apoi în hidrați de carbon mai complecși, grăsimi și proteine.

Acest proces complex are loc printr-o activitate destul de puternică în interiorul plantei și totul se desfășoară prin schimbul de electroni dintre molecule. Electronii constituie mediul de transfer al energiei. Locul în care are loc fotosinteza seamănă un pic cu un reactor nuclear. Electronii care zumzăie în plantă, care transformă energia soarelui în energie chimică trebuie tratați cu mare atenție. Dacă se îndepărtează de la locurile lor în acest proces, ei pot crea radicali liberi, care pot produce dezastru în plantă. Ar fi ca și când partea principală a unui reactor nuclear ar avea scurgeri de materiale radioactive (radicali liberi) care pot fi foarte periculoși pentru zonele învecinate.

Așadar, în ce fel administrează planta aceste reacții complexe și cum se protejează împotriva electronilor hoinari și a radicalilor liberi? Ea ridică un scut împrejurul reacțiilor potențial periculoase, care absoarbe aceste substanțe puternic reactive. Scutul acesta este alcătuit din antioxidanți care interceptează și evacuează electronii, care ar putea altfel să se abată de la drumul lor normal. Antioxidanții sunt de obicei colorați, deoarece aceeași proprietate chimică ce absoarbe excesul de electroni creează, de asemenea, și culori vizibile. Unii dintre acești antioxidanți sunt numiți carotenoizi, și aceștia sunt în număr de sute. În ce privește culoarea, ei variază de la culoarea galbenă a beta-carotenului (dovleac), la roșul licopenului (tomate) până la culoarea portocalie a celor cu nume ciudat - critoxantine (portocale). Alți antioxidanți pot fi incolori și aceștia cuprind substanțe chimice cum este acidul ascorbic (vitamina C) și vitamina E, care acționează ca antioxidanți în alte părți ale plantei ce trebuie protejate de pericolul electronilor greu de stăpânit.

Ceea ce face ca acest proces să fie semnificativ pentru noi, ființele vii, este faptul că suntem producători de mici cantități de radicali liberi pe parcursul vieții noastre. Simpla expunere la soare, la anumiți poluanți industriali și aporturi dezechilibrate de nutrienți creează cadrul pentru o afectare nedorită produsă de radicalii liberi. Radicalii liberi sunt periculoși. Ei pot face ca țesturile noastre să devină rigide, iar funcționarea lor să fie limitată. Seamănă un pic cu îmbătrânirea, când corpurile noastre scârțâie și înțepenesc. În mare cam aceasta e îmbătrânirea. Această afectare necontrolată, produsă prin radicalii liberi, face, de asemenea, parte din procesul care dă naștere la cataracte, rigidizarea arterelor, cancere, emfizem, artrită și multe alte boli care există la vârsta înaintată.

Însă iată surpriza neașteptată: noi nu construim în mod natural scuturi care să ne protejeze împotriva radicalilor liberi. Cum nu suntem plante, nu desfășurăm fotosinteză și de aceea nu ne producem nici unul din proprii antioxidanți. Din fericire, antioxidanții din plante lucrează în corpurile noastre în același fel în care lucrează în plante. Este o armonie minunată. Plantele fac scuturile din antioxidanți și, în același timp, îi fac să apară incredibil de frumoși cu culori minunate, apetisante. Atunci noi, ființe vii, la rândul nostru, suntem atrase de plante, le mâncăm și împrumutăm scuturile lor de antioxidanți pentru propria noastră sănătate. Fie că credeți în Dumnezeu, în evoluție sau doar în coincidență, trebuie să admiteți că acesta constituie un exemplu minunat, aproape spiritual, de înțelepciune a naturii.

În „Studiul China” noi am evaluat antioxidanții înregistrând aporturile de vitamina C și beta-caroten și măsurând nivelurile din sânge ale vitaminei C, E și a carotenoizilor. Între acești biomarkeri antioxidanți, vitamina C ne-a oferit dovezile cele mai impresionante.

IMUNITATE DE LA INVADATORI

Sistemul imunitar este uluitor de complex. Aud adesea diferiți oameni vorbind despre acest sistem ca și când ar fi un organ identificabil, ca de pildă un plămân. Nimic nu poate fi mai fals. Este un sistem, nu un organ.

În esență, sistemul nostru imunitar este ca o rețea militară desemnată să apere împotriva invadatorilor străini. „Soldații” acestei rețele sunt globulele albe ale sângelui, care sunt alcătuite din mai multe subgrupe, fiecare având propria ei misiune. Aceste subgrupe sunt similare flotei militare, armatei terestre, flotei aeriene și marinei, fiecare grup de specialiști având o lucrare foarte specializată.

„Centrul de recrutare” pentru sistem este în măduva oaselor noastre. Măduva este responsabilă pentru fabricarea de celule specializate denumite celule sușă (stern cells). Unele dintre aceste celule sunt puse în circulație pentru a fi folosite în diferite părți ale corpului; acestea sunt numite celule-B [n.trad., de la „bones” - oase, în lb. engleză]. Alte celule formate în măduva osoasă rămân imature, sau nespecializate, până când ajung în timus (un organ din cavitatea toracică chiar deasupra inimii) unde devin specializate; ele sunt numite celule-T [de la timus]. Aceste celule „soldați” , împreună cu alte celule specializate se grupează pentru a crea planuri de apărare complicate. Ele se întâlnesc la intersecțiile majore ale circulației din organism, incluzând splina (la baza cutiei toracice, în stânga, chiar sub rebordul costal) și în ganglionii limfatici. Aceste puncte de întâlnire sunt ca niște centre de comandă și control, în care „celulele soldați” se rearanjează în echipe pentru a ataca invadatorii străini.

Aceste celule sunt extrem de flexibile atunci când își formează echipele. Ele sunt capabile să răspundă în diferite circumstanțe și la diferite substanțe străine, chiar din cele pe care nu le-au văzut niciodată înainte. Răspunsul imun la acești invadatori constituie un proces creativ incredibil. El reprezintă una din adevăratele minuni ale naturii.

Invadatorii străini sunt molecule de proteine numite antigene. Aceste celule străine pot fi bacterii sau viruși care caută să distrugă integritatea organismului. Așa că, atunci când sistemul nostru imunitar observă aceste celule străine, sau antigene, el le distruge. Fiecare din aceste antigene străine are o identitate specifică, ce este determinată de secvența de aminoacizi care alcătuiește proteinele sale. Este analog cu faptul că fiecare persoană are o față unică. Deoarece sunt disponibili numeroși aminoacizi pentru a crea proteine, există o varietate infinită de „fețe” distinctive. Pentru a contracara aceste antigene, sistemul nostru imunitar trebuie să-și adapteze apărarea în funcție de fiecare atac. Și el realizează acest lucru prin crearea unei proteine „imagine în oglindă” pentru fiecare atacator. Imaginea în oglindă este capabilă să se potrivească perfect pe antigen și să-l distrugă. În esență, sistemul imunitar crează un tipar pentru fiecare față pe care o întâlnește. De fiecare dată când vede fața aceea după întâlnirea inițială, el folosește tiparul făcut după client pentru a „captura” pe invadator și a-l distruge. Tiparul poate fi un anticorp produs de o celulă-B sau o proteină receptor, localizată pe celula-T. A memora fiecare apărător împotriva fiecărui agresor este esențial în imunitate. O expunere inițială la vărsat de vânt, de exemplu, este o luptă dificilă, dar a doua oară când întâlnești acel virus vei ști exact cum să ai de-a face cu el, iar războiul va fi mai scurt, mai puțin dureros și cu mai mult succes. S-ar putea ca nici măcar să nu te mai îmbolnăvești.

IMUNITATE DE LA NOI ÎNȘINE

Chiar dacă acest sistem este o minune a naturii atunci când apără organismul împotriva proteinelor străine, uneori poate și să atace chiar țesuturile pe care ar trebui să le protejeze. Acest proces autodistructiv este comun tuturor bolilor autoimune. Este ca și când organismul ar comite suicid...

Unul din mecanismele fundamentale pentru acest comportament auto-distructiv este numit imitare moleculară. Și el se petrece atunci când unii din invadatorii străini pe care celulele noastre soldați caută să îi distrugă, arată la fel cu propriile noastre celule. Sistemul imunitar „creează tipare” după acești invadatori, dar ei sunt identici cu propriile noastre celule. Sistemul imunitar distruge atunci, în anumite împrejurări, tot ceea ce se potrivește cu acele tipare, inclusiv propriile noastre celule. Acesta este un proces autodistructiv extrem de complex ce implică multe și diferite strategii din partea sistemului imunitar, fiecare dintre ele având aceeași deficiență totală, și anume a nu fi în stare să distingă proteinele invadatoare „străine” de proteinele proprii organismului nostru.

Ce au de-a face toate acestea cu ceea ce mâncăm noi? Se poate întâmpla ca antigenele care trișează/păcălesc corpul nostru - făcându-l să își atace propriile celule - să se afle, de fapt, în mâncare. în procesul digestiei, de pildă, unele proteine scapă în curentul sanguin din intestin fără să fi fost complet desfăcute în aminoacizii lor constituenți. Părțile rămase din proteinele nedigerate sunt considerate ca invadatori străini de către sistemul nostru imunitar, care începe să facă tipare pentru a le distruge și astfel se pune în mișcare procesul autoimun auto-distructiv.

Caracteristicile cărții „Studiul China - dr. T. Colin Campbell și Thomas M. Campbell II”

  • Numărul de pagini: 528
  • Formatul în cm. (l x L): 13 x 20
  • I.S.B.N.: 978-606-8080-75-8
  • Traducerea din limba engleză: Cristian HANU
  • Titlul original: The China Study: The Most Comprehensive Study of Nutrition Ever Conducted And the Startling Implications for Diet, Weight Loss, And Long-term Health
  • Link: www.thechinastudy.com

A apărut în: 2012-03

Spune-ți opinia

Notă: Codul HTML este citit ca și text!
    Rău           Bun

  • 39,00 LEI
  • 35,00 LEI

Etichete: Vindecă, Studiul, China, dr., Colin, Campbell, și, Thomas, Campbell, Studiul China - dr. T. Colin Campbell și Thomas M. Campbell II