Comenzi telefonice de luni până vineri între orele 9-17 la nr. 0357.428.176 sau 0741.602.356
Pentru comenzi mai mari de 200 lei, transportul prin Poșta Română este GRATUIT!

Vindecă - Hrana vie - o speranță pentru fiecare

-10% Reducere de pret Hrana vie - o speranță pentru fiecare

Detalii din cartea „Hrana vie - o speranță pentru fiecare”

Alimentele nefierte pot contribui la vindecarea sau ameliorarea multor boli ale civilizației. Până în prezent, medicii și pacienții au avut multe rezultate pozitive aplicând terapia cu crudități, în special în cazul bolilor cronice ca reumatismul, diabetul, bolile de piele, bolile aparatului cardio-vascular, cancerul sau scleroza multiplă.

Numeroase studii, activitatea de mulți ani a medicilor de specialitate și experiențele pozitive ale multor oameni confirmă faptul că, alături de alte măsuri, consumul de crudități reprezintă o importantă terapie de bază. Nicio altă terapie nu poate influența atât de profund metabolismul ca terapia nutrițională.

Cartea Hrana vie oferă acces ușor la principiile de bază ale alimentației naturiste. Ernst Günter dovedește că cruditățile previn îmbolnăvirea organismului și vindecă numeroase maladii, inclusiv cancerul. Cartea conține concluziile autorului despre alimentele sănătoase și nesănătoase, rețete de hrană vie și numeroase sfaturi menite să aducă un plus calității vieții și să vindece problemele de sănătate.

Cuprinsul cărții „Hrana vie - o speranță pentru fiecare”

  1. Starea de boală costă mai mult. Mărturii ... 9
  2. Hrana vie rezolvă problema cancerului ... 16
  3. Felurite vindecări ... 32
  4. Pentru ce hrană este creat omul? ... 36
  5. îmbolnăviri produse de gătit ... 40
  6. Munca grea și hrana crudă ... 43
  7. Devalorizarea laptelui prin pasteurizare ... 46
  8. De ce trăiesc oamenii în prezent mai mult? ... 53
  9. Zahărul alb ... 58
  10. Pâinea albă și pâinea neagră ... 61
  11. Sarea de bucătărie ... 65
  12. De ce nu sunt indicate băuturile fierbinți ... 70
  13. Echilibrul acidității din organism ... 72
  14. Aprovizionarea cu hrană crudă ... 77
  15. Ingrediente pentru mâncăruri crude ... 83
  16. Rețete și planuri de meniuri ... 98
  17. Postul curativ ... 138
  18. Bolile de stomac, intestin, inimă și reumatismul ... 144
  19. Noi descoperiri privind vindecarea cancerului ... 154
  20. Felurite alte boli ... 163
  21. Alte câteva informații utile și remedii aplicabile la domiciliu ... 175
  22. Hrănirea copiilor mici ... 177
  23. Informații și alte mărturii ... 184
  24. Anexă ... 192
  25. Hrană vindecătoare pentru bolnavi - prevenție pentru cei sănătoși ... 200
  26. Index de termeni ... 202

Fragmente din cartea „Hrana vie - o speranță pentru fiecare”

Spre deosebire de enzimele digestive, organismul nostru nu poate produce el însuși aceste enzime exogame. Silaba „ex” din cuvântul exogam ne duce cu gândul la exterior, pentru că ele sunt aduse din afara organismului, prin intermediul hranei, exact ca și vitaminele.

Celulele propriului nostru organism beneficiază de întreaga forță și frumusețe ale unei tinere plante, fie ea o legumă sau un fruct superb, în care s-au dezvoltat enzimele, înainte de a ne fi dăruite nouă, ca părți componente ale alimentelor crude, pentru ca noi să trăim sănătoși. Această acțiune înțeleaptă a enzimelor alimentare este considerată ca fiind o lege a naturii.

Pătrunderea enzimelor în celulele noastre poate fi comparată cu exogamia. Ele devin „stăpânul casei” și se ocupă de prosperitatea și înmulțirea celulelor.

Acești administratori vii, aproape că le-am putea spune așa, acești spiriduși gânditori, acționează ca niște mașiniști care controlează toate funcțiile din corpul nostru. De exemplu, în glande dirijează cu o mână pricepută producția de hormoni, în ficat funcționează ca un chimist inteligent, în rinichi și glandele epidermice acestea asigură curățarea în mod corespunzător a sângelui. Și seria de exemple ar putea continua.

Cu cât ne alimentăm cu mai multe enzime (hrană crudă), cu atât mai multă viață pătrunde în corpul nostru și cu atât se pot forma mai multe celule noi.

Aceasta reprezintă mai multă energie, mai multă imunitate față de boli, frumusețe, funcționarea corespunzătoare a glandelor și, prin urmare, o reglare corespunzătoare a greutății corporale, o curățare a sângelui și a țesutului celular de toate tipurile de deșeuri, de unde și vindecarea artritei (unul din cele mai nefaste depozite de deșeuri), litiazei biliare, arteriosclerozei, bolilor de inimă, cancerului și a unui un număr mare de alte boli. în ceea ce privește curățarea și vindecarea, această capacitate este utilă cu atât mai mult pentru a preveni îmbolnăvirile, cu accent pe tulburările provocate de vârstă.

Cu cât omul este mai tânăr, cu atât corpul său este mai bogat în enzime. în schimb, la bătrânețe, numărul lor scade, și odată cu ele, scade și vitalitatea. Aceasta impune ca oamenii în vârstă să consume alimente deosebit de bogate în enzime. în felul acesta sunt scutiți în mare măsură de oboseală și de tulburările provocate de vârstă.

Alimentele crude cele mai bogate în enzime sunt germenii de grâu nefierți, legumele tinere, semințele și, în special, sucurile de legume. Laptele matern conține în primele zile de cinci ori mai multe enzime decât mai târziu, deoarece un nou-născut are nevoie de un supliment de energie deosebit de mare.

Hrana vie (alimentele netratate termic) reprezintă și cel mai bun produs cosmetic. Prin ea se accelerează regenerarea celulelor, astfel că pielea rămâne elastică și se inhibă formarea ridurilor. în plus, vindecă glandele și, ca o consecință, atât obezitatea cât și subponderabilitatea. Cele mai fine capilare ale dermei sunt păstrate curate, și astfel se produce o irigare corectă cu sânge. De aici și un aspect proaspăt, tineresc. în același fel, hrana vie vindecă și hipertensiunea arterială, angina pectorală și se previne infarctul miocardic. Consumatorul de crudități resimte o întinerire treptată, echivalentă cu până la 20 de ani, inclusiv din punct de vedere sexual.

[...]

Pe vremea tinereții mele, cu vreo 50 de ani în urmă, familia noastră mânca numai alimente fierte sau la cuptor, o hrană în mare măsură devalorizată. Mi se interzicea să beau lapte crud, deși chiar noi aveam vaci sănătoase în grajd. Nu se făcea economie de lapte fiert și de pâine, la fel nici de zahăr alb. După concepția vremii, eram hrănit foarte sănătos și, cu toate acestea, adesea aveam frisoane și am suferit de boli grele ale copilăriei, încă de la vârsta de 6 ani am început să merg la dentist. în continuare, în ciuda controalelor frecvente, dinții mei erau tot mai cariați. La 16 ani am început să port ochelari. La școală aveam trac și eram groaznic de uituc, ambele fiind semne evidente ale slăbirii nervilor. Mai târziu a urmat o cădere nervoasă, care mi-a lăsat sechele pe toată viața. Hernia de disc intervertebral și sciatica persistentă de care sufeream au putut fi vindecate, în cele din urmă, prin schimbarea stilului de alimentație.

Laptele și cerealele conțin o mulțime de fosfor și calciu, despre care se știe că sunt deosebit de importante pentru hrănirea nervilor. La cât lapte și la câtă pâine mi s-a dat în copilărie, ar fi trebuit ca nervii, ochii, dinții etc. să fie deosebit de sănătoși și rezistenți. Cu toate acestea, nervii mei erau subnutriți în cel mai înalt grad, la fel și dinții. De felul meu, eram mare și puternic, și cu toate acestea, am suferit de multe boli cauzate de subnutriție. Astăzi, după ce mi s-au deschis ochii, pot să afirm că toate slăbiciunile și bolile pe care le-am pomenit, dinții falși, ochelarii și multe alte dezavantaje, nu le-aș fi avut dacă aș fi fost hrănit corect. în plus, sunt convins că aș fi plâns mai puțin în copilărie, și aș fi putut fi un elev mai bun. Trebuie să observ aici că încă din a treia săptămână de viață i-am dat copilului meu hrană crudă și că sugar fiind, aproape că nu a plâns.

Trista poveste a copilăriei mele s-a repetat la mii și mii de copii, și continuă să se repete și azi. Nenumărați copii au murit mult prea devreme din cauza aceleiași crime alimentare. Se spune că în secolul al XIX-lea, tot al treilea copil murea înainte de a împlini 6 ani. Eu îndrăznesc chiar să afirm: la majoritatea bolnavilor, care se sting pe îndelete în ospicii sau instituții asemănătoare, nu s-ar fi ajuns atât de departe dacă ar fi primit suficientă hrană vie. Ereditatea poate juca și ea un rol. Totuși, în majoritatea cazurilor, cauza bolii trebuie căutată în special într-o insuficientă hrănire a nervilor. Cel mai mic șoc sufletesc poate apoi să declanșeze nenorocirea. Singurul lucru care mai rămâne de dorit este ca în astfel de instituții, la fel și în penitenciare și spitale, să se recunoască greșeala și să se încerce îndreptarea ei. Trebuie să vezi cum înfloresc bolnavii, de îndată ce primesc hrană crudă. Dieta uzuală, bazată pe carne, nu este absolut deloc o alimentație aducătoare de sănătate, întrucât, în cele mai multe cazuri, tocmai această dietă este cea care a cauzat boala.

La mărirea speranței de viață au contribuit mai mulți factori. Cu 50 de ani în urmă a început o campanie de informare asupra unei hrane și a unui mod de viață mai sănătoase. S-au înființat asociații de sănătate și magazine de produse dietetice. Au început să fie publicate cărți privind medicina naturistă și hrănirea sănătoasă. Foarte eficiente au fost conferințele și cursurile. Unii medici și-au schimbat și ei punctul de vedere. Sportul, o igienă mai bună, băi private la domiciliu și multe altele au contribuit și ele. Mulțumită chirurgiei moderne și a unei îngrijiri mai bune, unor bolnavi li s-a putut prelungi viața cu câțiva ani. Factorul decisiv a constat în declinul rapid al mortalității infantile, deoarece în prezent se cunosc tratamente mai bune pentru o serie de boli ale copilăriei, și pentru că acum copiii sunt hrăniți mai mult cu banane și cu alte fructe crude. Din păcate, grișulețul fiert și alte preparate conservate, pentru copiii mici, continuă să joace un rol important (vezi capitolul 22).

Semințele trebuie să fie crude

Cele mai multe boabe și semințe pot fi testate prin germinare pentru a le stabili valoarea nutritivă. Adesea, la îndepărtarea stratului exterior se afectează și germenele. Atunci, semințele nu mai germinează (cele mai sensibile fiind orzul, ovăzul și grâul), dar crude fiind, își păstrează valoarea nutritivă. Oricine cumpără cereale trebuie să se intereseze dacă acestea sunt încă viabile. O dificultate deosebită o reprezintă cumpărarea boabelor de ovăz crud. Casa noastră de comenzi vi le poate livra. Cele din comerțul uzual au, de obicei, o capacitate germinativă atenuată.

Așa-numitul mei auriu este supus unui proces de eliminare a gustului amar. Deși aceasta se face prin încălzire moderată, acest mei nu mai poate fi considerat crud. în schimb, în comerț se găsește și mei decorticat care nu a fost supus procesului de eliminare a gustului amar și fără ambalaj de fabrică. Prin decorticare, la fel ca și la ovăz, germenele poate fi afectat sau chiar eliminat. Vă recomandăm meiul natural, care este, de asemenea, disponibil la casa noastră de comenzi. Magazinele de produse dietetice nu vând acest produs. Cojile sunt atât de moi, încât nici nu se mai pot distinge după ce boabele au fost mărunțite cu râșnița electrică pentru cafea. în plus față de siliciu, meiul mai conține magneziu și potasiu și ceva fluor. Acestea sunt elemente bazice foarte importante. Se recomandă să consumați zilnic 2-3 linguri de mei (vezi musli de mei). Dacă consumul de grâu vă produce neplăceri la stomac, este mai bine să utilizați semințe uleioase, mei și tărâțe.

În ceea ce privește orezul, cumpărați numai orez natural, care germinează, deoarece orezul glasat este destul de devalorizat și este cunoscut în Orient drept cauză pentru boala denumită Beri-Beri (o boală prin carență). Tot așa, este de preferat orzul natural celui glasat. în schimb, semințele de floarea-soarelui și cele de susan decorticate, ca și miezul fructelor cu coajă lemnoasă sunt o hrană predilectă pentru consumatorii de hrană crudă, înlocuind carnea. Semințele de dovleac crude sunt excepționale pentru ronțăit și sunt și sănătoase pe deasupra. Deoarece grâul produce cam multă aciditate, este de preferat să consumați tărâțe (le puteți obține de la noi), pentru că astfel interiorul bobului de grâu, din care se face făina albă, nu mai există.

Fulgi și germeni (nu embrioni)

Fulgii de cereale din comerț sunt tratați cu abur în procesul de fabricație și, prin urmare, nu mai sunt cruzi. De câțiva ani există pe piață aparate care permit să vă produceți zilnic cantitatea necesară de fulgi de cereale proaspeți (de exemplu Bio-Flockett). Ca înlocuitori, se pot folosi și tărâțe înmuiate. Germenii de grâu cruzi sunt unul din alimentele cele mai ieftine, mai bogate în enzime și cu cea mai mare valoare nutritivă. Au o valoare mai mare decât nucile sau semințele oleaginoase. Din păcate, germenii de grâu și de orez, destinați comercializării, sunt omorâți cu căldură moderată, deoarece altfel ar râncezi rapid. (Mai multe pe această temă la pagina 98.) Se pot amesteca în compunerea fiecărei mese.

Făina integrală crudă

Conform cercetărilor mele, făina integrală produsă de firma Steinmetz (nu cea din comerț pentru uz casnic) este crudă și nepoluată. La fel și făina Graham. Casa noastră de comenzi expediază mori de uruială, inclusiv din cele cu pietre de moară. Nici râșnițele din oțel-crom nu sunt rele.

Uleiurile cu valoare nutritivă integrală

Uleiul trebuie presat la rece și păstrat în stare naturală. De regulă, intră în discuție numai uleiul de floarea-soarelui, măsline și in, deoarece, după știința mea, alte tipuri de ulei nu se prea pot produce prin presare la rece. Uleiurile vegetale și margarina se încălzesc pentru a deveni mai consistente. Există și margarina dietetică, care este mai sănătoasă. Mai multe despre ulei urmează în capitolul despre bolnavii de inimă.

Câte ceva despre pulberea de plante aromatice

Pulberea constă din 15 plante aromatice (și medicinale) cu gust plăcut. Noi o considerăm și hrană, în același timp, pentru că, așa cum ne-a învățat vestitul medic al antichității, Hipocrate, leacurile noastre trebuie să ne fie alimente și alimentele noastre trebuie să ne fie leacuri. Evident că sfatul este valabil și pentru hrana crudă. Pentru cei care nu au ocazia să cumpere legume proaspete, această pulbere le poate înlocui într-o oarecare măsură. Pentru că o linguriță de pulbere de plante aromatice nu schimbă în mod simțitor calitățile hranei, cel mult o condimentează, aceasta se poate adăuga oriunde, chiar și în preparate dulci. Este plăcută și ca miere cu plante aromatice (cantități egale de miere și pulbere de plante aromatice se amestecă cu foarte puțin ulei). Aceasta se poate și unge pe felii de pâine sau se amestecă cu lapte crud sau suc de portocale. Există persoane care pregătesc chiar brânză de vaci cu plante aromatice și unt cu plante aromatice. Iată o rețetă deosebită:

  • 2 lingurițe cu pulbere de plante aromatice,
  • 2 lingurițe cu nuci rase,
  • 2 lingurițe cu ulei,
  • 1 linguriță cu drojdie pulbere,
  • 1-2 lingurițe cu ceapă și ceva usturoi.
Toate acestea se amestecă și se asezonează cu condimente lichide de la magazinul de produse dietetice. Este gustos și aromat. Se poate amesteca și cu o banană zdrobită și cu ulei. Cu acest amestec, servit ca aperitiv, se poate ține o cură. Necesită și o băutură după. Pentru a fi accesibil oricui, casa noastră de comenzi oferă produsul cu un preț avantajos la kilogram.

 

La felurile de mâncare descrise în continuare, este de la sine înțeles că farfuriile cu porțiile de mâncare se vor orna fie cu produse conținute și în mâncare, fie cu pătrunjel, ridichi de lună, banane feliate etc. Meniurile sunt abundente și fiind gustoase, există riscul să se consume prea mult.

Produsele prezentate în meniurile următoare aproape că nu conțin produse lactate, dar în schimb, relativ mult ulei. Cine preferă să mănânce mai puțin ulei îl poate înlocui cu brânză de vaci etc, cu excepția mâncărurilor uscate din cereale.

Rețetele sunt prevăzute pentru 1-2 persoane. Urmează să stabiliți care din mâncăruri le preferați, spre a le pregăti mai des.

Vindecarea de diabet zaharat, greutate excedentară, greutate sub normal, boli de ficat și de glande, infertilitate și toate tipurile de dependențe

Glandele noastre se bazează pe enzimele din hrana crudă, pentru că numai enzimele le permit glandelor să secrete hormoni. Acest adevăr este prea puțin luat în considerare de majoritatea medicilor, deoarece aceștia, în general, nu cred în vindecarea de diabet, motiv pentru care își osândesc pacienții diabetici să ia permanent insulina și le recomandă hrană cu multă carne, până ce aceștia ajung să le fie curmată lunga perioadă de neputință prin moarte, care nu e cauzată de diabet, ci de hiperaciditate. Ce zice natura despre aceasta? Ea zice „Elimină cauza și lasă cazul în seama mea.” Cu alte cuvinte, oferă-le glandelor amorțite și adormite hrana naturală, curată și nepoluată pe care le-a hărăzit-o Creatorul, iar ele se vor trezi din nou la viață și se vor înnoi.

Zahărul alb, făina albă și alimentele fierte cu conținut bogat în amidon, carnea, fumatul și cafeaua, consumate în cantități mari, care sunt considerate inamicii principali ai glandelor și ai nervilor, sunt principalii vinovați pentru apariția diabetului zaharat și al altor boli glandulare. Cauza principală este fierberea, pasteurizarea și denaturarea alimentelor, ce duc la distrugerea enzimelor. Eventualele predispoziții genetice pot favoriza boala, dar fără o hrană greșită bolile nu ar fi izbucnit. Ceea ce a moștenit bolnavul de la părinți, sau mai bine spus, ceea ce a preluat de la ei, este în primul rând un mod defectuos de hrănire, și abia în al doilea rând predispoziția genetică. Și astfel, v-am indicat calea spre vindecare, chiar dacă din cauza unor ani îndelungați de hrănire defectuoasă, nu va fi un drum scurt. Eliminați carnea și înlocuiți-o cu hrană crudă și semințe oleaginoase.

Mâncați totul crud și nu vă preocupați de tabele, calorii și alte indicații (valabil în special pentru supraponderali), ardeți rețetele bazate pe acestea. Dacă pentru început ați depășit nivelul de zahăr din cauza fructelor dulci sau a morcovilor, reduceți cantitatea, dar nu le excludeți complet. Această depășire este trecătoare. Zahărul conținut în fructe este incomparabil cu zahărul alb. Conform celor mai recente cercetări, acesta consumă foarte puțină insulina. Evitați totuși mierea și zahărul nerafinat, pentru că trec prea repede în sânge. în loc de grăsimi și carne, consumați nuci, semințe de floarea-soarelui, semințe de susan, germeni de grâu, mei, orz sau alte boabe, sau mâncarea pregătită cu mixerul (vezi rețetele). Ca băuturi, ceai din teci de fasole, frunze de afine, coada șoricelului și măceșe, care se poate folosi și pentru a prepara apa de legume (vezi rețeta). O cură de post cu această apă de legume sau o cură de purificare cu post parțial, sunt de mare folos. Toate organele se regenerează cel mai rapid prin post prelungit, care este și mai ușor, deoarece dispare total senzația de foame.

Injecțiile cu insulina nu trebuie să fie întrerupte brusc, cu excepția postului sau a unei diete de slăbire. Dacă este posibil, e recomandabil să începeți cu un post de 21 de zile, dacă nu, măcar cu o cură de suc de legume sau o cură prelungită de apă de legume, cu un adaos de apă de tărâțe și cu mâncare puțină.

Deoarece atât la cei supraponderali cât și la cei subponderali este vorba de boli ale glandelor, în linii mari este necesar același tratament ca la diabet. Persoanele forte slabe se feresc de post, pentru că le depășește capacitatea de înțelegere. Este însă o eroare să crezi că dacă ești slab, nu poți suporta postul. Din contră, pentru astfel de persoane, postul este cel mai ușor de ținut. Chiar și corpul lor slab are încă suficiente rezerve. Un post de scurtă durată este aproape ineficace, pentru că abia la un post lung încep să se reînnoiască și glandele. O femeie din America, care încă nu putuse să aibă copii până la vârsta de 40 de ani, a ținut un post de 40 de zile și a trecut după aceea la hrană crudă, reușind în sfârșit ca în acest fel să poată avea și primul ei copil. Adesea, pentru a putea avea copii este suficientă trecerea la hrana crudă. Postul în schimb, nu este recomandabil celor cu nervii slabi.

Spune-ți opinia

Notă: Codul HTML este citit ca și text!
    Rău           Bun

  • 20,00 LEI
  • 18,00 LEI

Etichete: Vindecă, Hrana, vie, speranță, pentru, fiecare, Hrana vie - o speranță pentru fiecare