Viața după moarte - Vindecare după pierderea unei persoane dragi

Detalii din cartea „Vindecare după pierderea unei persoane dragi”

Atunci când pierdem pe cineva drag, primele momente sunt întrucâtva mai ușor de suportat, căci avem foarte multe aranjamente de făcut, iar prietenii și familia sunt alături de noi. Este relativ ușor să ne găsim astfel confortul în îmbrățișările celor apropiați, în lacrimile împărtășite, în mâncarea adusă, în amintiri. Slujba religioasă conferă semnificație evenimentului și trezește speranța în inima noastră, în timp ce întreaga comunitate se adună în jurul nostru, oferindu-ne iubirea și sprijinul ei.

Când slujba se termină însă, iar prietenii și rudele se întorc la casele lor, rămânem de regulă într-un ținut al nimănui, care ni se pare diferit de lumea pe care o știam, căci una din persoanele care a dat semnificație vieții noastre până acum nu mai există.

În mintea noastră apare un gol imposibil de umplut și cu care ne confruntăm adeseori în zilele și nopțile care urmează. Adeseori, durerea și regretele revin când ne așteptăm mai puțin, uneori ca un val puternic, ce rostogolește totul în calea lui, iar alteori ca o scurgere lină a apei și mâlului după înlăturarea unui obstacol din calea ei.

Acest proces continuă foarte mult timp. Dacă persoana care a murit ne-a fost foarte apropiată, el poate dura ani de zile, nu săptămâni sau luni. Unele pierderi – a unui copil sau a partenerului de viață – nu se vindecă” niciodată. Dacă procedăm însă cu înțelepciune și dacă avem curajul de a face ceea ce trebuie, durerea provocată de doliu va începe să își piardă treptat puterea de influență asupra noastră. Noi avem întotdeauna de ales: putem să ieșim din zona de pericol atunci când simțim nevoia, sau putem reveni în ea mai târziu, atunci când ne simțim mai puternici. Putem simți stropii pe față fără teama că ne vom îneca, ba chiar putea savura gustul sării de pe buzele noastre, căci durerea provocată de pierdere vine însoțită de un val de afecțiune pentru persoana care a părăsit această lume, și chiar de senzația că împărtășim același univers, într-o manieră misterioasă, și că suntem uniți în continuare de o iubire care nu poate fi destrămată.

Fragmente din cartea „Vindecare după pierderea unei persoane dragi”

10 ianuarie

   Pământul este sora mea. Îi iubesc grația de zi cu zi, curajul tăcut și felul în care mă iubește. Ne admirăm reciproc tăria, tot ce am pierdut vreodată, tot ce am suferit, tot ce cunoaștem. Această frumusețe mă uluiește, și nu pot uita ce reprezintă ea pentru mine și ce reprezint eu pentru ea. - SUSAN GRIFFITH

   Pământul ne poate ajuta. Există o vigoare atât de mare în sol, în copaci, în apă. Aerul pe care îl respirăm ne oferă o energie nouă. Apa se evaporă în atmosferă și se întoarce pe pământ pentru a umple râurile și pâraiele. Munții se înalță, se erodează și se înalță din nou. Flori minuscule răsar neștiute de nimeni în tundra alpină. Ciclul anotimpurilor ne reamintește constant de promisiunea renașterii. Creația este un mister. La fel și moartea. Din fericire, există însă promisiuni și indicii. Noi suntem copiii lui Dumnezeu.

   în viață și în moarte, noi ne extragem puterea din aceeași sursă.


   11 ianuarie

   Păcatul originar ar putea fi interpretat astfel: deși avem de ales, noi preferăm să ne îmbufnăm decât să ne bucurăm de viață. - ROBERT FARRAR CAPON

   Adeseori, atunci când pierdem pe cineva drag, noi avem tendința de a opune rezistență, de a ne împotrivi, de a nu fi de acord.
   Ne cramponăm astfel de persoana pe care am iubit-o și pe care am cunoscut-o înainte de petrecerea tragediei. Aceasta este inclusiv o formă de negare. Regăsirea poftei de viață este imposibilă fără acceptarea celor petrecute. Din păcate, acest lucru ni se pare inacceptabil. Ne cantonăm ca niște copii în durerea noastră, trăind într-o stare suspendată de nesupunere, până când universul își va corecta greșeala, sau cel puțin își va cere scuze, mărturisindu-și crima.
   Ei bine, acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Noi suntem cei care va trebui să ne adaptăm la noua situație, nu universul. Cu cât vom face mai curând acest lucru, cu atât mai bine. Lucrurile s-au schimbat, iar noi trebuie să ne găsim rostul în această realitate nouă.

   Nu este nimic în neregulă cu mânia. Negarea nu face însă decât să ne rănească pe mine și pe cei pe care îi iubesc.

28 aprilie

   Durerile uitate se transformă în amintiri,
   înghețurile trec, iar florile renasc,
   Şi astfel, floare cu floare,
   începe primăvara. - ALGERNON CHARLES SWINBURNE

   Deși acest lucru pare greu de crezut când durerea este proaspătă, va veni o vreme când nu ne vom mai aminti de momentul atât de dureros al morții, ci de momentele fericite trăite alături de cel drag.
   Procesul nu se va petrece peste noapte, la fel cum iarna nu trece într-o singură zi însorită, care topește întreaga zăpadă și alungă definitiv frigul.
   Va veni însă o zi în care, la fel ca brândușele și ghioceii izolați care vestesc primăvara, ne vom trezi zâmbind (poate chiar râzând!) atunci când ne vom aduce aminte de persoana iubită. Amintirile comune nu vor avea nimic de-a face (cel puțin pentru o vreme) cu tristețea copleșitoare din ultima perioadă de timp. „Floare cu floare", amintire cu amintire, primăvara se va întoarce în viața noastră.

   Undeva, în mijlocul durerii mele, sălășluiește convingerea că primăvara va reveni.


   29 aprilie

   Atunci când te simți copleșit de melancolie, cel mai bun lucru pe care îl poți face este să ieși afară și să îi faci cuiva un serviciu. - JOHN KEBLE

   Atunci când durerea provocată de moartea unei persoane dragi este recentă și acută, de-abia reușim să facem față propriei noastre suferințe.
   Melancolia este însă cu totul altceva: este o tristețe disperată pe termen lung. Ea este chiar mai rea decât durerea recentă și acută, căci nici măcar nu ne mai aducem aminte de cauza ei. Suntem atât de obișnuiți cu ea încât nu mai vedem de mult luminița de la capătul tunelului.
   în cazul depresiei grave, omul se simte mai predispus să caute ajutor profesionist. Dar în cel al melancoliei? Cel mai adesea suntem convinși că vom reuși să ieșim singuri din ea. Ce-i drept, merită să încercăm, iar unul din cele mai bune lucruri pe care le putem face în această direcție este să îi facem cuiva un serviciu: să dăm un telefon unei persoane care se simte singură, să îi ducem flori sau niște pâine făcută în casă unui invalid, să ne oferim să citim o carte în cadrul unui program pentru orbi. În acest fel, vom uita pentru o vreme de propria noastră suferință. În plus, interacțiunea cu alți oameni ne va reîncărca într-o oarecare măsură cu energie.

   Ori de câte ori mă voi simți asaltat de melancolie, voi încerca să ajut pe altcineva.

27 iunie

   După ce durerea a făcut-o să renască și să perceapă altfel această lume, în ea s-a trezit o compasiune nemărginită, ieșită din străfundurile ființei sale, în lumina căreia s-a perceput pe sine, dar și pe ceilalți și restul lumii. - WENDELL BERRY

   Această naștere în urma durerii este una dificilă, și nu toți oamenii sunt înnobilați în urma ei. De vreme ce beneficiile sale sunt însă la fel de numeroase ca și stelele de pe cer, merită să facem tot ce ne stă în puteri pentru a trece cu bine prin acest proces.
   De ce avem nevoie în acest scop? în primul rând, de atenție acordată nevoilor noastre, stării noastre de spirit. De lectură, de odihnă. De dorința de a ne simți din nou vulnerabili. Uneori de consiliere. De discuții cu prietenii. În cazul unora, de rugăciuni, de meditații, de integrarea într-o comunitate vindecătoare.
   Cert este că în urma acestui proces vom ieși diferiți, și nu depinde în totalitate de noi dacă vom ieși mai plini de amărăciune și mai triști, sau mai plini de compasiune și mai fericiți - într-un sens foarte profund al cuvântului. Totuși, rezultatul final depinde mult mai mult de noi decât credem. La fel ca orice naștere, și aceasta are durerile și pericolele ei, dar merită să trecem prin ea, căci vorbim de o nouă viață!

   Mă voi folosi de întreaga înțelepciune și de toată puterea de care dispun pentru a ieși cu bine din această stare.


   28 iunie

   M-a învățat că durerea este o perioadă pe care trebuie să o experimentăm plenar și că cerul nu va cădea dacă îmi voi ridica vocea mânioasă împotriva lui Dumnezeu într-un asemenea moment. - ELIZABETH WATSON

   Uneori nu este ușor să discernem mânia care se amestecă cu durerea noastră. Poate că suntem supărați pe medicii și pe infir¬mierii care nu l-au vindecat pe cel preaiubit. Sau pentru că nu i-au alinat suferințele. Sau pentru că nu ne-au informat mai în detaliu.
   Alteori suntem supărați chiar pe persoana iubită, pentru că nu a făcut tot ce i-a stat în puteri ca să se vindece sau pentru că nu s-a îngrijit mai bine. Ori pentru că ne-a părăsit. În alte cazuri, suntem supărați pe noi înșine. Sau pe Dumnezeu.
   Chiar dacă nu dăm vina pe alți oameni sau pe Dumnezeu pentru dispariția persoanei iubite, suntem totuși furioși. Viața noastră a fost dată peste cap. Am fost privați de ceva ce ne doream, dacă nu de altceva, cel puțin de pacea interioară.
   La fel ca în cazul altor aspecte ale durerii, noi trebuie să ne recunoaștem mânia și să o exprimăm. Trebuie totuși să fim atenți la prieteni și la rude. În ceea ce îl privește pe Dumnezeu, ne putem manifesta liber supărarea.

   Mânia mea este legitimă și se va consuma mai rapid dacă o voi recunoaște și dacă o voi manifesta.

8 octombrie

   Tot ce trebuie să facem este să credem. Cu cât realitatea ni se pare mai amenințătoare și mai greu de reconciliat, cu atât mai fermă și mai imuabilă trebuie să fie credința noastră. În acest fel, încetul cu încetul, realitatea aparent odioasă din fața noastră își va schimba fața, ne va zâmbi, iar apoi ne va lua în brațele sale supraumane. -TEILHARD DE CHARDIN

   Cât de mult ne dorim să credem într-un Creator care ne iubește și ne călăuzește, ținându-ne în brațele sale, pe noi și pe cei care ne sunt dragi, oferindu-ne noi posibilități în alte planuri ale existenței! Pare prea frumos ca să fie adevărat.
   Oare îi întoarcem spatele credinței de teama de a nu ne amăgi singuri cu false speranțe? Ne temem oare să credem pentru a nu greși?
   Gândește-te la toate adevărurile științifice care nu ar fi fost descoperite niciodată dacă cineva nu ar fi îndrăznit să riște verificarea experimentală a unei ipoteze născute din intuiția sa speculativă.
   Cum putem testa însă ipoteza credinței? în tristețea și disperarea noastră, noi putem gândi și acționa ca și cum convingerile noastre ar fi o oglindă fidelă a adevărului; ca și cum ar exista o mână invizibilă care ne-ar ieși în întâmpinare cu iubire și cu compasiune.
   Merită să încercăm.

   îmi voi asuma riscul de a crede și voi vedea unde mă va conduce această credință.


   9 octombrie

   ...Morții au o viață de apoi care se manifestă sub forma influenței pe care continuă să o exercite asupra celor apropiați care au rămas pe Pământ. Acest lucru este cu deosebire adevărat în cazul sentimentelor de mânie și de vinovăție rămase nerezolvate. Adeseori, cei rămași în urmă simt o stare de ușurare atunci când moartea pune capăt necesității de a-i îngriji pe cei suferinzi, îndeosebi atunci când aceștia au fost bolnavi foarte mult timp. O parte din procesul doliului constă în căutarea celui dispărut, dar o altă parte constă în căutarea noastră de către acesta, până când ne reconciliem cu el și îi solicităm să ne lase să ne continuăm viața. - MARY JANE MOFFAT

   Drama psihologică a pierderii unei persoane dragi prezintă variații infinite.
   în unele cazuri, este posibil să ne simțim ușurați, căci am îngrijit-o multă vreme, iar acest lucru și-a lăsat o amprentă grea asupra energiei noastre fizice și emoționale. Poate că ne-a făcut viața grea în alte maniere, creând tot felul de tensiuni în familie. În aceste condiții, este oare normal să recunoaștem că din anumite puncte de vedere, ne este mai ușor fără ea?
   în mintea noastră se derulează adeseori scenariul reproșului făcut de cel drag: „Cum ai putut? A fost în bună măsură vina ta."
   De aceea, noi căutăm cea mai bună metodă de reconciliere în mintea noastră, dar aceasta nu apare întotdeauna imediat. Singura cale este iertarea reciprocă și Detașarea.

   Haide să ne acceptăm reciproc, știind că am făcut amândoi tot ce am știut mai bine.

16 decembrie

   „Te vei îmbarca, mi-a spus, pe o mare frumoasă, iar uneori vremea va fi frumoasă, dar nu întotdeauna. Vei întâmpina furtuni și vei trece de ele. Vei învăța să navighezi astfel pe vreme frumoasă și pe vreme urâtă. Nu-ți pierde niciodată curajul, căci la capătul drumului te așteaptă un port sigur." - DAPHNE DU MAURIER

   Relația descrisă aici este o căsnicie lungă și fericită, dar descrierea s-ar putea referi la fel de bine la orice relație de lungă durată între oameni care se iubesc reciproc. Şi la ce altceva am putea spera, privind retrospectiv la vremurile bune și mai puțin bune, la „vremea frumoasă și la cea urâtă" care caracterizează orice relație intensă, decât la această recunoaștere a faptului că am întâmpinat furtuni, dar nu ne-am lăsat copleșiți de ele, știind că la capătul drumului ne așteaptă pe amândoi un port sigur?
   Rareori se întâmplă ca doi oameni care se iubesc să ajungă în același timp în port. De regulă, unul dintre ei ajunge înaintea celuilalt. În cazul relației noastre cu persoana iubită, noi vom ajunge mai târziu. Avem însă toate motivele din lume să sperăm că această persoană, la fel ca și ceilalți oameni pe care i-am iubit de-a lungul vieții și care au ajuns în port înaintea noastră, ne va aștepta atunci când ne va veni rândul și ne va ura bun venit acasă.

   Am încredere că stelele mă vor călăuzi și că valurile mă vor purta în siguranță către portul în care mă așteaptă cei dragi.


   17 decembrie

   Valoarea supremă nu este viitorul, ci prezentul. - OCTAVIO PAZ

   Prezentul ni se pare suficient de sumbru atunci când suferim din cauza pierderii unei persoane dragi. Din păcate, noi ne amplificăm această durere anticipând toate sărbătorile și momentele din viitor în care ne va lipsi atât de mult prezența celui drag.
   Până la un punct, acest proces este inevitabil și chiar util, căci ne ajută să exersăm o realitate cu care ne vom confrunta cu sigu¬ranță și să ne obișnuim cu pierderea noastră prin reflectarea asupra tuturor ramificațiilor sale.
   După o vreme trebuie să ne reamintim însă că viața este întotdeauna trăită zi după zi și că momentul prezent este tot ce avem și unicul lucru de care putem fi siguri. Sir William Osler vorbește despre necesitatea „compartimentării" vieții noastre în funcție de zile, la fel cum comandantul unei nave poate apăsa pe un buton etanșând astfel toate compartimentele acesteia.
   Noi suntem singurii care putem controla butoanele grijilor și preocupărilor noastre, și ne vom simți mult mai bine dacă ne vom focaliza atenția îndeosebi asupra momentelor și orelor care ne așteaptă în față.

   Voi încerca să mă focalizez în mod activ și productiv asupra acestei zile.