Folosim cookie-uri pentru îmbunătățirea experienței pe acest website. Prin continuarea navigării pe www.librariespirituala.ro confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie.
Mai multe detalii: Politica de confidențialitate și Termene și condiții
Pentru comenzi mai mari de 200 lei, transportul prin Poșta Română este GRATUIT!
Comenzi telefonice de luni până vineri între orele 9-17 la nr. 0357.428.176 sau 0741.602.356

Viața după moarte - Viață după viață - Raymond A. Moody

-8% Reducere de pret Viață după viață - Raymond A. Moody

Detalii din cartea „Viață după viață - Raymond A. Moody jr.”

Publicată pentru prima oară în anul 1975, această explorare devenită clasică a vieții de după moarte a declanșat o veritabilă revoluție a atitudinii opiniei publice în raport cu acest subiect, făcând din dr. Moody cea mai proeminentă autoritate la nivel mondial în domeniul experiențelor în apropierea morții. Viață după viață a schimbat pentru totdeauna felul în care este înțeles fenomenul morții, dar și viața însăși, fapt care explică vânzarea a milioane de exemplare unor cititori dornici să înțeleagă mai bine acest fenomen atât de misterios.

Istoriile ieșite din comun prezentate în această carte aduc dovezi că moartea fizică este urmată de o altă viață, așa cum depun mărturie cei care au ajuns în această „lume de dincolo”, după care s-au întors înapoi. Poveștile lor prezintă similitudini izbitoare și au o natură absolut pozitivă. Relatările lor emoționante și inspirate ne prezintă un crâmpei din pacea și iubirea necondiționată care ne așteaptă pe toți la sfârșitul călătoriei în acest plan fizic.

Studii precum cele pe care le prezintă dr. Moody în această carte aduc multe clarificări și confirmă ceea ce ni s-a spus de mai bine de 2000 de ani: că viața continuă inclusiv după moartea corpului fizic.

Elisabeth Kübler-Ross, doctor în medicină,
autoarea cărții Despre moarte și a muri

Viață după viață - Raymond A. Moody jr.

Cuprinsul cărții „Viață după viață - Raymond A. Moody jr.”

  • PREFAȚĂ de Melvin Morse, doctor în medicină ... ix
  • CUVÂNT ÎNAINTE de Elisabeth Kübler-Ross, doctor în medicină ... xxi
  • INTRODUCERE ... xxv
  • Capitolul 1 - FENOMENUL MORȚII ... 1
  • Capitolul 2 - EXPERIENȚA MORȚII ... 11
  • Inefabilitatea ... 6
  • Ascultarea veștii propriei morți ... 17
  • Sentimentul de pace și liniște ... 19
  • Zgomotul ... 20
  • Tunelul întunecat ... 21
  • Experiența extracorporală ... 24
  • întâlnirea cu ceilalți ... 45
  • Ființa de lumină ... 48
  • Retrospectiva vieții ... 54
  • Hotarul sau granița ... 64
  • întoarcerea ... 69
  • Relatarea experienței celorlalți oameni ... 75
  • Efectele experienței asupra vieții trăite în continuare ... 80
  • O nouă perspectivă asupra morții ... 85
  • Confirmarea ... 91
  • Capitolul 3 - PARALELE ... 101
  • Biblia ... 105
  • Platon ... 105
  • Cartea tibetană a morților ... 109
  • Emanuel Swedenborg ... 112
  • Capitolul 4 - ÎNTREBĂRI ... 119
  • Capitolul 5 - EXPLICAȚII ... 141
  • Explicații supranaturale ... 142
  • Explicații naturale (științifice) ... 142
  • Explicații psihologice ... 155
  • Capitolul 6 - IMPRESII ... 163
  • Cuvânt de încheiere ... 167
  • Mulțumiri ... 175

Fragmente din cartea „Viață după viață - Raymond A. Moody jr.”

De pildă, majoritatea studenților la medicină (inclusiv eu) descoperă că primele întâlniri cu moartea în cadrul laboratoarelor anatomice îi fac să se simtă stânjeniți și neliniștiți. În cazul meu personal, motivele acestei reacții mi-au devenit evidente: starea de neliniște pe care am simțit-o atunci nu s-a datorat în primul rând preocupării mele față de persoana ale cărei rămășițe fizice le vedeam, deși imaginea m-a impresionat cu siguranță. Cadavrul pe care îl vedeam era însă un simbol al propriei mele mortalități. De aceea, cel puțin la nivel subconștient, este imposibil ca prin minte să nu-mi fi trecut gândul: "Asta mi se va întâmpla și mie".

În mod similar, discuțiile despre moarte pot fi privite la nivel psihologic ca o altă încercare de apropiere indirectă de aceasta. Foarte mulți oameni trăiesc sentimentul că discuțiile despre moarte reprezintă o invitație adresată acesteia, și implicit o confruntare cu inevitabilitatea sfârșitului natural, de care se simt mai apropiați decât atunci când nu discutau despre ea. De aceea, pentru a evita această traumă, cei mai mulți dintre oameni preferă să evite atât cât le stă în puteri discuțiile deschise despre acest subiect.

Al doilea motiv pentru care este atât de dificil să discutăm despre moarte este mai complicat, fiind înrădăcinat în însăși natura limbajului uman. În cea mai mare parte, limbajul uman se referă la experiențele noastre din lumea simțurilor fizice. Moartea transcende experiența conștientă a celor mai mulți dintre oameni, pentru simplul motiv că ei nu au trecut niciodată prin ea.

De aceea, dacă dorim să discutăm despre moarte, este important să transcendem tabuurile sociale și dilemele lingvistice adânc înrădăcinate care derivă din faptul că nu am experimentat niciodată acest fenomen. Tot ce ne mai rămâne de cele mai multe ori de făcut este să discutăm în analogii eufemistice. Fără să vrem, noi comparăm moartea cu lucrurile mai plăcute din viața noastră, cu care suntem familiarizați.

Una dintre cele mai comune analogii de acest fel este comparația dintre moarte și somn. Oamenii își spun că moartea este ca și cum te-ai duce la culcare. Această figură de stil apare frecvent în gândurile și în limbajul nostru curent, ca să nu mai vorbim de literatura existentă în toate culturile și în toate epocile. De pildă, ea era extrem de comună în perioada grecilor din antichitate. În Iliada, Homer numește somnul: "fratele morții", iar în dialogul intitulat Apologia, Platon pune următoarele cuvinte în gura profesorului său, Socrate, care tocmai fusese condamnat la moarte de un tribunal din Atena:

[Dacă moartea nu este altceva decât un somn fără vise], ea trebuie să fie ceva minunat.

[...]

Absolut toate descrierile afirmă că acest corp spiritual este lipsit de greutate. Majoritatea oamenilor descoperă acest lucru atunci când se trezesc că plutesc prin aer. Atunci când vorbesc despre corpul lor, ei descriu "o senzație de plu¬tire", "senzația absenței greutății" sau "o senzație că pluteam în derivă".

În mod normal, atunci când ne aflăm în corpul nostru fizic, noi dispunem de multe modalități de percepție care ne spun unde sunt situate în spațiu corpul nostru și diferitele sale părți, și încotro se îndreaptă acesta. Vederea și simțul echilibrului sunt importante în această direcție, dar mai există și un alt simț asociat cu această percepție. Este vorba de kinestezie, simțul mișcării sau al tensiunilor din tendoane, articulații și mușchi. De regulă, noi nu suntem conștienți de senzațiile pe care le primim de la simțul nostru kinestetic, întrucât îl folosim încontinuu. Presupun totuși că dacă ar dispărea brusc, am deveni conștienți de această absență. De altfel, nu au fost puțini subiecții care mi-au confirmat acest lucru, spunându-mi că au fost conștienți de dispariția senzațiilor fizice asociate cu greutatea corporală, cu mișcarea și cu simțul poziției.

Aceste caracteristici ale corpului spiritual par într-o primă etapă limitări, dar în realitate se dovedesc a fi o dispariție a limitărilor fizice. Un om care se trezește în corpul său spiritual se află într-o poziție privilegiată în raport cu cei din jurul său (oamenii care își continuă viața). El îi poate vedea și auzi, dar nu poate fi văzut și auzit de ei (mulți spioni ar con¬sidera aceasta o condiție de invidiat). În mod similar, chiar dacă nu mai reușesc să prindă în mâini clanța ușii, acest lucru își pierde importanța, întrucât acești oameni descoperă în scurt timp că pot trece fără probleme prin ușă. După toate aparențele, călătoriile prin spațiu sunt extrem de ușoare în această stare. Obiectele fizice nu mai reprezintă o barieră, iar deplasarea dintr-un loc în altul poate fi extrem de rapidă, de multe ori de-a dreptul instantanee.

Dincolo de absența caracteristicilor fizice, toți cei care au experimentat corpul spiritual sunt de acord că acesta nu poate fi descris în cuvinte. Ei susțin că el are o anumită formă (unii îl percep ca pe o formă amorfă sau globulară, în timp ce alții afirmă că are mai mult sau mai puțin aceeași formă ca și corpul fizic), ba chiar părți componente (proiecții sau suprafețe analoage cu brațele, picioarele, capul etc.). Chiar și cei care afirmă că are o formă sferică conștientizează o parte de sus și una de jos, ba chiar și "părțile componente" de care vorbeam.

[...]

De îndată ce mi-am părăsit corpul, am luat aceeași formă ca și lumina. Aveam sentimentul acut că această formă era un spirit, deși nimeni nu îmi vorbise vreodată până atunci despre așa ceva. Nu era un corp, ci mai degrabă o masă ușoară de vapori, ca un fum. Semăna puțin cu norii de fum ai unei țigări care se adună în jurul unei lămpi. Spre deosebire de ea, forma mea era colorată. Am sesizat culoarea portocalie, cea galbenă și o culoare albăstruie închisă, poate un fel de indigo.

Această formă spirituală nu era modelată ca un corp. Era mai mult sau mai puțin circulară, dar avea o mână clar definită. Știu acest lucru pentru că atunci când lumina mi-a întins mâna ei, eu am apucat-o în a mea. Desigur, mâna mea fizică a rămas lângă corpul meu, pe care îl puteam vedea zăcând în continuare pe pat. Atunci când nu-mi foloseam această mână spirituală, forma mea redevenea circulară.

Am fost tras astfel către locul în care se afla lumina, după care am trecut împreună prin tavan și prin zidul spitalului, până când am ajuns la un coridor, după care am coborât către unul din etajele inferioare ale spitalului. Nu aveam nicio dificultate să trecem prin uși sau prin ziduri, care dispăreau pur și simplu din fața noastră atunci când ne apropiam de ele.

În timpul acestei perioade mi s-a părut ca mergem. Ne aflam în mod cert în mișcare, dar.nu aveam nicio senzație de viteză. Cu toate acestea, am ajuns aproape instantaneu în salonul de urgență al spitalului. Sincer să fiu, habar nu aveam unde se afla acest salon, dar m-am trezit pur și simplu în el, într-unui din colțurile tavanului, deasupra tuturor. I-am văzut pe medici și pe asistentele medicale în halatele lor verzi și am văzut paturile de dedesubt.

Ființa care mă însoțea mi-a spus: "Aici vei ajunge. Când te vor aduce în sala de operație, te vor așeza pe patul acela, dar nu te vei mai trezi din somn. Nu vei mai ști nimic, până când nu voi veni din nou la tine, ceva mai târziu." Această convorbire nu s-a desfășurat propriu-zis în cuvinte, căci spiritul de lângă mine nu avea o voce pe care să o pot auzi. Dacă ar fi avut, ceilalți oameni din cameră ar fi auzit-o la rândul lor, ceea ce nu s-a întâmplat. Era mai degrabă o impresie mentală pe care am receptat-o, dar într-o manieră atât de vie încât nimeni nu m-ar fi putut convinge vreodată că nu am auzit sau că nu am perceput aceste cuvinte. Vocea mi s-a părut cât se poate de clară.

[...]

Toate scenele îmi prezintă întâmplări reale, care chiar s-au petrecut. Nu există nicio modificare. Când criza trece, nu mai reușesc să îmi amintesc însă aproape nimic. Uneori revăd aceleași imagini, alteori nu. În clipa în care îmi apar, îmi amintesc: "O, pe acestea le-am mai văzut", dar când episodul a trecut nu mai reușesc să îmi aduc aminte ce am văzut de această dată. Nu este vorba neapărat de evenimente semnificative din viața mea, ci de scene cât se poate de obișnuite. Ele nu îmi apar într-o ordine anume, nici măcar în cea cronologică, ci se succed la întâmplare.

Când imaginile încep să apară, văd tot ceea ce se întâmplă în jurul meu, dar gradul meu de percepție este diminuat. Este ca și cum jumătate din mintea mea ar fi captată de aceste imagini, iar cealaltă jumătate ar fi focalizată asupra realității curente. Oamenii care m-au văzut în timpul unor astfel de atacuri mi-au spus că ele nu durează mai mult de un minut, dar mie mi se pare că durează o veșnicie.

Există similitudini evidente între aceste atacuri neurologice generate de un factor care irită creierul și retrospectiva panoramică pe care o descriu subiecții care au trăit o experiență în apropierea morții. Acest bărbat vedea scene extrem de vii din viața sa, tridimensionale și în culori. Imaginile îi apăreau pur și simplu în față, fără nicio intenție din partea sa, derulându-se cu o mare rapiditate. În tot acest timp, simțul timpului îi apărea profund distorsionat.

Pe de altă parte, există și diferențe flagrante. Spre deosebire de imaginile percepute de cei care trăiesc o experiență în apropierea morții, cele percepute de acest bărbat nu se succedau într-o viziune unitară, unificatoare asupra vieții sale. Mai mult decât atât, ele nu îi prezentau evenimente semnificative din viața sa, ci lucruri banale, fapt recunoscut chiar de el. Majoritatea subiecților care au trecut prin experiențe în apropierea morții mi-au spus că și-au amintit perfect evenimentele din viața lor în urma retrospectivei, cu o mare claritate și în foarte multe detalii, pe când acest bărbat nu își putea aminti scenele văzute în timpul atacurilor sale.

Spune-ți opinia

Notă: Codul HTML este citit ca și text!
    Rău           Bun

  • 25,00 LEI
  • 23,00 LEI

Etichete: Viața, după, moarte, Viața după moarte, Viață, după, viață, Raymond, Moody, Viață după viață - Raymond A. Moody