Folosim cookie-uri pentru îmbunătățirea experienței pe acest website. Prin continuarea navigării pe www.librariespirituala.ro confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie.
Mai multe detalii: Politica de confidențialitate și Termene și condiții
Pentru comenzi mai mari de 200 lei, transportul prin Poșta Română este GRATUIT!
Comenzi telefonice de luni până vineri între orele 9:30-16 la nr. 0357.428.176 sau 0741.602.356

Lumea Îngerilor - Cuvinte îngerești - Doreen și Grant Virtue

-7% Reducere de pret Cuvinte îngerești - Doreen și Grant Virtue

Detalii din cartea „Cuvinte îngerești - Dovezi vizuale despre felul în care cuvintele pot fi îngeri în viața dumneavoastră

Atunci când Doreen și fiul ei, Grant Virtue, înregistrau episoade ale unei emisiuni despre arhangheli, au observat că, ori de câte ori Doreen spunea cuvântul înger, imaginea grafică înregistrată avea conturul unor aripi de înger! Prin urmare, au studiat alte cuvinte pe care ea le spunea și au realizat că acele cuvinte care aveau o bază spirituală sau plină de iubire aveau imagini grafice mai mari. Apoi au experimentat spunând cuvinte negative și au găsit că înfățișarea lor grafică era complet diferită: contractate și mici.

Într-un mod asemănător cercetărilor făcute de Masaru Emoto cu cristale de apă, cartea Cuvinte Îngerești ne oferă dovada vizuală a puterii și impactului cuvintelor spuse cu iubire. Veți ajunge să înțelegeți de ce cuvintele pozitive exprimă cea mai puternică și cea mai benefică energie și au astfel cea mai mare putere în împlinirea visurilor dumneavoastră. De asemenea, veți vedea modul în care cuvintele negative emit energie joasă și vor atrage experiențe negative în viața dumneavoastră.

Această carte de neuitat vă va motiva imediat să alegeți cuvinte pozitive.

Cuvinte îngerești - Dovezi vizuale despre felul în care cuvintele pot fi îngeri în viața dumneavoastră

Cuprinsul cărții „Cuvinte îngerești - Dovezi vizuale despre felul în care cuvintele pot fi îngeri în viața dumneavoastră

  • Introducere ... xi
  • CAPITOLUL 1: STUDIUL CUVINTELOR ... 1
  • CAPITOLUL 2: CUVINTE ÎNGEREȘTI PENTRU AJUTOR ÎN CARIERĂ ȘI FINANȚE ... 15
  • CAPITOLUL 3: CUVINTE ÎNGEREȘTI PENTRU SĂNĂTATE ȘI VINDECARE ... 35
  • CAPITOLUL 4: CLIȘEE ȘL EXPRESII CARE AFIRMĂ VALOAREA VIEȚII ... 45
  • CAPITOLUL 5: CUVINTELE VĂ POT VINDECA VIAȚA ... 65
  • CAPITOLUL 6: CUVINTE POZITIVE, CU ENERGIE ÎNALTĂ ... 81
  • CAPITOLUL 7: CUVINTE NEGATIVE, CU ENERGIE JOASĂ ... 89
  • CAPITOLUL 8: COMPARAȚIE ÎNTRE CUVINTE CU ENERGIE ÎNALTĂ ȘI CUVINTE CU ENERGIE JOASĂ ... 99
  • Postfață ... 111
  • Despre autori ... 121

Fragmente din cartea „Cuvinte îngerești - Dovezi vizuale despre felul în care cuvintele pot fi îngeri în viața dumneavoastră

[...]

Acest studiu arată că persoanele vulnerabile, deoarece au o stare de sănătate sau de vitalitate proastă, sunt afectate cel mai mult de cuvintele negative.

Concluzia unanimă este că vorbele spuse de medici sau de asistente în timpul operației pot influența sănătatea pacienților. Multiple studii au arătat că pacienții își aminteau cuvintele adresate lor în timp ce erau operați. De exemplu, cercetătorii dintr-un spital din Sheffield, Anglia, au citit anumite cuvinte unui număr de 65 de pacienți cărora li se aplicau proceduri medicale sub anestezie. Pacienții își aminteau cuvintele într-o proporție însemnată, indicând faptul că creierul este receptiv și sensibil la cuvinte în timpul anesteziei. Acest studiu a urmărit verificarea și confirmarea altor studii anterioare, care dăduseră rezultate similare.

Dacă nu e suficient, un studiu recent a arătat că creierul nostru înregistrează cuvintele negative mai rapid decât pe cele pozitive. Aparent, acesta este un mecanism de supraviețuire, care ne ajută să simțim și să evităm pericolul. în acest studiu, cercetătorii de la Colegiul Universității din Londra au arătat unor subiecți cuvinte negative, pozitive și neutre, timp de o fracțiune de secundă, iar aceștia erau capabili să identifice mai corect cuvintele negative decât pe cele pozitive sau neutre.

[...]

În mod asemănător, cuvântul recunoscător a însemnat o schimbare importantă pentru Donna Domoleczny, care este chelneriță în schimbul de prânz într-un local unde se servesc fripturi. Mult timp, restaurantul era gol, fiindcă oamenii păreau că doresc să mănânce friptură mai degrabă seara, decât la masa de prânz. Donna și colega ei de muncă mormăiau și se plângeau de faptul că nu prea aveau clienți, deci nu primeau bacșiș.

Apoi Donna a învățat despre Legea Atracției și i-a sugerat colegei să joace un joc, așa, ca un experiment. I-a spus: „Hai să spunem mereu «Sunt recunoscătoare» pentru orice aspect al muncii noastre”. Ea și colega ei au început să-și exprime recunoștința pentru unele lucruri evidente: că aveau slujbă, că aveau mâncarea asigurată gratuit, că erau prietene.

Apoi și-au exprimat cu voce tare recunoștința pentru faptul că înfășurau tacâmurile de argint în șervețele, că așezau farfuriile și pentru orice altă sarcină primită la restaurant. Nu simțeau cu adevărat recunoștință, ci doar o spuneau în glumă. Cu toate astea, acest joc le făcea să râdă și le ridica moralul.

În ziua următoare, restaurantul a fost plin de clienți și amândouă au primit o grămadă de bacșișuri, Donna mi-a spus: „Recunoștința funcționează într-adevăr! Firește că e mai ușor să te plângi, dar când începi să-ți exprimi recunoștința, lucrurile bune urmează să apară.”

[...]

Facem acest lucru unii pentru alții, când unul dintre noi nu este pe deplin conștient că a făcut o afirmație negativă. Același lucru e valabil și în cazul în care ne plângem: dacă cineva din grupul nostru spune ceva de tipul „întotdeauna atrag oameni nevoiași”, ceilalți vor spune: „în trecut!” Ne ajutăm unii pe alții să ne dăm seama că un tipar din trecut nu trebuie să continue în prezent sau în viitor. Schimbarea felului în care ne descriem tiparele ne poate da forțe noi.

De asemenea, folosim „măturarea vrăjitoarei” (pentru femei) sau „măturarea vrăjitorului” (pentru bărbați) pentru a elimina energia cuvintelor negative. Asta înseamnă pur și simplu să facem un semn cu mâna, ca și cum am îndepărta ceva.

Mie îmi place foarte mult și afirmația făcută de Louise L. Hay: „Poate fi adevărat pentru tine, dar nu și pentru mine”, pe care o spune în gând atunci când întâlnește o persoană care folosește cuvinte negative. Această afirmație are un efect de protecție sau de „des-facere”.

Vorbind de protecție, dacă sunteți într-o situație dominată de o energie mai aspră (cum ar fi într-o competiție sau într-o dispută), amintiți-vă să-l chemați pe Arhanghelul Mihail să vă înconjoare cu lumină purpurie. Numai iubirea poate străbate această lumină protectoare.

Spune-ți opinia

Notă: Codul HTML este citit ca și text!
    Rău           Bun

  • 29,00 LEI
  • 27,00 LEI

Etichete: Lumea, Îngerilor, Lumea Îngerilor, Cuvinte, îngerești, Doreen, și, Grant, Virtue, Cuvinte îngerești - Doreen și Grant Virtue

Viață Sănătoasă