Pentru comenzi mai mari de 200 lei, transportul prin Poșta Română este GRATUIT!
Comenzi telefonice de luni până vineri între orele 9-17 la nr. 0357.428.176 sau 0741.602.356

Lumea Îngerilor - Arhangheli și maeștri înălțați - Doreen Virtue

-7% Reducere de pret Arhangheli și maeștri înălțați - Doreen Virtue

Detalii din cartea „Arhangheli și maeștri înălțați. Ghid pentru lucrarea și vindecarea cu ajutorul divinităților și zeităților

Negăsind cărți de referință în care să fie cuprinse divinități New Age și Old Age (noi și vechi), dr. Doreen Virtue, expert recunoscut la nivel internațional în domeniul îngerilor, a știut că trebuia să scrie ea însăși o astfel de carte. Este o carte cu cercetări aprofundate, într-un format enciclopedic, cuprinzând 77 de divinități dintr-o largă diversitate de tradiții religioase și spirituale din lumea întreagă. Conține nu doar istoria atent studiată de Doreen a fiecărei divinități, ci și explicarea proprie a rolului pe care fiecare divinitate îl poate juca în lumea de astăzi, cum vă poate ajuta într-o anumită problemă de viață și cum o puteți chema pe fiecare în ajutor.

„O lucrare de referință simplă, rapidă și ușoară, o introducere în lumea ființelor spirituale din ceruri. Bună pentru oricine dorește să știe puțin mai mult.”

Revista Spirit & Destiny

Arhangheli și maeștri înălțați - o carte fascinantă și prietenoasă, la care veți dori să apelați mereu!

Cuprinsul cărții „Arhangheli și maeștri înălțați. Ghid pentru lucrarea și vindecarea cu ajutorul divinităților și zeităților

  • Recunoștință ... xi
  • Introducere: De la Epoca Veche la Epoca Nouă ... xiii
    Partea I: Arhangheli și maeștri înălțați
  • Abundantia ... 3
  • Aengus ... 5
  • Aeracura ... 7
  • Afrodita ... 9
  • Aine ... 11
  • Apollo ... 13
  • Arhanghelul Ariei ... 15
  • Arhanghelul Azrael ... 17
  • Arhanghelul Chamuel ... 19
  • Arhanghelul Gabriel ... 21
  • Arhanghelul Haniel ... 23
  • Arhanghelul Jeremiel ... 25
  • Arhanghelul Jofiel ... 27
  • Arhanghelul Metatron ... 29
  • Arhanghelul Mihail ... 33
  • Arhanghelul Raguel ... 35
  • Arhanghelul Rafael ... 37
  • Arhanghelul Raziel ... 40
  • Arhanghelul Sandalfon ... 42
  • Arhanghelul Uriel ... 44
  • Arhanghelul Zadkiel ... 46
  • Artemis ... 48
  • Ashtar ... 50
  • Atena ... 52
  • Babaji ... 54
  • Brigit ... 56
  • Buddha ... 59
  • Cordelia ... 61
  • Coventina ... 63
  • Damara ... 65
  • Dana ... 67
  • Devi ... 69
  • Diana ... 71
  • El Morya ... 73
  • Forseti ... 76
  • Ganesh ... 78
  • Guinevere ... 81
  • Hathor ... 83
  • Horus ... 85
  • Ida-Ten ... 87
  • Iisus ... 89
  • Ishtar ... 91
  • Isis ... 93
  • Isolt ... 96
  • Kali ... 98
  • Krishna ... 100
  • Kuan Ti ... 102
  • Kuan Yin ... 104
  • Kuthumi ... 108
  • Lakshmi ... 110
  • Lugh ... 112
  • Lu-Hsing ... 114
  • Maat ... 116
  • Maeve ... 119
  • Maitreya ... 121
  • Maria, Maica Domnului ... 124
  • Melchisedec ... 128
  • Merlin ... 131
  • Moise ... 134
  • Nemetona ... 137
  • Oonagh ... 139
  • Pele ... 141
  • Saint-Germain ... 143
  • Sanat Kumara ... 147
  • Sfânta Tereza ... 149
  • Sfântul Francisc ... 151
  • Sfântul Ioan al Domnului ... 154
  • Sfântul Padre Pio ... 157
  • Sedna ... 159
  • Serapis Bey ... 161
  • Solomon ... 163
  • Sulis ... 166
  • Tara ... 168
  • Thoth ... 170
  • Vesta ... 172
  • Vywamus ... 174
  • Yogananda ... 178
    Partea a II-a: Invocarea pentru nevoi și probleme specifice
    Rugăciuni pentru a intra în legătură cu mai multe divinități pentru nevoi specifice ... 183
  • Abundență ... 184
  • Clarviziune ... 184
  • Comunicare liberă cu Dumnezeu ... 185
  • Conectarea cu zânele ... 185
  • Curaj ... 186
  • Dependențe și pofte ... 187
  • Găsirea misiunii personale în viață ... 187
  • Găsirea sufletului pereche ... 188
  • Pace în lume ... 188
  • Pierderea în greutate ... 189
  • Protecție și călăuzire pentru copilul dumneavoastră ... 190
  • Rezolvarea unui conflict ... 191
  • Vindecarea proprie ... 191
  • Vindecarea unui animal domestic ... 192
  • Vindecarea unui copil ... 192
    Partea a III-a: O listă a arhanghelilor și maeștrilor înălțați pe care îi puteți chema pentru nevoi specifice
    Chemarea în ajutor a arhanghelilor și maeștrilor înălțați ... 195
  • Anexe
  • Glosar de termeni ... 215
  • Indice al divinităților ... 217

Fragmente din cartea „Arhangheli și maeștri înălțați. Ghid pentru lucrarea și vindecarea cu ajutorul divinităților și zeităților

Isis

Egipt

Cunoscută și sub numele de Mama Divină, Zeița Misterelor, Zeița Naturii, Isis Myrinymos, Doamna Magiei, Doamna Sexualității Sacre, Stăpâna înțelepciunii Ermetice

Isis este o zeiță egipteană multifuncțională a Lunii, care întruchipează feminitatea, maternitatea, magia, vindecarea și puterea. Ea s-a căsătorit cu fratele său Osiris și a pornit prin tot Egiptul ca să transmită femeilor deprinderile necesare vieții casnice. în timp ce ea era plecată, celălalt frate al lor, Seth, l-a ucis pe Osiris. După descoperirea crimei, Isis 1-a ajutat pe soțul ei să reînvie dintre morți și apoi l-au conceput pe fiul lor, Horus.

Egiptologii o consideră pe Isis prima Mare Preoteasă a magiei. Legenda spune că Isis l-a convins pe Ra să-i dezvăluie numele său secret. Imediat ce a auzit numele, Isis a primit automat și privilegiul de a înțelege pe deplin înalta magie. (Thoth, zeul înaltei magii, a ajutat-o să-și perfecționeze și să-și direcționeze cunoașterea). Se spune că Isis folosea o baghetă magică pentru vindecări și manifestări, iar pentru înlăturarea energiilor negative și a spiritelor joase folosea bătăi de tobă.

Isis este considerat Regină a Lumii Subpâmântene, pentru că l-a inviat pe soțul ei muribund (și apoi mort), dar și pentru faptul că însoțea morții în lumea cealaltă. Aripile sale protectoare sunt încrustate pe sarcofagele egiptene, ele simbolizând capacitatea lui Isis de a înnoi sufletele morților.

Când am invocat-o pe Isis, am auzit-o spunând: „Sunt Isis, regina egipteană a Nilului!” Şi a apărut o femeie frumoasă, purtând un șal peste aripile ei întinse asemenea celor mai mari aripi de vultur. Era foarte feminină, subțire și elegantă - întruchiparea eleganței și a bunului gust. Observa permanent, urmărind totul ca un șoim. Pot să spun că este deschisă și directă, exprimând astfel puternice calități de conducere.

Ea spune: „Aveți răbdare cu voi înșivă [se referea la fiecare dintre noi, în general], în timp ce încă vă dezvoltați și învățați. Aduceți nenumărate mulțumiri vouă înșivă pentru pașii de copilaș pe care i-ați făcut de-a lungul drumului. Deși ar putea să vi se pară neînsemnați, ei sunt repere majore pentru eul vostru lăuntric.

Sărbătoriți fiecare pas, a repetat Isis. în timp ce apreciați fiecare sarcină pe care ați îndeplinit-o, fiecare gest de bunătate pe care l-ați făcut, totul - indiferent cât de mic vi se pare -foarte curând viața va lua aspectul unei mari sărbători. Este opusul separării de divinitate și elixirul vostru magic împotriva îmbătrânirii.”

O frumoasă prietenă a mea, Insiah Bechman, a avut o experiență intensă cu Isis, atunci când a călătorit în Egipt, în 1999. De atunci, ea lucrează împreună cu Isis. Ea mi-a spus:

„În Egipt, am devenit una cu întreaga viață, lângă Templul lui Isis. Puteam să aud pământul, pietrele, iarba, Nilul, copacii, totul vorbea în jurul meu. Am auzit aceste voci minunate, care îmi spuneau: «Bine ai venit acasă! Bine ai venit acasă! Ai venit din nou acasă. Aici ai trăit multe, foarte multe vieți!»”

Apoi mi-a fost trimis un mesaj prin channeling pentru a mi se aminti cine sunt și pentru a mi se cere să-mi încep munca. Am știut atunci că incorporam energiile zeiței Isis, pe care le lăsasem în ultima mea viață pe Pământ. Energia zeiței Isis este energia Mamei Divine - este energia iubitoare și hrănitoare a tuturor Mamelor Divine. Eu cred că ele sunt una și aceeași, că sunt reîntrupări în diferite forme și culturi pentru a răspunde necesității vremurilor.

Experiența mea este această expansivitate pe care o simt uneori, când inima și câmpul energetic se deschid complet și incorporează întreaga viață, cu iubire și compasiune. Mă rog în fiecare zi pentru iubire, pace, înțelegere și respect între toate culturile, rasele, religiile și toate formele de viață. Detest orice manifestare de dizarmonie, care îmi tulbură complet câmpul energetic.

Ajută la:

  • Magia divină
  • Tăria, puterea și frumusețea feminină
  • Bucurie
  • Stima de sine

Tara

(Buddhism, Hinduism, Jainism, Lamaism)

Cunoscută și sub numele de Tara cea Verde, Tara cea Albă.

Atunci când Avalokitesvara, bodhisattva (cel iluminat) al compasiunii și al protecției a plâns până când lacrimile sale au format un lac, o floare de lotus s-a ridicat la suprafața apei. Când floarea s-a deschis, din mijlocul ei a ieșit o zeiță, care a primit numele de Tara. Este consoarta și echivalentul feminin al lui Avalokitesvara. Tara are numeroase aspecte și personalități, reprezentate prin culori diferite (Tara cea Verde, Tara cea Albă, Tara cea Roșie, Tara cea Albastră și Tara cea Galbenă). în ipostazele galbenă, albastră și roșie, Tara este temperamentală, dar în ipostazele albă și verde, este plină de iubire și grabnic ajutătoare.

Numele Tara înseamnă „stea” și, asemenea stelelor care-i ajută pe marinari să navigheze și pe călători să se orienteze, Tara ne ajută să călătorim ușor și în siguranță, să ne găsim calea - fie că e vorba de o excursie, fie de o cale spirituală sau de o alegere în viața de zi cu zi.

Tara cea Verde este cunoscută drept zeița „grabnică”, deoarece sugerează rapid soluții sau perspective noi și vine repede în ajutor. Dacă aveți nevoie urgentă de ajutor, în plan fizic sau spiritual, chemați-o pe Tara cea Verde.

Tara cea Albă ajută la mărirea speranței de viață și, dacă o chemați, vă va aduce longevitate. Vă mai poate aduce și iluminarea.

Tara cea Verde este foarte puternică și este un spirit combativ plin de iubire. Tara cea Verde este o divinitate care se ocupă de lucrurile importante și produce schimbări energetice rapide pentru a-i ajuta și a-i sprijini pe cei care o cheamă. Ea spune: „Aranjez lucrurile rapid și merg direct la subiect folosind înțelepciunea și acțiunea directă. Îmi stabilesc rezultatul dorit și transform dorințele în realitate.” Cu alte cuvinte, își realizează obiectivele.

Spre deosebire de ea, Tara cea Albă este blândă, pașnică, răbdătoare, copilăroasă, maternă și darnică.

Spune-ți opinia

Notă: Codul HTML este citit ca și text!
    Rău           Bun

  • 29,00 LEI
  • 27,00 LEI

Etichete: Lumea, Îngerilor, Lumea Îngerilor, Arhangheli, și, maeștri, înălțați, Doreen, Virtue, Arhangheli și maeștri înălțați - Doreen Virtue