Dezvoltare Personală - Tu îți poți crea o viață de excepție

Detalii din cartea „Tu îți poți crea o viață de excepție”

Există o energie universală, o forță divină care ne creează pe toți, care ne susține și ne conectează unii cu ceilalți, lucrând în cooperare cu gândurile, cuvintele și acțiunile noastre pentru a crea experiențele pe care le trăim. Atunci când învățăm să cooperăm cu această putere benefică, noi devenim stăpânii propriului nostru destin. Formula este cât se poate de simplă: Nu mai emite decât gânduri care te fac să te simți bine, și nu mai face decât acele lucruri care te fac să te simți bine. Abandonează-te în fața Vieții, având încredere că ea va ști ce să-ți ofere pentru a fi fericit, dar și lecțiile necesare pentru a-ți continua creșterea spirituală.

Cuprinsul cărții „Tu îți poți crea o viață de excepție”

• INTRODUCERE de Louise Hay ... 7
• INTRODUCERE de Cheryl Richardson ... 11
• CAPITOLUL 1
  RĂSPUNDE LA TELEFON ȘI DESCHIDE-ȚI CORESPONDENȚA ... 19
• CAPITOLUL 2
  CUM SĂ DEVII CREATORUL UNEI VIEȚI EXCEPȚIONALE ... 45
• CAPITOLUL 3
  ÎȚI VEI PETRECE ZIUA EXACT AȘA CUM ȚI-AI ÎNCEPUT-O ... 61
• CAPITOLUL 4
  ÎȚI VEI PETRECE VIAȚA AȘA CUM ÎȚI PETRECI FIECARE ZI ... 75
• CAPITOLUL 5
  NU ÎNCERCA SĂ RENUNȚI LA UN OBICEI PROST. ANIHILEAZĂ-L! ... 101
• CAPITOLUL 6
  FRUMUSEȚEA ÎNȚELEPCIUNII ... 121
• CAPITOLUL 7
  SFÂRȘITUL FILMULUI ... 139
• COLECȚIE DE AFIRMAȚII ... 153
• DESPRE AUTOARE ... 165

Fragmente din cartea „Tu îți poți crea o viață de excepție”

- Cam așa mi-am trăit viața, continuă Louise. Aceasta avea grijă de toate, pas cu pas. Așa mi-am început inclusiv afacerea, împreună cu mama mea, care la acea dată avea peste 90 de ani, dar se pricepea de minune să lingă plicurile și să lipească timbre. Ori de câte ori mă uit în urmă, nu pot să nu mă minunez cât de perfect a aranjat Viața lucrurile, scoțându-mi în cale exact oportunitățile de care aveam nevoie. De pildă, după divorț, am avut un iubit care era regizor la Teatrul Hispano-American din New York. Am lucrat împreună cu el și cu o parte din actori timp de aproximativ un an. Era un teatru experimental, așa că m-am trezit făcând lucruri pe care nu aș fi visat niciodată că le voi face. Când iubitul meu s-a întors în Spania, eu am rămas, continuând să joc într-o piesă, fapt care mi-a permis să devin membră a sindicatului actorilor, începând din acest moment, nimeni nu m-a mai căutat vreodată cu oferte de lucru, dar mie nu mi-a păsat, căci nu mi-am propus niciodată să devin actriță profesionistă.

- În ce sens spui că teatrul a fost un exemplu că Viața ți-a oferit exact lucrurile de care ai avut nevoie?

- Aceasta a fost cea mai bună pregătire pentru cariera de vorbitor public pe care aveam să mi-o asum mai târziu. Când am început să țin conferințe și seminare publice, nu m-am simțit foarte speriată, întrucât „mă făcusem deja de râs” pe scenă în fața unui auditoriu. De fapt, se pare că oamenilor chiar le-a plăcut. Mi-am dat astfel seama că vorbitul în public nu diferă prea tare de performanța actoricească pe scenă, cu diferența că trebuia să îmi scriu singură propriul scenariu. Acest lucru chiar mi-a plăcut, căci nu mai trebuia să fac ce îmi spuneau alții, ci puteam face ceea ce îmi doream eu.

- Ca să revenim, ai lucrat nonstop în calitate de consilier, iar oamenii se simțeau foarte atrași de tine. Cum au evoluat lucrurile în continuare?

- Unul dintre subiectele pe care se insista cel mai tare la „Școala Științei Religioase” (personal, îmi place să o numesc „Școală”, nu „Biserică”) a fost corelația dintre diferite boli fizice și echivalentele lor mentale. Această idee m-a fascinat de la bun început. Mi-am luat foarte multe notițe, iar la un moment dat am făcut o listă cu toate informațiile pe care le-am găsit prin cărți, ideile care mi-au venit personal și lucrurile pe care le-am observat lucrând cu oamenii. I-am povestit unei cursante despre această listă, iar ea mi-a spus: „Louise, dar este de necrezut! De ce nu scoți o cărticică cu această listă?”

- Așa se face că am scris o cărticică de 12 pagini, căreia i-am făcut o copertă albastră și pe care am intitulat-o Ceea ce rănește.

- Personal, nu înțeleg exact modul de operare al acestei legi. Este unul din misterele Vieții.

Îi sugerez că afirmarea unei relații armonioase cu ceilalți oameni poate fi tăcută în diferite maniere, iar Louise este de acord cu mine.

În cazul în care continui să afirmi că ai o relație armonioasă cu șeful tău, cu vecinii, cu colegii sau cu un membru de familie de care te-ai rupt, de cele mai multe ori obții rezultate, îmi spune ea. Evită problema și afirmă situația pe care ți-o dorești, ca și cum așa ar sta lucrurile. Nu-ți mai spune: "Mama a fost rea cu mine când eram copil. " Dacă te vei focaliza asupra acestui gând, îi vei transfera puterea ta personală. Focalizează-te asupra scopului pe care ți l-ai propus. Nu afirma niciodată că mama ta trebuie să se comporte într-un anumit fel. Afirmă doar că tu te înțelegi de minune cu toți membrii familiei tale, inclusiv cu mama ta, iar apoi lasă Viața să se descurce cu această afirmație. Repetă afirmația ori de câte ori îți amintești de persoana respectivă. Cu cât relația dintre voi este mai dificilă, cu atât mai des trebuie să repeți afirmația.

- Care este modalitatea cea mai rapidă de a reveni la normal atunci când avem de-a face cu astfel de lucruri, când ne luptăm cu un membru de familie dificil, când primim diagnosticul că suntem bolnavi sau când ne pierdem slujba?

- Mai întâi de toate, este normal să ai o reacție inițială negativă. Acceptă acest lucru și dă frâu liber sentimentelor tale. Atunci când vorbesc despre afirmații, nu vreau să spun nicio clipă că acestea trebuie să înlocuiască sentimentele tale firești.

- Acest lucru mi se pare foarte important, remarc. Cunosc mult prea mulți oameni care încearcă să se folosească de afirmații pentru a evita un adevăr evident sau pentru a-și refula emoțiile cu ajutorul gândurilor lor. Atunci când inima este guvernată de minte, situația se transformă într-un dezavantaj, căci sentimentele noastre ne oferă de cele mai multe ori informații neprețuite.

- Dacă te simți copleșit de sarcinile pe care le ai la serviciu, merită să repeți o afirmație de genul: "Mă simt împăcat și senin la slujbă", dar sentimentele tale ar putea fi un indiciu că îți asumi prea multe responsabilități în afara serviciului. La fel, dacă te simți singur în cadrul unei căsnicii, te poți crampona de gândul de a avea o relație armonioasă, dar la fel de util ar fi să discuți personal cu consoarta ta. Adeseori, sentimentele ne informează ce merge și ce nu merge în viața noastră. Uneori, ele ne indică direcția pe care ar trebui să o urmăm și care poate însemna o schimbare radicală. In ultimă instanță, alchimia care dă putere afirmațiilor noastre rezultă din jocul dintre inimă și minte.

- Dacă ai înțeles ce se petrece și dacă ți-ai acordat șansa să îți exprimi sentimentele, continuă Louise, este important să stabilești cum poți ieși cât mai curând posibil din spațiul mental care ți se pare neconfortabil. în acest scop, trebuie să îți aduci aminte că momentul prezent este cel mai important punct al procesului de creație. Fiecare gând pe care îl emiți și fiecare alegere pe care o faci în momentul prezent îți determină viitorul. De aceea, raportează-te la acest moment prezent. Este foarte important să înțelegi acest lucru.

- Cu alte cuvinte, trebuie să ne recăpătăm speranța, în loc să rămânem pesimiști?

- Nu asta vreau să spun. Din perspectiva mea, speranța nu reprezintă decât un alt obstacol. Atunci când spui: „Sper”, nu faci decât să afirmi: „Nu cred.”

Oamenii ar trebui să lucreze cu nenumăratele informații și convingeri legate de moarte, continuă Louise. Dacă părinții lor au crescut mergând la o biserică în care au învățat despre flăcările veșnice ale iadului, este posibil să fi rămas cu o spaimă cumplită în fața ideii de moarte. Ei se întreabă: „Oare am fost suficient de bun, sau voi arde pentru totdeauna în flăcările iadului?” Cei care se așteaptă la un asemenea deznodământ nu au cum să nu se teamă de moarte.

În aceste condiții, nu este de mirare că atât de mulți oameni sunt îngroziți de moarte. Foarte multe religii transmit un astfel de mesaj crunt: că oamenii sunt păcătoși și că dacă nu fac ce zic ele vor plăti scump în clipa când vor muri. Poate că nu vor arde în iad, dar oricum vor plăti. Pentru astfel de oameni, moartea devine un fenomen foarte înspăimântător.

Mă gândesc la conceptul de iad și de damnare, și îmi amintesc de copilăria mea. Am fost crescută să cred în iad și în rai, precum și într-o zonă intermediară numită purgatoriu. Mi s-a spus că în rai nu ajung decât catolicii care merg la biserică, în timp ce toți ceilalți oameni ajung în iad. Purgatoriul este o stare intermediară în care trebuie să te căiești pentru păcatele tale. Tot aici ajung copiii care nu au fost botezați în biserică.

Când eram copil, obișnuiam să îngenunchez în fața patului înainte de culcare și să repet de câte ori puteam cuvintele: „Iisus, Maria și Iosif”, ca să ajut cât mai multe suflete să treacă din purgatoriu în rai. Nu puteam suporta ideea că existau oameni blocați într-un loc în care le era frică și se simțeau singuri. Din fericire, după ce am mai crescut și am început să explorez și alte religii și căi spirituale, am renunțat la credința în iad și am adoptat convingerea personală că moartea nu reprezintă decât o tranziție către o lume în care ne reunim cu Creatorul nostru într-o stare de iubire, de compasiune și de iertare.

- Tu te temi de moarte în acest moment al vieții tale? o întreb pe Louise.

- Deloc. Ce-i drept, nu mi-aș dori să plec chiar acum, căci mai doresc să fac anumite lucruri, dar probabil că așa voi spune întreaga mea viață. Toți oamenii procedează așa. întotdeauna mai este ceva de făcut, un copil de crescut, o nuntă a copilului tău la care dorești să participi sau o carte de scris. Personal, trăiesc senzația că noi venim la mijlocul filmului și plecăm tot la mijlocul lui. De altfel, filmul nu se termină niciodată. în schimb, noi venim și plecăm. Toți oamenii procedează astfel. Nu există un moment mai bun sau mai rău; există doar momentul nostru, sorocul nașterii și morții noastre.

Mă gândesc la ideea de a pleca la mijlocul filmului și recunosc că este sugestivă. Aceasta este partea cea mai dureroasă a morții - faptul că nu avem o telecomandă pe care să apăsam butonul „Stop.”

Louise continuă:

- Eu cred că cu mult timp înainte de a veni în această lume, sufletul face alegerea de a experimenta anumite lecții, care să îl conducă la o mai mare iubire de sine, dar și la o mai mare iubire în general. Sufletele care și-au învățat lecțiile iubirii părăsesc fericite această lume.