Folosim cookie-uri pentru îmbunătățirea experienței pe acest website. Prin continuarea navigării pe www.librariespirituala.ro confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie.
Mai multe detalii: Politica de confidențialitate și Termene și condiții
Comenzi telefonice de luni până vineri între orele 9-17 la nr. 0357.428.176 sau 0741.602.356
Pentru comenzi mai mari de 200 lei, transportul prin Poșta Română este GRATUIT!

Dezvoltare Personală - Supă de pui pentru suflet de mamă

-10% Reducere de pret Supă de pui pentru suflet de mamă

Detalii din cartea „Supă de pui pentru suflet de mamă - Povești care deschid inima și reaprind spiritul mamelor

Atunci când vorbim despre mama, devenim de multe ori excesiv de sentimentali, dar în această lume modernă a cinismului și dezintegrării familiei, poveștile adevărate despre iubirea maternă, despre curaj, devoțiune și triumf pot fi extrem de reconfortante și ne pot umple de inspirație. La această carte au contribuit inclusiv celebrități, fapt care face ca poveștile lor să pară și mai atrăgătoare. Dar cele mai de suflet rămân poveștile femeilor obișnuite care își împărtășesc experiențele cele mai intime legate de sarcină și naștere, de situațiile în care aproape că și-au pierdut copilul, în care au experimentat veritabile miracole sau care onorează înțelepciunea bunicelor. Mamele de toate vârstele vor aprecia cu siguranță această carte, considerând-o un dar, fie pentru ele, fie pentru propriile lor mame preaiubite. Așadar, pregătește-ți batista, căci editorii ți-au pregătit câteva povești care îți vor aduce cu siguranță lacrimi în ochi.

– Gail Hudson


Această carte reprezintă un dar pentru toate mamele din această lume. Prin scrierea ei, ne-am propus să onorăm mamele de pretutindeni, dar cum i-ai putea mulțumi unei mame pentru darul vieții? Citind miile de povești care ne-au fost trimise și din rândul cărora a trebuit să le selectăm pe cele care au apărut în cartea Supă de pui pentru suflet de mamă, am fost emoționați până la lacrimi de profunzimea sentimentelor exprimate de oameni pentru mamele lor.

Mulți dintre ei ne-au povestit sacrificiile făcute de acestea; alții ne-au vorbit despre curajul mamelor lor, sau despre inspirația și încurajările pe care le-au primit de la ele. Dar tema la care s-au referit cei mai mulți dintre ei a fost natura eternă a iubirii materne.

Una din poveștile pe care le-am citit a surprins într-o manieră minunată esența acestei teme:

Într-o zi frumoasă de vară, un înger a coborât din ceruri și a început să rătăcească pe deasupra acestei lumi străvechi, zburând peste câmpuri și păduri, peste orașe și sate. La apus, el și-a întins aripile și și-a spus: „Acum, vizita mea s-a încheiat și trebuie să mă întorc în lumea luminii. Dar înainte de a pleca, doresc să iau cu mine câteva amintiri din această lume”.

El a văzut o grădină cu flori și și-a spus: „Ce frumoase sunt aceste flori și ce parfum minunat au”. A cules apoi cei mai frumoși trandafiri, a făcut din ei un buchet și a spus: „Nu văd nimic mai frumos decât aceste flori; de aceea, le voi lua cu mine”.

Privind însă ceva mai atent, a văzut un copilaș cu ochi strălucitori și obraji trandafirii care îi zâmbea mamei sale. El și-a spus: „O, zâmbetul acelui copil este chiar mai frumos decât acest buchet. De aceea, îl voi lua de asemenea cu mine”.

Privind deasupra leagănului, el a văzut iubirea mamei care se revărsa ca un fluviu asupra copilului ei, și și-a spus: „O, iubirea acelei mame este de departe cel mai frumos lucru pe care l-am văzut pe acest pământ; de aceea, o voi lua de asemenea cu mine”.

Ducând cu el aceste trei comori, el și-a întins aripile și s-a îndreptat către porțile perlate ale raiului. Când a ajuns, s-a oprit și și-a spus: „Înainte de a intra, doresc să îmi examinez încă odată amintirile”. S-a uitat la flori, dar acestea se ofiliseră deja. S-a uitat la zâmbetul copilului, dar acesta crescuse și nu mai zâmbea. S-a uitat apoi la iubirea maternă, iar aceasta strălucea la fel de vie ca la început, în toată splendoarea ei.

Îngerul a aruncat florile ofilite și zâmbetul palid, a intrat în rai și a adunat întreaga oaste a cerului, spunând: „Acesta este singurul lucru pe care l-am găsit pe pământ care și-a păstrat întreaga frumusețe până când am ajuns în rai: iubirea maternă”.

Îți oferim cu inima plină de iubire cartea Supă de pui pentru suflet de mamă. Îți dorim să trăiești citind-o miracolul iubirii, bucuriei și inspirației. Fie ca ea să îți atingă inima și să îți trezească spiritul.

Jack Canfield, Mark Victor Hansen,
Jennifer Read Hawthorne și Marci Shimoff

„Supă de pui pentru suflet de mamă - Povești care deschid inima și reaprind spiritul mamelor”

Cuprinsul cărții „Supă de pui pentru suflet de mamă - Povești care deschid inima și reaprind spiritul mamelor

  • Mulțumiri ... ... ... ... xiv
  • Introducere ... ... ... .. xxi

1. Despre iubire

  • Transportul aerian al copiilor LeAnn Thieman..... 3
  • Un dar surpriză pentru mama Sarah A. Rivers...... 9
  • Ziua mamei Niki Sepsas ... ... ... ..... 12
  • Toți acei ani Alice Collins ... ... ... .. 15
  • Agrafele Linda Goodman ... ... ... ..... 16
  • Strânge-mă de mână și îți voi spune 
    că te iubesc 
    Mary Marcdante ... ... ... ....... 20
  • E scris în gene The Best of Bits & Pieces ... ... ... .... 23
  • S-a născut un copil Rev. Michael Lindvall............. 24
  • Majoritatea copiilor nu se nasc decât 
    o singură dată 
    Joseph C. Rosenbaum ... ... ... ....... 28
  • Cele trei surori Faith Andrews Bedford ... ... ... .... 29
  • Ușa descuiată Robert Strand ... ... ... ........ 33
  • Mamă pentru o zi Anne Jordan ... ... ... .... 35

2. Mâna călăuzitoare a mamei

  • Citește numai când ești singur Mike Staver........ 40
  • Mama mea spune… Robert F. Whittle Jr ... ... ... ... 42
  • Inspecția Autor necunoscut ... ... ... 45
  • Ce culoare are o îmbrățișare? Loretta Hall........... 47
  • Povești cu usturoi Mike Lipstock ... ... ... . 51
  • Zâna Măseluță Suzanne Moustakas ... ... ... ......... 55
  • Note de iubire Antoinette Kuritz ... ... ... .. 58
  • Salvat de centură Randee Goldsmith ... ... ... ...... 60
  • Ziua eșecului cu litere roșii Judith Towse-Roberts............. 62
  • Apelantul de la miezul nopții Edith Dean........... 65

3. Curajul mamei

  • Fiul meu Ryan Jeanne White ... ... ... ..... 70
  • Ești bine, mami? Christine Perez ... ... ... . 75
  • Mutarea munților Jim Stovall ... ... ... ... 80
  • Inimi fără frontiere Amsheva Miller ... ... ... ...... 81
  • Fiecare dimineață reprezintă un dar Deborah Bebb......... 85
  • Lupta unei mame pentru un copil special Tom Mulligan......... 89
  • Bun venit în Olanda Emily Perl Kingsley ... ... ... 92

4. Despre maternitate

  • Maternitatea – un joc
  • al întrebărilor? Jacklyn Lee Lindstrom ... ... ... .... 96
  • Cursul de Artă 101 Autoare necunoscută............. 100
  • Scrisoarea unei mame pentru fiul ei 
    care începe clasa întâi 
    Rebecca Christian............. 101
  • Povestea unei mame de sportiv Judy Bodmer.... 105
  • Indiciile maternității avansate Liane Kupferberg Carter. 110
  • De-a pururi, pentru totdeauna și indiferent 
    de împrejurări! 
    Jeanette Lisefski ... ... ... 113
  • Eroina tăcută Denny McCormick și Lisa McCormick......... 115
  • Când copilul pleacă la facultate Phyllis Volkens........... 118
  • Asistenta mamei Jane Jayroe ... ... ... .... 121
  • Mama vitregă Jennifer Graham ... ... ... ... 124

5. Cum devii mamă

  • Un dar indescriptibil Jeanette Lisefski ... ... ... ... 129
  • Intuiție de mamă Amy Hilliard-Jones ... ... ... .... 131
  • Arată exact ca noi Judy Farris ... ... ... ..... 133
  • Mama Barbara L. Warner ... ... ... .. 136
  • Nu vreau un alt copil Rosemary Laurey ... ... ... . 139
  • Nu depinde de noi Colleen Derrick Horning....... 140
  • O comoară neprețuită Sandra Julian ... ... ... ... 145
  • Alesul Sue West ... ... ... .... 148

6. Momente speciale

  • Dansează cu mine Jean Harper ... ... ... ... 152
  • Prognoza Rochelle M. Pennington ... ... ... .......... 154
  • Cina în familie Shari Cohen ... ... ... ..... 155
  • Fiica mea, profesoara mea Janet S. Meyer............ 158
  • Viziunea unui copil Sherwin Kaufman ... ... ... .. 160
  • Întâi mai Donna Gertzinger ... ... ... ...... 161
  • Ziua în care am fost prea ocupată Cindy Ladage............ 165
  • Într-o fracțiune de secundă Daryl Ott Underhill............. 169
  • Ziua în care mama a venit la un ceai Margie M. Coburn............ 172
  • Am găsit-o acolo Christina Keenan ... ... ... ...... 174

7. Miracolele

  • Un înger în uniformă Jeannie Ecke Sowell.......... 176
  • Vindecarea Sandy Jones ... ... ... .... 178
  • Adoptarea unui vis Kathryn Lay ... ... ... .......... 181
  • Iubitule, ai face bine să te așezi Sheryl Nicholson.......... 185
  • Reuniunea dintre o mamă și copilul ei Carolyn Campbell........ 191
  • După 40 de ani Linda O’Camb ... ... ... ... 197

8. Despărțirea

  • Home run pentru mama John Morris ... ... ... ... 204
  • Sărbătorirea mamei mele Terry Marotta ... ... ... 207
  • John Muriel Cochrane ... ... ... ..... 213
  • Pentru căpitanul Candy și femeile 
    care au ajuns la cer 
    Diana L. Chapman ... ... ... .. 215

9. Iubirea unei bunici

  • Ce este o bunică? Sursă necunoscută ... ... ... ... 221
  • M-am născut pentru această slujbă Billie B. Chesney... 222
  • Grădina bunicii Lynnette Curtis ... ... ... 227
  • O cină la restaurant Maryann Lee Jacob ... ... ... . 231
  • Avem nevoie de o stâncă Kathy Ryan ... ... ... ... 234

10. Mulțumesc, mamă

  • Când o mamă suflă în 75 de lumânări Alice Collins... 238
  • Șase din cele șapte minuni 
    ale lumii mele 
    Jane Harless Woodward ... ... ... ... 240
  • Cutii poștale Bettie B. Youngs ... ... ... ..... 244
  • Bogățiile mamei mele Mary Kenyon ... ... ... ... 247
  • Pur și simplu greșit Gerald E. Thurston Jr........... 250
  • O mare doamnă Tim Hansel ... ... ... ... 253
  • Cuvânt de încheiere
  • Rugăciune pentru mama Lynn Kalinowski........ 257
  • Încă puțină supă de pui? ... ... ... .... 259
  • Cine este Jack Canfield? ... ... ... ...... 260
  • Cine este Mark Victor Hansen?............. 262
  • Cine este Jennifer Read Hawthorne?...... 264
  • Cine este Marci Shimoff? ... 266

Fragmente din cartea „Supă de pui pentru suflet de mamă - Povești care deschid inima și reaprind spiritul mamelor

Lupta unei mame
pentru un copil special

Nicio limbă din lume nu poate exprima puterea, frumusețea și eroismul iubirii materne.

  • Edwin H. Chapin

Frank și Lee s-au căsătorit în anul 1948 după ce au slujit în biserica romano-catolică, el ca student și ea călugăriță. Când și-au întemeiat o familie, Lee a decis că își dorea șase copii. Primul ei copil s-a născut în anul 1951, iar următorii cinci în cei 11 ani care au urmat. Când a născut cel de-al cincilea copil al ei, Tom, ea nu mai era însă foarte sigură că va mai putea să crească un alt copil.

La șase luni, Tom nu putea încă să îți țină capul ridicat și nu putea fi hrănit cu lingura. În general, lui Lee i se părea că micuțul se dezvoltă prea lent. De aceea, l-a dus la medicul pediatru, care i-a spus că își făcea degeaba probleme.

– Foarte mulți copii trec greu la alimentația cu lingura, i-a spus el. Nu este nimic anormal în acest lucru.

– Cred că știu foarte bine ce este și ce nu este normal, i-a răspuns Lee pe un ton aprig. Am mai crescut patru copii. Ceva nu este în regulă cu acesta.

De aceea, și-a dus copilul la un alt medic, care i-a spus să aștepte un an pentru a vedea dacă „lucrurile se vor îmbunătăți de la sine”. Așa se face că Lee a așteptat.

De-a lungul anului care a urmat, Tom a reușit într-adevăr să își țină capul drept, dar în multe alte privințe comportamentul lui s-a înrăutățit. De multe ori refuza să mănânce, sau nu mânca decât dovlecei, până când pielea lui a căpătat o nuanță portocalie. Dar cele mai îngrijorătoare simptome erau izbucnirile sale de violență. Tom își ataca frații când aceștia se uitau la televizor sau o lovea pe Lee din scaunul din spate al mașinii când aceasta încerca să conducă. Lee știa că astfel de crize temperamentale nu erau ceva neobișnuit pentru un copil mic, dar intensitatea simptomelor lui Tom o îngrijora.

Când Tom a făcut un an și jumătate, Lee s-a dus din nou cu el la diferiți specialiști. De data aceasta, niciunul nu i-a mai spus că avea un copil normal. Unul din medici i-a pus diagnosticul de PKU, o condiție metabolică ce putea conduce la întârziere mintală. Un altul i-a spus că nu era vorba de PKU, ci de o leziune cerebrală produsă la naștere care i-a privat creierul de oxigen. După încă un an de consultații la tot felul de specialiști, lui Lee i s-a apus că Tom nu avea să ducă niciodată o viață normală și că va trebui să fie instituționalizat.

Lee s-a îngrozit. Cum și-ar fi putut trimite copilul de numai trei ani într-o instituție în care posibilitatea de a crește normal ar fi fost periclitată pentru totdeauna? Când Lee și Frank au vizitat stabilimentul pe care li l-au recomandat medicii, nu au găsit aici decât copii cu handicapuri mintale grave, majoritatea fiind incapabili să comunice. Tom avea într-adevăr probleme, a decis Lee, dar nu chiar atât de mari încât să îl trimită aici.

Atunci, o infirmieră i-a povestit lui Lee de existența unui spital din Ann Arbor care l-ar fi putut ajuta pe Tom. Medicii și psihiatrii de aici au ajuns la concluzia că acesta avea un handicap mintal și că nu va putea termina niciodată liceul. O lucrătoare socială de aici le-a sugerat lui Frank și Lee că vor avea dificultăți în a crește un astfel de copil, căci amândoi făcuseră facultatea.

– Nu va putea fi altceva decât un gunoier, le-a spus ea.

– Și ce dacă? i-a ripostat Lee. Vreau să îți spun ceva: nu-mi pasă cu ce se va ocupa în viață. Eu îmi iubesc la fel toți copiii, indiferent de coeficientul lor de inteligență. Nu am de gând să îl iubesc mai puțin pe Tom dacă nu este un geniu.

Tom a depășit însă toate așteptările medicilor. Cu reticență, aceștia au fost de acord ca el să fie înscris la o școală obișnuită. Deși a avut într-adevăr perioade mai dificile, Tom nu numai că a absolvit liceul, dar a făcut chiar doi ani și jumătate de facultate. Pe măsură ce a crescut, medicii și-au schimbat diagnosticul, ajungând la concluzia că incapacitatea lui era mai degrabă de natură emoțională, și i-au schimbat tratamentul în mod adecvat.

Sunt foarte bucuros că Lee nu a renunțat să lupte pentru acel copil cu un început dificil în viață, căci acel copil am fost eu. La ora actuală iau medicamente pentru controlul stărilor mele emoționale oscilante. Când mă gândesc însă la acei ani din prima parte a vieții mele, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a dat o mamă atât de încăpățânată cum e Lee, care a refuzat să asculte predicțiile sumbre ale medicilor referitoare la lipsa mea de perspectivă. Mama m-a iubit suficient de mult pentru a-și asculta propria inimă, care i-a spus că cea mai bună modalitate de a lupta pentru un copil este credința și iubirea necondiționată.

  • Tom Mulligan

Mutarea munților

În munții Anzi existau două triburi războinice, unul care trăia la poalele munților, iar celălalt care trăia la mare altitudine. Într-o zi, muntenii i-au invadat pe cei de la șes, iar ca tribut, au răpit un copil pe care l-au dus cu ei în munți.

Oamenii de la șes nu știau cum să urce pe cărările abrupte ale munților, pe care nu le cunoșteau, așa că nu știau cum să dea de urma muntenilor.

Totuși, ei și-au trimis în munți cei mai buni războinici pentru a-l readuce acasă pe copil.

Războinicii au încercat diferite metode de cățărare și diferite cărări, dar după câteva zile de efort nu reușiseră să urce pe munte decât o sută de metri.

Simțindu-ne neputincioși și neajutorați, oamenii de la șes au decis că luptă pentru o cauză pierdută și s-au pregătit să se întoarcă la casele lor.

În timp ce își pregăteau coborârea, ei au văzut-o pe mama copilului, care se îndrepta către ei. Aceasta nu venea de jos, ci de sus, deși ei nu găsiseră nicio modalitate de a urca muntele.

Când femeia s-a apropiat, ei au observat că își ține în brațe copilul.Cum era posibil?

Un bărbat a salutat-o și i-a spus:

– Noi nu am reușit să urcăm muntele. Cum a fost posibil să faci ceea ce noi, cei mai puternici bărbați din sat, nu am reușit?

Femeia a ridicat din umeri și le-a răspuns:

– Păi, nu era copilul vostru!

  • Jim Stovall
    Bits & Pieces

Ești bine, mami?

Eram profund concentrată, căci lucram la un proiect important, când a sunat telefonul.„De ce tocmai acum?”,m-am lamentat frustrată când bona mi-a spus că fiul meu în vârstă de doi ani nu se simțea bine.

– Jordan nu pare el însuși, mi-a spus ea. Nu are febră, dar este foarte letargic.

În timpul lungului drum către casă, m-am calmat și m-am gândit la Jordan. Mi-am adus aminte cât de surprinsă am fost când am aflat că eram însărcinată cu el. În adolescență m-am autoconvins că nu îmi doresc copii. Ce-i drept, nu mi-aș fi imaginat nici că mă voi îndrăgosti de un tată singur cu două fetițe!

După cinci ani de căsnicie, am învățat să iubesc rolul de mamă vitregă. Am constatat că acest rol mi se potrivește, marele merit aparținându-le celor două fete vitrege ale mele. Mi-am făcut însă griji, neștiind cum vor reacționa acestea auzind că vor avea un frățior, mai ales că abia ajunseseră ele însele într-un punct în care se simțeau în sfârșit în siguranță alături de mine. Amintindu-mi reacția lor, am izbucnit în râs. Fetele m-au dus imediat la baie, departe de tatăl lor, și și-au exprimat unica lor îngrijorare:

– Asta înseamnă că tu și cu tata ați făcut sex!?

Șapte luni mai târziu, după 22 de ore de travaliu dificil, am putut în sfârșit să îi aruncăm prima privire lui Jordan. Dat fiind numele de familie al acestuia, care este Perez8, nu ne așteptam la un copil roșcat, dar exact de asta am avut parte. Era un bebeluș superb, sănătos și cu ochii atât de închiși la culoare că păreau negri.

– Este parte din noi toți, a spus Val, fiica noastră mai mare, când l-a văzut prima dată pe noul ei frățior. Este liantul care ne unește pe toți.

M-am întrerupt din reverie când am ajuns acasă. Mi-am parcat mașina pe alee și am alergat în casă. Jordan dormea, dar respira greu și era scăldat în transpirație. L-am luat în brațe, l-am fixat în scaunul de copil și m-am îndreptat glonț către cabinetul medicului nostru.

În timp ce conduceam, mi-am împărțit atenția între drumul din fața mea și Jordan. Bona avea dreptate: nu părea el însuși. Se trezise, dar mă privea cu ochi triști și obosiți.

La câteva străzi distanță de cabinetul doctorului m-am uitat din nou la el. Buzele sale începuseră să tremure, mai întâi ușor, apoi din ce în ce mai puternic. Am văzut apoi că din gură îi iese o spumă albă. Îngrozită, m-am uitat cum trupușorul lui intră în spasme, iar ochii i se dau peste cap. Atacul a încetat la fel de brusc cum a început, iar Jordan a alunecat pe scaunul său.

Panicată, am trecut peste două semafoare roșii și am accelerat. Când l-am ridicat de pe scaun, Jordan era complet inert, iar ochii goi îi erau ațintiți către spațiul din fața lui. Abia atunci mi-am dat seama că nu respiră!

– S-a întâmplat ceva îngrozitor, am țipat în timp ce intram în clădire.

Alertat de țipetele mele, doctorul a ieșit în sala de așteptare și l-a smuls pe Jordan din brațele mele. A verificat dacă are puls, apoi le-a spus infirmierelor să cheme ambulanța, în timp ce el a început procedura de resuscitare. O altă infirmieră m-a reținut pe coridor, de unde nu am putut decât să ascult cum încercau să îmi resusciteze fiul.

– Haide, copilașule, a spus cineva pe un ton implorator. Întoarce-te la noi.

– Nu pot obține semne vitale, a strigat o altă voce.

 Nu-mi venea să cred ce se întâmpla. Eram complet confuză și speriată de moarte că îmi pierd copilul. Doream să fiu lângă Jordan, să îl țin de mânuță, să îl sărut pe obrăjori și să îi spun că totul va fi bine. Eram atât de terorizată încât nu mă mai puteam controla.

Când au ajuns medicii de pe ambulanță, Jordan încă nu respira. Medicii i-au aplicat la rândul lor procedura de resuscitare, apoi l-au scos în grabă pe o targă cu rotile.

– L-am conectat la aparatele de susținere a vieții, mi-a spus un medic. Fiul dumneavoastră nu poate respira singur deocamdată, așa că aparatele fac acest lucru în locul lui.

M-am întâlnit cu soțul meu într-o cameră privată din cadrul spitalului. Văzându-l cum plânge cu suspine, mi-am dat seama că nu l-am mai văzut niciodată plângând până atunci. O infirmieră a intrat în cameră și ne-a întrebat cu blândețe dacă dorim să chemăm un pastor.

– Nu! a strigat soțul meu. Jordan va fi bine!

O oră mai târziu, ni s-a permis în sfârșit să îl vedem pe Jordan. Copilașul meu arăta atât de micuț și de fragil, așa cum era legat la toate acele tuburi și încă tremurând. Spasmele au reînceput de îndată ce a fost resuscitat.

Medicul din salonul de urgență era în mod evident frustrat.

– Tot ce vă pot spune este că Jordan este un copilaș foarte, foarte bolnav. I-am dat doza maxim admisă de fenobarbital, dar spasmele nu au încetat.

A trecut astfel încă o oră. În cele din urmă, Jordan a fost stabilizat și trimis la un spital pediatric. Încă mai era conectat la aparate, dar spasmele încetaseră în sfârșit.

Aparatul de scanare nu a descoperit nimic neobișnuit. Coloana vertebrală era normală. Nu existau explicații pentru atacul sever prin care tocmai a trecut și medicii nu-și puteau da seama dacă lipsa de oxigen i-a afectat sau nu creierul.

Ni s-a permis să rămânem cu Jordan în salonul de terapie intensivă. Așa cum îmi dorisem mai devreme, i-am luat mânuța în a mea, l-am sărutat pe obrăjori și i-am spus că totul va fi bine. Mai târziu în acea seară, în timp ce familia noastră și pastorul se rugau în sala de așteptare, Jordan a început să tușească, după care a respirat pentru prima dată de la atacul avut.

A doua zi dimineața, când Jordan și-a deschis în sfârșit ochii, nu prea știam la ce să ne așteptăm. Nu era exclus să fi suferit leziuni cerebrale, dar eu și soțul meu eram convinși că vom face față oricărei situații. Singurul lucru care ni se părea insuportabil era să îl pierdem.

Încă sub efectul medicamentelor, Jordan a încercat să își focalizeze privirea. Știam că dacă ne va recunoaște, totul va fi bine. Încet, el s-a uitat la mine și la soțul meu. Când și-a întins mâinile către noi și a spus slăbit: „Mami, tati”, am izbucnit în plâns.

Văzându-mă că plâng, Jordan m-a întrebat preocupat:

– Ești bine, mami?

Eram copleșită. După ce s-a luptat pentru viața sa în ultimele 24 de ore, neprețuitul meu copil era îngrijoratpentru mine!

– O, da, dragul meu băiat, i-am răspuns, mângâindu-l ușor pe obraz. Sunt foarte bine.

De atunci au trecut șase luni, iar Jordan și-a revenit complet. Am renunțat în sfârșit să mai dorm pe podea în dormitorul lui și nu mai simt nevoia să îi monitorizez fiecare mișcare cu ajutorul aparatelor medicale. Nu știm nici astăzi ce anume i-a provocat acel atac. Ar fi putut fi o infecție virală, sau poate o schimbare bruscă a temperaturii corpului. Din cauza acestei incertitudini, Jordan va fi nevoit să ia medicamente antispasmice timp de cel puțin doi ani.

Aseară l-am privit pe Jordan jucând fotbal cu tatăl și cu surorile lui în curtea casei, și mi-am adus din nou aminte cât de aproape am fost să îl pierdem. Mingea a sărit la un moment dat în casă, iar Jordan a venit în fugă după ea. Când i-am dat-o, copilul a văzut din nou lacrimi în ochii mei. Și-a pus o mână pe genunchiul meu și m-a întrebat îngrijorat:

– Ești bine, mami?

– O, da, dragul meu băiat, i-am răspuns zâmbindu-i și îmbrățișându-l strâns. Sunt cât se poate de bine.

  • Christine Perez

Spune-ți opinia

Notă: Codul HTML este citit ca și text!
    Rău           Bun

  • 30,00 LEI
  • 27,00 LEI

Etichete: Dezvoltare, Personală, Dezvoltare Personală, Supă, pui, pentru, suflet, mamă, Supă de pui pentru suflet de mamă