Folosim cookie-uri pentru îmbunătățirea experienței pe acest website. Prin continuarea navigării pe www.librariespirituala.ro confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie.
Mai multe detalii: Politica de confidențialitate și Termene și condiții
Pentru comenzi mai mari de 200 lei, transportul prin Poșta Română este GRATUIT!
Comenzi telefonice de luni până vineri între orele 9-17 la nr. 0357.428.176 sau 0741.602.356

Dezvoltare Personală - Secretul magnetului inimii

-7% Stoc zero Reducere de pret Secretul magnetului inimii

Descrierea cărții „Secretul magnetului inimii - Ruediger Schache”

Cei mai mulți oameni poartă în sine aspirații și probleme similare. Ei caută un sens în viață și o împlinire a acesteia. Vor să înțeleagă, să învețe și să crească. Sunt în căutarea unor răspunsuri funcționale la întrebările pe care li le pune viața. Dar, mai presus de toate, vor să iubească și să fie iubiți cu trăinicie. Totuși, adesea, pare că tocmai aceste năzuințe se îndeplinesc cu atât mai greu, cu cât sunt dorite mai mult.

Cartea „Secretul magnetului inimii” îi dezvăluie cititorului știința despre forța misterioasă a charismei și a atracției, care acționează asupra noastră, a tuturora, și ne determină viața.

Folosind o mulțime de cazuri reale și indicații practice, Ruediger Schache explică esența aceste științe complexe, prin zece secrete. Fiecare dintre secrete poartă în sine o cunoaștere străveche. Cine se implică în această cunoaștere beneficiază de o nouă conștientizare, reușind să atragă acei oameni, pe care și-i dorește cu ardoare.

Oamenii și evenimentele nu se ivesc fără motiv în viața dumneavoastră. Modul în care se nasc și se dezvoltă relațiile nu are nimic de-a face cu norocul sau cu ghinionul.

Totul se întâmplă sub influența unei forțe, iar această forță ne leagă pe toți. Ea este motivul pentru care ne regăsim sau nu. Ea determină ceea ce simțim și cum ne comportăm. Tot ea determină și dacă poate apărea iubirea.

Dacă ați înțeles această forță și o modelați conștient, ea va atrage în viața dumneavoastră tocmai pe acei oameni și acele evenimente, pe care vi le doriți cu ardoare.

Cuprinsul cărții „Secretul magnetului inimii - Ruediger Schache”

  • Prefață ... 7
  • Primul secret: Atracția ... 9
  • Al doilea secret: Oglinda ... 29
  • Al treilea secret: Claritatea ... 47
  • Al patrulea secret: Izvorul propriu ... 71
  • Al cincilea secret: Puterea simbolurilor ... 89
  • Al șaselea secret: Profețiile care se îndeplinesc de la sine ... 107
  • Al șaptelea secret: Iubirea de sine ... 125
  • Al optulea secret: Spațiul interior ... 151
  • Al nouălea secret: Decizie și acțiune ... 165
  • Al zecelea secret: Puterea prezentului ... 185
  • Anexă: Revelațiile oglinzii ... 204

Fragment din cartea „Secretul magnetului inimii - Ruediger Schache”

Drumul simplu spre luminile iubirii

Nu căutați lumina. Străluciți și ceilalți vor vedea acest lucru. Dacă cunoașteți secretul magnetului inimii, puteți obține mult mai ușor ceea ce căutați. Impuneți-vă aceasta și programați în același timp magnetului inimii dumneavoastră pentru sentimentele care vor fi atrase în viitor în viața dumneavoastră.

  • Dacă doriți ca celălalt să-și deschidă inima... deschideți-o pe a dumneavoastră. El nu poate face nimic din ceea ce nu puteți face dumneavoastră. El vă este oglinda. Și chiar dacă el ar face-o întâi, nu o puteți simți dacă nu v-ați deschis inima.
  • Dacă vreți să îmbunătățiți relația cu un om, îmbunătățiți relația cu dumneavoastră înșivă.
  • Dacă vreți să simțiți mai multă încredere, aveți mai multă încredere în dumneavoastră înșivă.
  • Dacă vreți să simțiți mai multă iubire, iubiți-vă mai mult pe dumneavoastră înșivă.
  • Dacă sunteți în căutarea siguranței, acordați-vă mai multă siguranță.
  • Dacă vreți să fiți mai bine tratați, tratați-vă mai bine.
  • Dacă vreți să ajungeți la bogăție, acordați-vă întâi plenitudine. Pentru aceasta nu aveți nevoie de bani, ci doar de o reglare corespunzătoare a percepției proprii.
  • Dacă vă doriți noi impulsuri, libertăți și aventuri, faceți-o dumneavoastră înșivă. începeți de la lucrurile mici, iar cele mari vor veni de la sine.
  • Dacă nu doriți ca cineva să vă hrănească cu iluzii, verificați dacă nu vă iluzionați chiar dumneavoastră.
  • Dacă doriți să fiți respectați, respectați-vă.
  • Iubiți în loc să luptați: reconstruiți-vă istoria

Pentru programele cu sentimente negative, declanșate de simboluri, există o cale minunată de reprogramare rapidă a magnetului interior propriu:

  1. Legați acțiunea sau obiectul cu iubirea și nu cu o experiență negativă. Imaginați-vă situația din trecut, în care simbolul a fost folosit într-un anumit fel, care v-a durut. Cunoașteți acest sentiment. Și acum, întrebați-vă: „Cum ar putea - doar teoretic, ca un joc - să fie toate complet diferite?”
  2. Imaginați-vă un nou film interior, cu un om pe care îl iubiți mult și care vă iubește mult. Acest om nu trebuie să fie real. Imaginați-vă pur și simplu partenerul perfect pentru dumneavoastră și iubirea pe care o resimțiți pentru el. După ce simțiți în dumneavoastră acest sentiment, imaginați-vă cum acest om, pe care îl iubiți atât de mult, folosește același simbol, pentru că o face cu plăcere și nu știe prin ce ați trecut dumneavoastră înainte, din cauza lui. Observați-l și simțiți cât îl iubiți, atunci când vedeți că face asta. Procedează astfel pentru că îi face bine. Acest lucru nu are nimic de-a face cu dumneavoastră. Continuați să simțiți dragostea pe care o purtați acestui om și observați ce face. Și acum, simțiți ce declanșează în el vechiul simbol. E bucurie? E iubire?
  3. În clipa când simțiți aceasta, ați eliberat magnetul inimii dum-neavoastră de puterea vechiului simbol. Nu veți mai atrage în viitor acea situație. Și dacă veți remarca că cineva face ceva asemănător, îl veți putea observa și veți ști, în adâncul dumneavoastră, că aceasta nu mai are nicio legătură cu dumneavoastră.

Toate reacționează la tot

Sunteți mai mult decât materia pe care o vedeți. Corpul, gândurile și sentimentele dumneavoastră sunt forme de energie care influențează alte forme de energie.

Legea de bază a vibrațiilor și a rezonanței face ca cele similare sau opuse să reacționeze reciproc, în mod clar. Intră „în rezonanță”. Indiferent cum se petrece fenomenul, îl veți simți și îl veți percepe ca potrivit sau nepotrivit, plăcut sau neplăcut. La aceste sentimente veți reacționa apoi, prin acțiuni sau gânduri corespunzătoare.

Nimic nu se întâmplă fără motiv

Fiecare om care se apropie de dumneavoastră și vă influențează emoțional, într-un fel sau în altul, a fost atras în proporție de 80% de forța magnetului dumneavoastră interior și 20% de anumiți factori externi. Chiar dacă unii oameni sau unele întâmplări vin spre dumneavoastră aparent fără nicio legătură, de fapt există un motiv, numai că, de multe ori, motivul nu este atât de evident. Cu cât înțelegeți mai bine secretele magnetului inimii dumneavoastră, cu atât mai clar vă apar motivele acestea și veți putea întreprinde o minunată călătorie inițiatică prin care să vă autodescoperiți și să-i descoperiți pe ceilalți.

Și totul are un sens

Priviți la omul cu care tocmai aveți o relație. Sau amintiți-vă de ultima dumneavoastră relație. Sentimentul de afecțiune sau de iubire nu este singurul motiv pentru care l-ați găsit. Această persoană are sau a avut ceva după care tânjiți de mult sau întruchipează ceva familiar pentru dumneavoastră și care vi se aseamănă. Cel mai probabil este un amestec al celor două. în plus, are însușiri atât de deosebite de ale dumneavoastră, încât constituie un motiv permanent de conflicte.

În afară de cele pe care le trăiți împreună, există un sens mai profund pentru întâlnirea voastră: celălalt om vă ajută să găsiți răspunsuri personale la două dintre întrebările fundamentale: „Cine sunt?” și „Ce este dragostea?”

Prin întâlnirea, schimbul de vederi și toate situațiile zilnice în care vă găsiți cu celălalt, aflați mai multe despre dumneavoastră decât v-ar fi fost vreodată cu putință dacă erați singur. Fie începeți să vă iubiți pe dumneavoastră și viața pe care o duceți, pentru că celălalt vă arată frumusețea ei și o încurajează, fie vă inhibă prin purtarea sa și vă determină, în final, să vă găsiți puterea, încrederea în sine și libertatea interioară. Uneori, toate acestea se întâmplă foarte repede, alteori durează mai mult, dar sensul este mereu același.

Fiecare contact cu alt om are un sens:

  • întărește ceea ce există,
  • completează ceea ce lipsește,
  • evidențiază diferențele,
  • ajută la autocunoaștere.

Spune-ți opinia

Notă: Codul HTML este citit ca și text!
    Rău           Bun

  • 29,00 LEI
  • 27,00 LEI

Etichete: Dezvoltare, Personală, Dezvoltare Personală, Secretul, magnetului, inimii, Secretul magnetului inimii