Folosim cookie-uri pentru îmbunătățirea experienței pe acest website. Prin continuarea navigării pe www.librariespirituala.ro confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie.
Mai multe detalii: Politica de confidențialitate și Termene și condiții
Comenzi telefonice de luni până vineri între orele 9:30-16 la nr. 0357.428.176 sau 0741.602.356
Pentru comenzi mai mari de 200 lei, transportul prin Poșta Română este GRATUIT!

Dezvoltare Personală - Pelerinaj la Santiago de Compostela

Stoc zero Reducere de pret Pelerinaj la Santiago de Compostela

Refugiile aveau dormitoare, curți, spălătoare speciale pentru îmbrăcăminte - gen chiuvetă, mașini de spălat contra cost, majoriteatea pelerinilor își spălau zilnic hainele – având la ei 2-3 schimburi – (sunt necesare ace de siguranță pentru a le agăța la uscat sau de rucac pe cele care nu se uscau peste noapte), sala de mese, diverse automate de sucuri - cafea, bucătărie, frigider, curte, dușuri, toalete, internet etc. Ajungeai, despachetai, duș, spălat haine, papa – plimbare – discuții cu alții, sau – somn, ordinea era diversă, funcție de starea noastră. Cam pe la ora 22.00 se dădea stingerea erai în pat și dimineața pe la 5 - 5.30 erai în picioare (începea hărmălaia în dormitor și pregătirile de plecare), urma echiparea și pregătirea rucsacului, un ness sau o cafea cu lapte de la automat și la drum. Preferai uneori să te oprești mai târziu la cafeaua cu lapte sau un popas la soare în care să ronțăi câte ceva. Noi, în sistemul nostru de alimentație natural - vegetarian ne-am obișnuit să mâncam doar o dată pe zi pe la ora 16 - 17 (plus ronțăitul de dimineață la un popas – alune, stafide, biscuiți, fructe uscate și proaspete), comparativ cu alții care aveau nevoie de 3 mese pe zi și se opreau la 3 baruri sau restaurante.

Din România ne inchipuiam că traseele vor fi destul de grele, dar acolo, fiind în vibrația drumeților și văzându-i pe ceilalți (erau destul de multe persoane în vârstă) și având mereu ceva nou de văzut, totul a mers mult mai ușor decât ne-am așteptat. În prima săptămână, până corpul s-a acomodat cu noul sistem de viață, majoritatea eram țepeni și mergeam ca rațele. Cam tot corpul te durea și unii aveau noroc și de beșici în talpă (doar Ramona a avut câteva în primele zile). Plecam în tură la răsărit, de multe ori chiar și pe întuneric cu lanternele (mai ales în porțiunea de Meseta unde după prânz erau peste 40 de grade) și în jurul orelor 12 -13 ne cazam la refugii. În primele 20 de zile nu am prins nici o ploaie, dar am recuperat în ultima perioadă când am mers zile la rând doar prin ploaie și vânt. Am nimerit o furtună din zona Atlanticului.

Ritmul de mers este particular, fiecare își dă seama de el, există zile mai bune sau mai puțin bune. Am ajuns și la un ritm maxim de 6 km pe oră, dar un ritm bun e și 4 km pe oră. Unii care erau mai lenți (sau doreau să scape de căldura toridă de după ora 13 - 14) plecau foarte repede din refugiu, chiar și pe la 3 - 4 dimineața. Nu e vorba de competiție, fiecare cum putea și în final fiecare găsea locuri de cazare mai ieftine sau puțin mai scumpe. Au fost pelerini care mergeau în ritmul nostru câteva zile, apoi dispăreau din anturajul nostru pentru că erau mai lenți, sau cazuri când ne ajungeau alții mai rapizi din urmă. Poate nu e vorba de rapiditate ci de numărul de km făcuți pe zi – pe parcursul a 6 sau 10 ore. Noi nu am forțat și ne-am rezervat după-amiezile pentru a vizita diverse obiective sau de a ne plimba pur și simplu prin oraș sau de a ne relaxa la iarbă verde. Cei care depindeau de un anumit număr de zile de concediu, ori trăgeau de ei mergând până seara, ori întrerupeau și continuau la anul. Procentul de pelerini care fac traseul complet în același an nu este foarte mare, majoritatea îl fac pe porțiuni în decursul a 2 - 3 ani, sau unii aleg doar partea finală (ultimii 100 de km care sunt cei mai aglomerati și unde se întâlnesc și celelalte trasee de pelerinaj spre Santiago).

Spania este minunată, infrastructura și agricultura sunt fără cusur. Oamenii sunt foarte primitori și corecți, mai ales că pelerinii au un statut special în Spania. Pe parcursul pelerinajului se crează prietenii și relații foarte apropiate cu ceilalți (am întâlnit pelerini de pe toate continentele) - au fost destul de multe persoane cu care am mers împreună din prima până în ultima zi (practic ne întâlneam la cazare, pe drum fiecare avea ritmul lui). Vechea Spanie are o vibrație extraordinară, ma refer la cartierele centrale cu cladiri vechi din majoritatea orașelor mai mari (Catedrale imense, niciodată nu erai sigur că le-ai vizitat în întregime interior și exterior) și practic în orice sătuc, găseai un castel sau o biserică din secolul XII – XV. Traseul trece câteva șiruri de munți, perioade de podiș - deșert, păduri nesfârșite (chiar și de Eucalipt), dealuri zilnice, plantații de vie, măslini, smochini, râuri cu poduri de piatră foarte vechi și spectaculoase etc. Astfel că peisajul zilnic este superb și nici nu știi când ai plecat și când ajuns la următoarea locație. Mai multe povești sunt în cartea despre acest pelerinaj.

În toate refugiile, pe toate drumurile, localitățile de pe traseu, în diverse biserici se perindă foarte mulți pelerini pe care localnicii îi respectă foarte mult. Și la o scară mult mai amplă în Catedrala din Santiago de Compostela, în fiecare zi la slujbele zilnice speciale pentru pelerini de la ora 12.00 și 19.30, sunt prezente în fiecare zi alte mii de persoane, iar slujba este susținută în mai multe limbi de un grup de diverși preoți pelerini care au făcut Camino. În anumite perioade ale anului aici ajung în medie, 400 - 500 de pelerini pe zi, dacă mai adăugam și foarte multe autocare cu turiști, vom vedea că zilnic în Catedrală vor fi foarte multe persoane, permanent altele pe parcursul celor 365 de zile ale unui an și tot asa de-a lungul istoriei. Avem o vibratie reală, într-o permanentă transformare, efervescență, cu sentimentele și o atenție vie, în comparație cu multe locuri în care nu se întâmplă nimic sau se întâmplă același lucru în fiecare zi cu aceeași oameni. Dacă adaugăm încărcătura istorică, legendele, faptul că majoritatea pelerinilor sunt niște oameni deosebiți care au depus un efort să ajungă aici și protecția permanetă acordată de Maeștrii Ordinului de Santiago, de Malta sau a Templierilor, alaturi de ce își mai imaginează fiecare, vom avea o bucățică din trăirea acestui pelerinaj.

Spune-ți opinia

Notă: Codul HTML este citit ca și text!
    Rău           Bun

  • Vizualizări: 12122
  • Cod produs: PSC01
  • Disponibilitate: Stoc zero
  • 17,00 LEI

Etichete: Dezvoltare, Personală, Dezvoltare Personală, Pelerinaj, Santiago, Compostela, Pelerinaj la Santiago de Compostela

Viață Sănătoasă