Comenzi telefonice de luni până vineri între orele 9-17 la nr. 0357.428.176 sau 0741.602.356
Pentru comenzi mai mari de 200 lei, transportul prin Poșta Română este GRATUIT!

Alimentație Naturală - Învață să trăiești sănătos - DVD + carte

În Stoc Reducere de pret Învață să trăiești sănătos - DVD + carte

Pachetul „Învață să trăiești sănătos” - DVD video „Pași către viață prin alimentația naturală” plus carte

În anul 1992 aflam despre alimentația naturală ca mod de viață, despre astrologie și jurnal prin Asociația Elta Universitate. Făceam și eu parte din tagma celor curioși și perseverenți, dar mai ales curioși. Părea incitant să ies din bucătăria tradițională, să mă despart de aragaz, de măcelării, și de gătitul interminabil. La momentul respectiv nu mi-am pus problema rezolvării unor afecțiuni ale sănătății, nu reușeam să fac o astfel de conexiune, dar în sinea mea simțeam că este un drum care mă poate duce mai aproape de lumină. Atunci, nici măcar nu știam că trăiesc în întuneric, și sincer vorbind m-aș fi simțit jignită dacă cineva mi-ar fi spus acest lucru. Îmi puneam însă multe întrebări „existențiale”...

Filmul prezintă conferința cu titlul „Triptic pentru viață”, susținută în cadrul Expozodiac 2007.

  • Rolul alimentației în viața omului.
  • Informații despre cursul de alimentație

Prezintă:
Eli Cătană

Secvențe din filmul „Pași către viață prin alimentația naturală”

© Cristal Life România - all rihgts reserved

Fragmente din cartea „Învață să trăiești sănătos”

Să examinăm cu toată deschiderea și sinceritatea de care sîntem capabili, care sînt caracteristicile generale ale omului „modern” de astăzi. Nu ne trebuie prea mare efort să constatăm că acestea sînt:

  • Dezinteresul față de a „ști”. Nu-l interesează de ce există pe lume;
  • Egoismul;
  • Lăcomia;
  • Violența;
  • Superficialitatea;
  • Dezvoltarea materială în special, la întîmplare;
  • Fuga de muncă (chiar există expresia, rostită din ce în ce mai des, „Munca este pentru animale”);
  • Fuga după plăceri.

De ce copilul mic intuiește mai bine și mai ușor realitatea spirituală?

Pentru că nu are încă formate ecranările, nici fizice, nici emoționale, mentale, morale pe care le are adultul în urma unei alimentații eronate, a unui comportament social și moral eronat.

Cum poate fi rezumată mai lapidar cauzalitatea suferințelor întregii omeniri decît: Boala și violența?

Într-un excepțional interviu cu prima tămăduitoare tibetană publicat în revista de vacanță „Estival”, dacă nu mă înșel, de prin anul 1987, aceasta, la întrebarea reporterului „Ce comparație poate face între bazele medicinii vestice, adică alopate și cele ale medicinii tibetane?”, a răspuns în felul următor:
„Există o mare diferență între bazele medicinii vestice și ale celei tibetane. Medicina tibetană se bazează pe observația că toate suferințele și bolile oamenilor sînt cauzate de 3 factori: prostia, lăcomia și îngîmfarea. Acești trei factori se exercită asupra umorilor organismului uman; acestea se manifestă asupra sistemului nervos și acesta, la rîndul său, asupra sistemului endocrin, care determină în final bolile și suferințele.”

Ce este bine să mâncăm?

Evident că nici o discuție nu poate fi mai dificilă decît aceea care se referă la nutriția umană, atît datorită penuriei de produse, cît și scumpetei celor existente, dar mai ales datorită faptului că prin practicarea unei alimentații eronate, omul actual și-a creat un cerc vicios din care cu greu mai poate ieși: și-a făcut din mîncare un drog a cărui deșeuri în continuă densificare constituie un ecran din ce în ce mai accentuat în respingerea sau devierea bioenergiei, iar drogul reclamă, prin caracterul său specific, din ce în ce mai multă mîncare (în special carne) care îi mărește din ce în ce mai mult ecranul, obturîndu-i din ce în ce mai multă bioenergie. Consecința este ușor de întrevăzut: boală, suferință, moarte.

Pentru omul din mulțime, pentru profan, imaginea actului nutrițional este cît se poate de simplistă, aceasta putîndu-se rezuma la expresia „Dă-mi să mănînc ce îmi place și cît îmi place, și dă-mi pace!” Omul acesta trăiește pentru a mînca. Nivelul lui spiritual este la înălțimea tubului digestiv. Seninătatea cu care se îmbolnăvește de diverse boli, provine nu atît din ignorarea modului în care se produc acestea, cît datorită faptului că evoluția acestora (în primul rînd a bolilor digestive, firește) este mult mai insidioasă decît a efectelor tutunului chiar, de exemplu. Dacă n-ar fi atît de mare distanța dintre cauză și efect, cum felul lui este de a învăța din „pățanii” personale, ar ști să se ferească de cutare sau cutare aliment sau de modul de preparare defectuoasă a acestora. În afară de aceasta este înspăimîntător de răspîndit sofismul potrivit căruia „bunicul sau bunica mea a mîncat de toate și a mai și băut zdravăn și a fumat ca un turc și a trăit pînă la adînci bătrîneți?”.

Argumentele anatomiei și filozofiei comparate

Cuvier, întemeietorul anatomiei comparate a fost categoric în afirmația că strămoșii omului au fost frugivori - crudivori și că omul actual este structurat anatomic pentru o astfel de nutriție. Mai mult decît atît, Cuvier însuși, practica o alimentație vegetariană precum și alți mari naturaliști ai lumii: Buffon, Linne, Douberton, Flourens, Milde-Edwars etc., după cum afirmă Leonce Carlier în „Les legumes et les fruits guerissent”. Mai recent, prof. R. L. Simons de la Yale University, susține același lucru făcînd dovada cu Driopitecii de origine tropicală și temperată. Vom urmări mai jos foarte pe scurt, elemente semnificative de anatomie comparată selectate de nutriționiștii spanioli menționați mai înainte, cu privire la dentiție, structura tubului digestiv și chimismul sucurilor salivare, stomacale și intestinale.

Carnivorele au colții (caninii) sub formă de cîrlige, iar molarii au de asemenea ascuțișuri cu o conformație specială pentru a mînca carne crudă. Maxilarele lor inferioare nu permit mișcări laterale. Incisivii lor sînt ascuțiți, sub formă de colți.

Ierbivorele posedă o dantură corespunzătoare pentru tăiat iarba pe jos, cu molari pentru masticat și bot alungit pentru a putea mînca în poziție oblică sau verticală, cu botul în jos în iarbă. Maxilarul inferior le permite o mișcare laterală destul de amplă.

Frugivorele (Fructivorele) au molari prevăzuți pentru capacitatea de a mastica fructele uscate. Caninii lor se deosebesc de aceia ai carnivorelor, prin faptul că sînt mai puțin ascuțiți, arătînd că sînt folosiți numai pentru spartul nucilor, alunelor și a altor fructe semi-tari, așa cum fac primatele (adică maimuțele antropoide mari: cimpanzeul, urangutanul și gorila) și veverițele. Molarii frugivorelor sînt mai mult sau mai puțin largi și lați, fiind capabili numai de a măcina alimentele. Molarii frugivorelor au un fel de cute smălțuite în partea superioară și cum mandibula permite și o mișcare laterală, acțiunea sa poate fi comparată cu aceea a unei mori.

Comportamentul în actul nutrițional

CUM MÎNCĂM?

Din cele expuse mai sus, rezultă în mod neîndoielnic, că la orice te poți grăbi, dar nu la masă! Deci primul caracter, aș zice fundamental, al modului în care trebuie să mîncăm, trebuie să fie TIHNA. Orice probleme ar avea omul, cînd se așează la masă, trebuie să facă un decupaj în timp: acesta trebuie să înceteze să mai existe cînd stăm la masă. Tihna înseamnă relaxare, iar aceasta din urmă înseamnă asigurarea condiției de bază pentru funcționarea perfectă a organelor implicate în actul nutrițional.

Nu vă așezați la masă enervați sau prea obosiți. Şi într-un caz și în celălalt, oricît v-ar fi de foame, trebuie mai întîi să stați întinși pe un pat sau o canapea 10-15 minute, cu ochii închiși, încercînd să retrăiți în amintire momentele cele mai fericite ale vieții dumneavoastră de pînă atunci. Cine are posibilitatea, să asculte în surdină, o casetă cu ciripit de păsărele, clipocit de ape de munte, zgomot de valuri marine (liniștite) etc.

Bibliografie:

  • Tratamentul bolilor prin legume, fructe și cereale – Jean Valnet [ed. Ceres, 1987]
  • Nutriția omului, act sacru – Radu Ilie Mînecuță [ed. Miracol, 1996]
  • Hrană pentru viață – miracolul vindecării prin alimentație – dr. Daniel Menrath [ed. Deo 2000]
  • Ești ceea ce mănînci – dr. Gillian McKeith [ed. Curtea Veche, 2005]
  • Darul Vieții – Eli Cătană [ed. Cristal Life România, 2005]

Spune-ți opinia

Notă: Codul HTML este citit ca și text!
    Rău           Bun

  • 22,00 LEI

Etichete: Alimentație, Naturală, Alimentație Naturală, Învață, , trăiești, sănătos, DVD, carte, Învață să trăiești sănătos - DVD + carte